News Flash:

Dresorul Miclea a imblanzit rechinii constanteni

12 Septembrie 2005
1276 Vizualizari | 0 Comentarii
•Politehnica Iasi - Farul Constanta 3-1 (1-0), in etapa a V-a a Diviziei A de fotbal •Fotbalistii ieseni au reusit prima victorie de pe teren propriu in aceasta editie de campionat si primul succes la o diferenta mai mare de un gol de la revenirea in prima liga •Cel mai bun marcator al partidei a fost Romulus Miclea, care a inscris toate cele trei goluri ale gazdelor, doua dintre ele fiind reusite dupa executii de exceptie •Dupa cele trei goluri, Miclea a devenit nasul constantenilor, punctand de doua ori impotriva Farului si in editia trecuta de campionat •Cu acest succes, iesenii au urcat pana pe locul 11 in clasament, la egalitate de puncte cu Rapid Bucuresti •Etapa viitoare, Poli Iasi va juca in deplasare cu FCM Bacau

Caseta tehnica a partidei:

Politehnica Iasi - Farul Constanta 3-1 (1-0)
Marcatori: Miclea ('33, '75, '90+3) / Gurita ('52)
Stadion: Emil Alexandrescu
Vreme: frumoasa
Spectatori: 10.000
Gazon: bun
Formatii: Politehnica Iasi: Branet, Toma, Onut, Adrian Ilie, Bordeanu, Miclea, Gavatorta, Mitruc ('86 Radu Ciobanu), Ciubancan ('66 Onofras), Rednic, Pacurar ('56 Bilba). Antrenor: Ionut Popa.
Farul Constanta: Stanca, Farmache, Barbu, Pascovici ('55 Viorel Gheorghe), Schiopu, Liviu Mihai ('70 Tibor Moldovan), Cristocea ('80 Senin), Gurita, Todoran, Florea, Apostol. Antrenor: Petre Grigoras.
Jucatorul meciului: Romulus Miclea
Arbitri: Alexandru Tudor - 6, Eduard Ungureanu - 6, Cornel Fecioru - 6.
Cartonase galbene: Adrian Ilie, Bilba.
Observatori: Sorin Satmari si Constantin Gheorghe.

Cu doar trei puncte dupa primele patru etape, fotbalistii ieseni pareau victime sigure in meciul de aseara, disputat in fata revelatiei sezonului trecut, Farul Constanta, echipa care nu pierduse nici un meci in aceasta editie de campionat. Calculele hartiei au fost date insa peste cap de prestatia de exceptie a fotbalistilor Politehnicii Iasi si in special datorita executiilor superbe ale lui Romulus Miclea. Revenit dupa o accidentare, Miclea a inscris toate cele trei goluri ale Politehnicii Iasi, pentru prima victorie de pe teren propriu, scor 3-1, cu Farul Constanta. Mai mult decat atat, mijlocasul lui Ionut Popa a inscris doua goluri de senzatie cu executii superbe, demne de genericul oricarei emisiuni despre fotbal. De altfel, in ultimele doua meciuri dintre Poli Iasi si Farul Constanta, Miclea a inscris nu mai putin de 5 goluri, devenind astfel cosmarul rechinilor de la malul marii. Astfel, Poli a obtinut nu doar prima victorie de pe teren propriu din aceasta editie de campionat, ci si primul succes al iesenilor la o diferenta mai mare de un gol, de la revenirea in prima liga a tarii. Fotbalistii pregatiti de Ionut Popa au inceput prudent meciul cu echipa de la malul marii, Todoran avand, in minutul 3, prima ocazie sa deschida scorul, dar a intrat in unghi si a fost blocat bine de portarul Cristian Branet. Dupa un sut putin alaturi de poarta al lui Gurita si treziti parca din adormire de avertismentele constantenilor, jucatorii din Copou au iesit la atac si au ratat prima ocazie mai serioasa in minutul 17, cand Miclea a intarziat sutul dintr-o pozitie centrala si a fost blocat in ultima clipa de defensiva Farului. Cinci minute mai tarziu, Rednic a centrat bine de pe partea stanga, dar Miclea nu a ajuns la centrarea colegului sau, mingea scurgandu-se usor pe langa poarta. Dupa un nou sut retinut sigur de Stanca, Romulus Miclea isi incepe recitalul, in minutul 33, deschizand scorul cu un sut plasat in dreapta portarului constantean, dupa o deviere cu capul a lui Pacurar. Acesta avea sa fie de altfel si scorul pauzei, sperantele intr-un rezultat bun incepand deja sa prinda contur in randul microbistilor ieseni.

Recital Miclea

La sapte minute de la reluare, intreg stadionul a fost redus la tacere, dupa ce Gurita a speculat o balbaiala in defensiva ieseana si a reluat din marginea careului mare in poarta lui Branet. Fotbalistii lui Popa au replicat insa imediat, Gavatorta sutand putin pe langa poarta, dintr-o pozitie ideala. Dupa alte doua ocazii ale oaspetilor, retinute de portarul Cristian Branet, si dupa ce Bordeanu nu a mai avut suflu sa traga la poarta dupa o patrundere de 50 metri, Miclea si-a continuat recitalul si a inscris un eurogol, in minutul 75, ridicand in picioare intreg stadionul. Bilba a centrat de pe partea dreapta, iar Romulus Miclea a reluat din marginea terenului, dintr-o pozitie imposibila, direct in poarta lui Razvan Stanca. La acest scor, meciul a capatat accente dramatice, ambele echipe lasand jos garda. Trei minute mai tarziu, Bilba a scapat singur spre poarta adversa, dar nu a mai avut puterea sa finalizeze. La poarta cealalta, Branet a avut un reflex de exceptie la o lovitura cu capul a lui Cristocea. Cu sase minute inainte de fluierul final, iesenii au fost la un pas sa inchida jocul, dar Schiopu l-a blocat in ultima clipa pe Rednic. In fine, dupa o ultima zvacnire a oaspetilor, parata in doi timpi de Branet, Miclea si-a incununat opera, inscriind si golul trei in poarta lui Stanca. Si pentru ca tacamul sa fie complet, mijlocasul lui Ionut Popa a avut o noua executie de senzatie. In minutul 90+3, Miclea a scapat pe contraatac si a trimis cu efect, din marginea careului mare, direct in vinclul portii lui Stanca. Asa s-a scris istoria unei victorii de senzatie obtinute de Poli Iasi, exact cand formatia din Copou avea mai mare nevoie de puncte. Cu o mobilizare de exceptie si cu doua reusite senzationale ale lui Miclea, trupa lui Ionut Popa a ajuns la 6 puncte in clasamentul Diviziei A, la fel cat si formatia Rapid Bucuresti, urcand pana pe locul 11 in ierarhia interna. Etapa viitoare, Poli Iasi va juca in deplasare cu FCM Bacau, intr-un meci programat pe Stadionul Municipal, vineri, 16 septembrie, cu incepere de la ora 18.00.

Declaratii la finalul partidei:

Petre Grigoras, antrenor Farul Constanta: "Am venit la Iasi sa nu pierdem, dar una ne-am propus si alta am realizat. Avem un obiectiv indraznet, dar daca evoluam ca impotriva Politehnicii nu avem nici o sansa sa intram in cluburile de elita ale tarii. Totusi, eu cred ca nu ar fi trebuit sa pierdem, dar Miclea a prins doua executii de exceptie si astfel s-a scris soarta partidei. Trebuie sa fim concentrati de fiecare data, dar, desi mi-am avertizat jucatorii ca Poli este o echipa buna care nu a facut mai multe puncte doar pentru ca nu a avut noroc. Felicit echipa ieseana si sper sa strangem repede randurile si sa ne concentram la maxim pentru urmatoarea partida".

Ionut Popa, antrenor Politehnica Iasi: "Am avut noroc astazi (ieri - n.r.) si de aceea am reusit sa castigam primele trei puncte pe teren propriu din aceasta editie de campionat. Cum am avut-o pe zeita Fortuna de partea noastra, Miclea a prins o zi de exceptie si astfel am triumfat. Desi am inceput mai prudent jocul cu Farul, treptat ne-am impus la mijlocul terenului si am reusit sa castigam. Ii felicit pe baieti pentru ca s-au mobilizat exemplar si am dovedit inca o data ca putem juca de la egal la egal cu orice adversar. Oricum il felicit si pe Miclea, ale carui goluri au fost cu adevarat de senzatie. Cred ca am sa-mi fac un tablou cu reusitele lui, pentru ca rar se vede asa ceva pe un stadion din Romania".

Romulus Miclea, jucator Politehnica Iasi: "Nu conteaza cine a inscris, cel mai important este ca am obtinut cele trei puncte la finalul unui meci foarte greu. Dedic reusitele tatalui meu care a fost totdeauna langa mine, dar si colegilor si suporterilor, care ne incurajeaza de fiecare data. Am inscris si sezonul trecut doua goluri in poarta constantenilor, iar acum am reusit prima mea tripla in Divizia A".

Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iasi: "A fost un meci frumos, pe contre, care putea fi castigat de oricare dintre cele doua echipe. Noi am avut o prima repriza foarte buna, dar in care nu am reusit sa ne desprindem, iar in actul secund se putea intampla orice. Am aratat ca o echipa si am dovedit tuturor ca puteam juca un fotbal spectaculos si putem avea chiar si rezultate. Victoria noastra este cu atat mai importanta cu cat a fost obtinuta in fata unui adversar redutabil, poate cea mai frumoasa echipa a Diviziei A".

Contre la finalul partidei

La finalul meciului, primarul municipiului Iasi Gheorghe Nichita a parut deranjat de un banner afisat de o parte a galeriei iesene, care solicita Consiliului de Administratie (CA) al Politehnicii, numirea lui Neculai Ciulu in functia de presedinte al clubului din Copou. "Nu galeria pune presedintele la echipa, ci noi conducerea. Asta sa fie clar pentru toata lumea si sper ca Nicu Ciulu, un baiat la care tin foarte mult, sa nu fie amestecat in aceasta actiune a galeriei iesene", a spus Nichita. In replica, liderul factiunii Legione Azzurra, Cristian Dumitrescu a solicitat ca in sedinta CA sa fie luat in considerare si punctul de vedere al suporterilor. "Noi nu solicitam decat sa fim ascultati si noi, cand se va lua decizia numirii unui nou presedinte la Poli", a afirmat Dumitrescu. Actualul director economic al Politehnicii, Neculai Ciulu nu a fost insa ieri la stadion, fiind prezent la o nunta si a declarat ca nu are nici un amestec in scandarile unei parti a galeriei. "Eu sunt ocupat cu o nunta, nu am fost astazi (ieri - n.r.) deloc pe la stadion si nici nu am cunostinta despre ceea ce au strigat membrii galeriei. Mai mult decat atat, am spus in dese randuri ca fac din suflet munca de la club si ca-l voi sustine pe Sorin Boca pentru functia de presedinte. Nu mi-am schimbat parerea de la o zi la alta si nu se pune problema sa actionez altfel decat am spus ca o voi face", a declarat aseara Neculai Ciulu. Interesant este ca imediat dupa ultimul fluier al arbitrului Alexandru Tudor, primarul Gheorghe Nichita a fost felicitat pentru victoria obtinuta, chiar de fostul presedinte al Politehnicii, Marius Stan. "M-a sunat Marius sa ne felicite pentru aceasta victorie si m-a certat ca a trebuit sa plece el de la Iasi, ca sa dea Poli trei goluri intr-un meci", a declarat Gheorghe Nichita.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1750 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022075 (s)

loading...