News Flash:

Drumul lung al zilei catre noapte: Noica - Adomnitei

8 Iulie 2008
1020 Vizualizari | 2 Comentarii
Drumul lung al zilei catre noapte Noica Adomnitei
Motto: "Stii ce inseamna in romaneste "Homo homini lupus? - Stiu, dar as prefera sa fie intraductibil". (Dorin Cucu Pasarin - "Dialog cu umbra mea")

Cu cateva saptamani inainte de moarte, Constantin Noica a trecut prin Iasi. Impreuna cu un prieten, meteorolog de felul lui, a ajuns dimineata, a zabovit cateva ore, iar in jurul orei 3 dupa-amiaza a plecat inapoi. Cei doi calatoreau cu trenul, la clasa a doua, era un drum lung, peste 20 de ore dus-intors. Costul biletelor nu era mare, doar suplimentul si locul se plateau deoarece oaspetii erau pensionari.
Ce facea la Iasi filosoful? Venise sa se intalneasca cu cativa prieteni: Alexandru Calinescu, Liviu Antonesei, Mihai Dinu Gheorghiu si sa tina o conferinta, in fata unui auditoriu in esenta studentesc, despre importanta cunoasterii unei limbi ciudate, greaca veche.
Rectorul de-atunci al Universitatii, un distins dar foarte ascultator matematician, s-a speriat. Noica vorbind studentilor? Cine stie ce putea sa iasa din asa ceva. Filosoful vorbind intr-un amfiteatru, in fata catorva sute de tineri? Nu, un asemenea lucru era exclus! Pe de alta parte, nici sa-l trimiti inapoi acasa fara sa vorbeasca nu se cadea. Solutia a fost una de compromis. S-a gasit un laborator, chipurile, liber, unde incapeau inghesuiti vreo 30 de oameni. Un loc mai ferit, nu in corpul A, ci pe strada Toma Cosma, pe-atunci Culturii.
Asa am avut ocazia sa-l cunosc pe Noica. A venit sa ma ia de-acasa Liviu Antonesei si m-am pomenit in laboratorul stramt, alaturi de cei cativa mai sus pomeniti si de o mana de studenti.

Cand Noica a inceput sa vorbeasca, ni s-a taiat parca tuturor respiratia. Nu ca ar fi spus cine stie ce chestii dure, revolutionare. Noica nu critica regimul, nu sarea la beregata doctrinei comuniste, nu tuna impotriva ceausismului. Si totusi, vorbele sale erau erezie pura. A pomenit despre libertatea de opinie, de exemplu. Chiar daca era vorba despre cunoastere, subiectul prezenta un grad maxim de periculozitate.
Doua ore s-au scurs pe neobservate. Apoi conferinta s-a terminat. Cativa dintre noi i-au insotit pe Noica si pe prietenul sau pana la gara. I-am vazut urcandu-se in vagonul saracacios, apoi trenul a plecat. Peste o luna, poate o luna si jumatate, am aflat ca murise si cum murise si am simtit o durere in cosul pieptului la gandul - intr-un fel egoist - ca n-am sa-l mai revad niciodata.
***
Mi-am amintit toate acestea zilele trecute. Aveam televizorul deschis: Cristian Tudor Popescu discuta cu Emil Hurezeanu. Amandoi deplangeau izgonirea in uitare a limbii latine, o izgonire transata si de privirea nepasatoare a unui ministru al Educatiei ce abia stie sa numere pana la cincisprezece. Mi-am amintit de Noica, cu greaca sa veche. Sigur, mi-am spus, lucrurile s-au mai schimbat. Doar ca, deocamdata, nu suficient.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

672 viz    0 com
950 viz    0 com
1245 viz    2 com
968 viz    0 com
1031 viz    0 com
1195 viz    2 com

Comentarii (2)

Iesean  | #38394
Si astazi aceiasi, sau asemanatori cu acei care i-au limitat spatiul marelui Noica, atunci de teama unui adevarat aer proaspat de , democratie si gandire, fac acelasi lucru. Marginalizeaza si ingradesc spatiul celor care sunt cu adevarat profesionist, ganditori si liberi, cu multa stiinta de carte. EI STIU CUM si Dumneavoastra deasemenea. Numai cinismul ne mai surprinde, cand acei exdecutanti, acei ticalosi, acele loaze, isi iau aerul angelic de neprihaniti si acum dau lectii de etica...si inca nu i-au ajuns rasplata....dar vine ....negresit candva.
Lupus... fireste...  | #38395
Domnule Titus Ceia, chiar vreti sa-i "agresam" din punct de vedere intelectual pe Domnul Ministru si pe nostimii nostri liberali de Bahlui ?! Ei credeau despre filosoful de la Paltinis ca este un celebru bisnitar de blugi cu care au facut candva afaceri, inainte de a fi ministrii, prefecti, subprefecti, directori si alti conducatori de seama ai poporului roman. Cu ei vreti sa discutam despre greaca veche ? Mai bine discutam despre latina cu chelnerii de la Castel...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1672 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018746 (s)

loading...