News Flash:

Dubla istorica pentru Franta

4 Iulie 2000
1023 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa titlul mondial cucerit acum doi ani, Franta si l-a adjudecat si pe cel european prin victoria cu 2-1 in fata Italiei •"Azzurrii" au fost la 10 secunde de titlul european, dar egalati in minutul patru al prelungirilor •Golurile Frantei au fost marcate de rezervele (de aur) Wiltord si Trezeguet, ultimul din pasa unei alte rezerve, Pires.

Stadion: De Kuyp, timp frumos. Spectatori: 50.000.
Formatii:
Franta: Barthez-Thuram, Blanc, Desailly, Lizarazu (86 Pires) -Djorkaeff (76 Trezeguet), Vieira, Deschamps, Zidane-Dugarry (57 Wiltord), Henry. Antrenor - Roger Lemerre.
Italia: Toldo-Cannavaro, Nesta, Iuliano, Maldini-Pessotto, Di Biagio (66 Ambrozini), Albertini, Fiore (53 Del Piero) -Delvecchio (86 Montella), Totti. Antrenor - Dino Zoff.
Au marcat: Wiltord (min. 90), Trezeguet (min. 103), respectiv Delvecchio (min. 55).
Cartonase galbene: Di Biagio, Cannavaro, Totti (Italia); Thuram (Franta).
Arbitri: Anders Frisk, Leif Lindberg (Suedia), Jens Larsen (Danemarca).

De Kuyp a fost "imbracat" duminica seara complet in albastru, culorile traditionale ale celor doua finaliste, 50.000 de fericiti posesori ai biletelor pentru ultimul act al lui EURO 2000 asteptand cu infrigurare petrecerea latina din teren. Turneul final gazduit de Belgia si Olanda era ajuns la ora ultimului meci, cel care urma sa decida detinatoarea pentru urmatorii patru ani a celui mai ravnit trofeu continental, rezervat echipelor reprezentative. Tripleta nordica de arbitri formata din suedezii Anders Frisk, Leif Lindberg si danezul Jens Larsen si-a dat consimtamantul pentru debutul marii finale si in teren a inceput batalia. Surprinzator, sobrul Dino Zoff l-a pastrat pe banca pe "Pipo" Inzaghi si l-a aruncat in lupta, inca de la inceput, pe Marco Delvecchio alaturi de Francesco Totti, de partea cealalta doar doua mutari retinand atentia, retragerea lui Djorkaeff din atac in linia mediana si lipsa lui Petit, nerefacut complet dupa simptomele de gripa in urma meciului din semifinale. "Squadra Azzurra" incepe mai bine, ambii atacanti din trupa lui Zoff trecand pe langa deschiderea scorului in primul sfert de ora. Francezii nu stau nici ei degeaba si, pe fondul unei usoare dominari italiene la mijloc, au cateva bune situatii de a inscrie, cea mai mare prin Henry, sut inselator la radacina barei. "Macaronarii" se vad mai mult in joc, in prima parte a finalei, si impun ritmul, surprinzator, in fata vitezistilor "cocosi". Nabadaiosul Henry iese la rampa, fiind cel mai periculos om de pe teren in prima jumatate a meciului. In tribune se canta si se danseaza fie "Marseilleza", fie "Tarantella", iar in teren "les bleus" si "azurrii" - albi de aceasta data - ofera un spectacol latin cel putin pe masura celui de dincolo de gazon. Prima repriza se incheie cu 0-0, nu inainte insa ca si centralul Frisk sa-i sanctioneze cu cate un cartonas galben pentru interventii neregulamentare pe Di Biagio si Cannavaro, ca Henry sa-si mai puna de cateva ori in valoare calitatile sale extraordinare, ca Totti si Delvecchio sa mai dea fiori sectorului francez de tribuna, ca Toldo si Barthez sa se remarce in dese randuri. Repriza secunda incepe cu Franta in atac si cu alte doua actiuni periculoase initiate de acelasi Henry, ramase insa fara rezultat. In minutul 53 are loc prima modificare de efectiv, Zoff aruncandu-l in lupta pe Del Piero si scotandu-l pe Fiore. Deschiderea scorului se produce doua minute mai tarziu, Pessotto centreaza perfect in spatele liniei de fundasi francezi, la intalnire si Delvecchio pune latul pentru 1-0. Explozie de bucurie in randurile "azzurrilor", in timp ce tehnicianul francez incepe deja sa caute solutii pentru a forta egalarea. Primul moment al sau de maxima inspiratie se produce in minutul 57, cand Wiltord este introdus in teren in locul lui Dugarry, destul de sters pana atunci. Peste putine momente, Totti il lanseaza perfect pe contraatac pe atacantul juventin Del Piero, insa acesta rateaza una dintre cele mai mari ocazii de gol ale Italiei in acest meci, sutand defectuos din pozitie de 1:1 cu portarul advers. Elevii lui Lemerre cauta in continuare cu disperare golul egalizator, depasind cu bine momentele delicate mai sus amintite, dar Toldo pare de netrecut, la fel ca si apararea betonata din fata sa. Reduta italiana da din ce in ce mai multe semne de oboseala si Zoff il scoate din teren pe Di Biagio introducandu-l pe Ambrosini. Henry simte ca poate face un meci mare si incearca din rasputeri sa gaseasca drumul spre gol, insa suturile sale raman fara nici un rezultat in fata excelentului Toldo. Tensiunea creste odata cu trecerea minutelor si Roger Lemerre se dovedeste din nou foarte inspirat cu un sfert de ora inaintea fluierului de final, inlocuindu-l pe Djorkaeff cu Trezeguet, cel care alaturi de Wiltord avea sa devina eroul finalei si al intregii Frante. Trezeguet incepe destul de bine castigand un prim duel cu Nesta si sperantele francezilor raman intacte inca, chiar daca Henry si Blanc se izbesc cateva momente mai tarziu de acelasi Francesco Toldo aflat in zi de gratie. In minutul 84, Del Piero iroseste o noua imensa oportunitate de a majora scorul, sutul sau dintr-o pozitie mai mult decat favorabila fiind respins cu greu de Fabien Barthez. Acesta a fost se pare momentul psihologic al meciului, atacantul lui Juventus Torino dand cu piciorul unui 2-0 care putea aduce titlul "azzurrilor". Francezii inca mai spera intr-o minune si Lemerre mai face o mutare la fel de inspirata (iese Lizarazu si intra Pires), in acelasi minut 85 fiind epuizata si ultima schimbare a italienilor (iese autorul golului din minutul 55, Delvecchio, si intra Vincenzo Montella). Se intra in cele patru minute de prelungiri aratate de arbitrul spaniol de rezerva Garcia Aranda, Zoff isi incurajeaza elevii indicandu-le cu mana cate minute mai au de rezistat, in tribune tifosii canta nebuneste sarbatorind deja titlul, prematur insa, ocupantii bancii de rezerva italiene stau inlantuiti asteptand fluierul izbavitor. Vine insa minutul 94, atunci cand zeita Fortuna se gandeste probabil ca Italiei i s-a terminat ratia de noroc in semifinala cu Olanda, aceasta soptindu-i parca la ureche lui Wiltord ca poate suta din orice pozitie cand prinde ocazia, pentru ca nu o va face in zadar. Asa se si intampla cu 10 secunde inainte de fluierul final al prelungirilor, el inscriind printre picioarele lui Nesta si pe sub Toldo, prima greseala a goal-keeper-ului italian costand titlul. Nimanui nu-i venea sa creada, nici macar francezilor. Franta si Italia se aflau la egalitate si urmau prelungirile, asa cum pronostica inainte de meci binecunoscutul antrenor german Franz Beckenbauer.

De doua ori 13

Incep prelungirile si francezii isi reiau atacurile hotarati sa incheie conturile cat mai repede in fata unor italieni care in loc sa joace se intrebau necontenit (se vedea cert pe fetele lor) de ce inca mai joaca, in loc sa sarbatoreasca victoria. Italia este in propriul careu, adversarii ataca cu toate fortele simtind ca se poate si Zidane are sanse de a deveni el idolul vechi si nou al Frantei, insa trimite dintr-o lovitura libera, din care de obicei inscrie, mult peste poarta. Pires isi incearca si el norocul mai tarziu printr-un sut puternic, dar Toldo apara in doi timp cu riscul unei accidentari, autorul "agresiunii" fiind Trezeguet. Vine insa minutul 13 al primei reprize de prelungiri, cand numarul 13 francez, Wiltord, devine eroul intregii Frante si al finalei. Canavarro trimite riscant pana la Albertini, intercepteaza Pires, centreaza in careu si Wiltord, de la 11 m, prinde un sut de senzatie catapultand balonul cu exteriorul piciorului stang sub bara portii aparate de Toldo. Italienii se prabusesc pe gazon, suporterii lor raman inmarmuriti in tribune, iar intreaga suflare franceza jubileaza. Elevii lui Roger Lemerre sunt campionii Europei pentru a doua oara in istoria fotbalului din Hexagon si scriu o noua fila in cartea de aur, dupa titlul mondial, cucerit in urma cu doi ani.
Albertini plange ca un copil, Del Pierro este stana de piatra, gandind ca daca fructifica macar una dintre imensele ocazii avute savura el momentele de bucurie impreuna cu coechipierii, Toldo uda si el bara portii cu lacrimile unui goal-keeper ce a gresit o singura data intr-o finala in care a aparat excelent, spectatorii "azzurri" privesc si ei in pamant avand ochii in lacrimi, toate acestea printre picioarele francezilor care alergau nebuni de bucurie pe tot terenul. Ei intra in istorie, fiind prima echipa din lume care izbuteste sa cucereasca consecutiv titlul mondial si cel european. Si asta dupa ce Franta a invins cu 3-0 in primul meci de la acest Euro echipa Danemarcei, ultimul gol fiind marcat de Wiltord, in prelungiri, la fel ca in finala, dupa ce a trecut de Cehia cu 2-1, dupa ce a cedat cu rezervele in teren in fata Olandei, scor 2-3, dupa ce a invins Spania in sferturi cu 2-1, moment in care zeita Fortuna s-a logodit definitiv cu "cocosii" lui Lemerre, daca ne gandim ca Raul a trimis peste poarta din penalty in ultimul minut de joc. A urmat apoi semifinala cu Portugalia, trasa la indigo prin evolutia scorului, cu finala. Au deschis scorul portughezii, au egalat francezii si au avut sansa de a beneficia de un penalty in repriza a doua a prelungirilor pe care Zidane l-a transformat si a dus Franta in finala si in istorie, fiind prima echipa care se califica in fazele superioare ale unui turneu final de campionat european gratie a doua goluri de aur.

De bucurie, au rupt cupa

Dupa cateva minute de extaz de o parte si agonie de cealalta, a urmat festivitatea de premiere. Au urcat mai intai postamentul special amenajat italienii. Pe rand, Toldo, Maldini, Inzaghi, Albertini, Conte, Nesta, Fiore, Del Pierro, Delvecchio etc. au primit medaliile de argint, inca cu ochii in lacrimi, crezand in sinea lor ca este doar un vis urat ceea ce se intampla si ca finala s-a incheiat inainte ca Wiltord sa suteze pentru 1-1 in ultimele secunde ale prelungirilor. Priveau cu stupoare la distinctii, care, daca ar fi confectionate dintr-un material coroziv, cu siguranta ar fi prins rugina de la siroaiele de lacrimi scurse din ochii elevilor lui Dino Zoff. Au urmat apoi campionii Europei, care, dupa ce si-au atarnat la gat medaliile de aur, au asteptat cu infrigurare ca Didier Deschamps sa ridice trofeul deasupra capului. A venit si acest moment, intr-o mare de blitzuri, Zidane & Co bucurandu-se pentru trofeul suprem decernat celei mai bune echipe reprezentative a Europei. Rand pe rand, Barthez, Thuram, Blanc, Dessailly, Lizarazu, Pires, Vieira, Deschamps, Dugarry, Wiltord, Djorkaeff, Trezeguet, Zidane, Henry, Petit, Lama, Rame, Candela, Leboeuf, Micoud, Karembeu, Auelka - am numit aici intreg lotul de jucatori alcatuit de selectionarul Roger Lemerre pentru acest turneu final - au tinut trofeul in brate, in uralele unui public francez entuziast care nu contenea sa intoneze in cor "Marseilleza". Jocuri de lumini, artificii, explozie de confetti, un spectacol desavarsit a acompaniat tristetea italienilor si bucuria francezilor. Numai ca un fapt amuzant s-a petrecut la cateva minute dupa decernarea trofeului, suportul desprinzandu-se de cupa, spre amuzamentul autorilor acestei ispravi, din cauza "bruscarilor" suferite.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1380 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021071 (s)

loading...