Duhovnicii Romaniei

• Un strigat al pustiei se zbate prin vene, un strigat mut, de netamaduit • Drumul si bezna cresc tot mai tare in spatele nostru, lasand in urma pe Parintele Iustin, manastirea Petru Voda, tacerea, iubirea si cerurile care vorbesc in soapte de brazi de duhovnici, de toaca, de ruga • Gandul fuge neputincios: daca intr-o zi nu vor mai fi duhovnici, nu vor mai fi oameni precum Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda din Neamt, Arsenie Papacioc de la Schitul Sf. Maria din Techirghiol, Calistrat Chifan de la Manastirea Barnova Iasi (care a fost pus sub canon de catre IPS Daniel de a nu mai fi duhovnic, fara vreo proba de a fi gresit, canon care nici astazi n-a fost ridicat, la 5 ani distanta), Mina Dobzeu de la Manastirea Sf. Apostoli Petru si Pavel din Husi, Iulian de pe Athos de la Prodromu (in paginile ziarului nostru a fost publicat un interviu cu acest duhovnic), Ioan Iovan de la Recea din Mures, Teofil Paraian de la de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus sau cum au fost Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Ilarion Argatu, Sofian Boghiu, Nicolae Steinhardt, Serafim Popescu, Paulin Lecca, Dometie Manolache, Dumitru Staniloae? • Daca nu am mai avea aceste case cu flori la geamuri, cu odai pline de carti, de icoane, de mir, de armonie unde sa ne retragem din cand in cand sa-i reascultam pe Parintii monastici, atunci ar fi cu adevarat o pustietate in fiinta noastra unde am vorbi si nici noi insine nu ne-am auzi


Un tipat al pustiei se zbate prin vene. Un strigat mut, de netamaduit. Drumul si bezna cresc tot mai tare in spatele nostru, lasand in urma pe Parintele Iustin, manastirea de la Petru Voda, tacerea, iubirea si cerurile care vorbesc in soapte de brazi, de duhovnici, de toaca, de ruga.

Ora zabovita cu noi in chilia sa de la Petru Voda cauta o punte intre aceste doua lumi. In fata se casca tot mai tare lumina, podoabele de Craciun, mormaitul orasului. Luminile fug in sensuri inverse, lumea curge pe strazi, priveste beculetele atarnate in copaci, pe stalpi. Dar orasul e tot mai greu, blocurile apasa retina, batranii cauta din nou la gunoaie, unii probeaza pantofii noi, iar altii, ca uitati in fata oglinzii, nu stiu care din sticlutele de parfumuri sa aleaga. In spate, acolo dupa paduri, intre alte paduri, departe si de sosea, vocea calda a Parintelui Iustin Parvu impresoara odaia sa unde alti oameni asculta. Gandul fuge neputincios: daca, intr-o zi, nu vor mai fi duhovnici, nu vor mai fi oameni precum Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda din Neamt, Arsenie Papacioc de la Schitul Sf. Maria din Techirghiol, Calistrat Chifan de la Manastirea Barnova Iasi (care a fost pus sub canon de catre IPS Daniel de a nu mai fi duhovnic, fara vreo proba de a fi gresit, canon care nici astazi n-a fost ridicat, la 5 ani distanta), Mina Dobzeu de la Manastirea Sf. Apostoli Petru si Pavel din Husi, Iulian de pe Athos de la Prodromu (in paginile ziarului nostru a fost publicat un interviu cu acest duhovnic), Ioan Iovan de la Recea din Mures, Teofil Paraian de la de la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus sau cum au fost Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Arsenie Boca, Ilarion Argatu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Sofian Boghiu, Nicolae Steinhardt, Serafim Popescu, Paulin Lecca, Dometie Manolache, Dumitru Staniloae? Este ridicat un fior inspaimantator, asemenea compozitiei lui Charlie Chaplin (This is my song). Daca nu am mai avea aceste case cu flori la geamuri, cu odai pline de carti, icoane, de mir, de armonie unde sa ne retragem din cand in cand sa-i reascultam pe Parintii monastici, atunci ar fi cu adevarat o pustietate in fiinta noastra, unde am vorbi si nici noi insine nu ne-am auzi. Dar iata ca in prag de decembrie, la Manastirea Petru Voda zapada se odihneste pe cetinele de brazi, fumul gros isi taie carare prin aer, iar Parintele duhovnic Iustin Parvu are usa deschisa. Este acasa, inca este printre noi. La aproape 90 de ani, marele Duhovnic este cu spiritul la fel de viu, iar trupul usor nu-i este povara. Si, atat de iubit, cautat si asteptat de crestini incat in ceasurile cand lipseste de la manastire, totul pare ca ingheata. Acum, in aceasta dupa-amiaza rece de decembrie, fiecare isi asteapta randul fara a simti povara timpului. Fiecare are tot timpul sa se gandeasca la viata sa, la durerile sale, la esecurile sale, la izbanzile sale, intr-un calm specific doar spatiului monahismului. Din nefericire, invataturile Duhovnicilor Romaniei nu se bucura de cercetari sistematice, de publicatii care sa cuprinda in sinteze ori in studii tematice aceste chipuri ale crestinatatii ortodoxe. Persista o istorie dispersata, iar uneori greu recuperabila ceea ce dovedeste infantilismul de a vorbi despre vocile mari ale trecutului sau ale prezentului religios caci este mult mai lesne de a fi stransi cativa arginti prin publicarea unui album cu fotografiile manastirilor si doua randuri cu numele, anul ctitoriei si asezare. Cat despre traducerea cartilor duhovnicilor, inca mai este de asteptat.