News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

20 Septembrie 2004
1437 Vizualizari | 0 Comentarii
Provincia spiritului

Pierzandu-si prin Unire statutul de capitala, Iasii au suferit enorm dupa trecutul privilegiu. Si au pus degradarea lucrurilor in urbe pe seama acestei deposedari. Atrase de mirajul Bucurestilor, unde se faceau si se desfaceau toate, mintile stralucite ale Moldovei au migrat intr-acolo, lasand Iasii in grija fie a putinelor spirite comode, nedispuse a-si sacrifica tihna si tabietele pentru un ritm ceva mai alert, ori a mediocritatilor, fericite ca "migratorii" le-au lasat camp liber de actiune. Si cum cele dintai erau inclinate mai degraba spre contemplatie, dispretuind organic disputele cu nimicurile care se agita, cele din urma n-au pierdut vremea. Ramase aproape fara concurenta in partea locului, nimic nu le-a impiedicat sa-si inchipuie ca doar ele reprezinta intruparea valorilor intelectuale, culturale, morale, si sa-si asume, prin cardasie, drepturi si libertati la care, intr-o lume normala, nici n-ar fi cutezat sa viseze. Facand azi un pas si maine un pas, au luat in cele din urma urbea in stapanire, impunandu-i sa se prefaca dupa chipul si asemanarea lor. Iasii n-au devenit provinciali atunci cand floarea intelectualitatii s-a mutat la Bucuresti, ci abia atunci cand mediocritatea s-a instapanit asupra lor.
Fireste ca existau mediocritati destule si pe malurile Dambovitei, chiar mai multe decat pe malurile Bahluiului. Insa Bucurestii le puteau tine la respect tocmai prin multimea si consistenta valorilor adevarate, impiedicandu-le astfel sa-si faca de cap. Si nu e defel o simpla intamplare ca, nevoite sa-si vada acolo de lungul nasului, atatea platitudini au preferat sa ia calea provinciei, in virtutea zicerii imbatabile ca, decat codas la oras, mai degraba fruntas la sat, unde cei de-o seama cu ei i-au primit cu bratele deschise, ca pe niste binecuvantati mesageri ai centrului, asezandu-le pe frunte cununile de lauri cuvenite indeobste valorilor de capatai. Se cunosc, e drept, si cativa mediocri din partea locului care au facut, prin mijloace specifice, cariera in capitala. Dar, in deosebire de inteligentele stabilite acolo, suferind de amnezie in privinta obarsiilor, acestia au ramas credinciosi bastinei, punand umarul, pe cat le-a stat in puteri, la ascensiunea nationala a semenilor ramasi acasa. Pentru ca, indiferent unde s-ar afla, mediocritatea pastreaza nealterata o insusire vrednica de cea mai inalta lauda, singura cu care mintile superioare, roase de individualism pana in maduva oaselor, n-au cum sa se mandreasca: e solidara pana la sacrificiu, sau, parafrazandu-l pe Marin Preda: oriunde s-ar duce, mediocritatea tot mediocritati cauta.
Suficienta siesi, mediocritatea Iasilor a refuzat sistematic orice confruntare la scara nationala din teama ca i s-ar sifona reputatia, multumindu-se sa dea de inteles ca valorile promovate de centru sunt conjuncturale, ca potopul de ironii si sarcasme trimis de Bucuresti asupra-i, cu marturisitul scop de a o trezi la realitate si a o deprinde sa se uite din cand in cand in oglinda, nu e altceva decat expresia joasa a invidiei, ca, la urma urmelor, unicul ideal ce-i sta dinainte e acela de a se autodepasi. De parca mediocritatea ar avea superlativ.
Mai mult, a respins si confruntarea cu valorile trecutului acestor meleaguri. Nu pe fata, desigur, ca sa nu fie acuzata de ireverenta. Dar le-a confiscat pur si simplu, transformandu-le in argumente ale propriei sale inaltari. Le sarbatoresc ori de cate ori o impune calendarul, ingropandu-le si mai adanc sub troiene de fraze sforaitoare, insa neuitand sa sublinieze fara a clipi ca ea, sfanta mediocritate substituita invataturii temeinice si talentului, este continuatoarea de drept a pleiadei de carturari si artisti ce ne-au dus faima, pe care numai imprejurari curat obiective ne impiedica sa o vedem, la auzul lor, rasucindu-se in mormant.
Intr-o asemenea lume, imuna la atacurile dinafara si nepasatoare la mustrarea din fotografiile sterse de vreme ale inaintasilor, se poate trai linistit pana la batranetile cele mai adanci. Se poate chiar scrie, picta, cugeta, pastrandu-ti intacta iluzia ca inaltimea pe care ai atins-o, netrecand, in realitate, de ametitoarea altitudine a movilei lui Burcel, numai buna ca treapta pentru un eventual Stefan pregatit sa incalece, reprezinta o performanta de zile mari. Dar, mai ales, se poate barfi, cum numai iesanul stie sa o faca la ceas de seara si dinaintea unui pahar din renumitele podgorii ce ne inconjoara, tot ceea ce nu a iesit din mediocra noastra minte si din umbra noastra de talent. Complexul provinciei.
Alexandru DOBRESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1941 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015653 (s)

loading...