News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

12 Noiembrie 2004
770 Vizualizari | 0 Comentarii
Mitomanie

De cate ori ni se intretaie drumurile, ma striga cu voce tunatoare de la o posta, astfel ca - luati prin surprindere - oamenii din preajma intorc involuntar capul. Fata i se destinde intr-un zambet larg, mana, rece si vesnic transpirata, imi strange cu frenezie mana, refuzand apoi sa mi-o mai elibereze, iar gura-i se porneste sa turuie. Ma chestioneaza in toate privintele, familie, ocupatii, situatie interna si internationala, starea sanatatii, lecturi, dar intrebarile se revarsa peste mine in avalansa, fara pauze, asa ca nu apuc sa raspund nici uneia. De fapt, raspunsurile mele nici nu-l intereseaza; sunt doar interlocutorul mut care-i da sentimentul ca nu vorbeste de unul singur. Participarea mea la dialog se reduce la incuviintari din cap, priviri mirate, grimase de surpriza, eventual cate un "O! ..." sau un "Zau?", suficiente ca sa-i mentina constant debitul verbal. Daca nu m-ar tine ferm de mana si nu mi-ar rasuci, din cand in cand, nasturii de la haina, de parca ar vrea sa ma scape de ei, daca, mai ales, data fiind nesemnificativa distanta dintre noi, respiratia lui fierbinte si grea nu mi-ar biciui fata, probabil ca mi-as putea face intre timp ordine in ganduri. N-am insa nici o sansa, incercarilor de a-mi trage deoparte obrazul urmandu-le grabnice refaceri ale departarii initiale. Stau, deci, cuminte si-l ascult.
Cateodata chiar merita. Caci, dupa ce epuizeaza preludiul interogativ, cunostinta mea ma pune la curent cu evenimentele locale, pe care le stie intotdeauna de-a fir a par si numai din surse de prima mana. "Ai auzit ce-a patit cutare?". Cutare e negresit o personalitate a urbei. Si cum clatin capul a nestiinta, ma informeaza cu lux de amanunte. Pentru ca, evident, a fost de fata. Mai mult, a fost implicat in istoria cu pricina, si nu oricum, ci contribuind nemijlocit la solutionarea lucrurilor. "Ei bine - adauga el inainte de a trece la alt subiect, la urma i-am zis: fii atent, a doua oara sa nu mai contezi pe mine, ca nu sunt mama ranitilor!" "Si, n-am de lucru sa intreb, ce ti-a raspuns?" "Pai, avea ce sa mai zica? Eu l-am pus sa intre prosteste in bucluc?"
Cand m-a abordat prima data, acum foarte multi ani, inclestandu-mi mana cu a sa si verificandu-mi trainicia nasturilor, am fost inclinat sa il iau in serios. Povestea colorat, cu detalii sugestive, care puteau fi, la urma urmelor, si adevarate. Insa apoi mi-am luat seama. Toate intamplarile cu personalitati la care ma facea partas se invarteau numai in juru-i. Cutaruia i se intamplase ce i se intamplase, dar noroc de el, ca era acolo si a salvat situatia. Confidentul de nevoie care devenisem a realizat dupa o vreme ca simpatica mea cunostinta se batea pe burta cu celebritatile locului, care abia asteptau sa-i impartaseasca pasurile si sa-i ceara un sfat amical. Pe care, fireste, nu putea sa-l refuze. Uneori, isi luau inima in dinti si-l rugau sa puna o vorba buna pe langa o notabilitate, si ea suficient de apropiata ca sa nu-i refuze nimic.
N-am calculat ceasurile consumate de-a lungul anilor cu aceste intalniri doldora de fictiuni egocentrice. Ma multumesc sa le trec in categoria actelor de caritate, fiindca pe durata lor insignifianta mea cunostinta traieste iluzia ca e in centrul atentiei. Un singur lucru ma deranjeaza mai mult decat mana rece si jilava si decat respiratia anestezianta: faptul ca, posesor al unei memorii neatinse, omul repeta astazi intocmai povestile de anul trecut, nestiind ca as prefera oarecari variatiuni pe temele date.
Alexandru Dobrescu
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022280 (s)

loading...