News Flash:

Dulcele targ al Iesilor

12 August 2005
1153 Vizualizari | 0 Comentarii
Politica strutului

Cand se simte amenintat, strutul isi baga capul in nisip. In mintea lui de strut, isi inchipuie probabil ca, daca ochii nu mai vad pericolul, acesta inceteaza sa existe. Presupus a avea o minte ceva mai evoluata, omul adopta cateodata, fata de primejdia iminenta, un comportament asemanator: in loc sa se pregateasca a o infrunta, gaseste cu cale sa o minimalizeze ori sa o ignore de-a dreptul. Noi, romanii, avem o dispozitie aproape biologica spre minimalizarea gravitatii lucrurilor. De fapt, pentru noi, gravitatea nici nu prea pare sa mai existe decat cel mult in teorie, ca termen indispensabil al unei fictive antinomii. Nu doar ca filozofia noastra practica o respinge cu obstinatie, dar si-a creat mijloacele prin care sa o diminueze, la o adica sa o dizolve pur si simplu. Iar cel mai important este bascalia. Orice umbra de gravitate e repede atacata de anticorpii deriziunii si golita de continut. Ceea ce initial putea trece drept o amenintare reala, capabila sa puna la incercare energiile launtrice, eventual sa le mobilizeze pentru a furniza un raspuns pe masura pericolului, se dovedeste, gratie distrugatoarei actiuni a bascaliei, un simplu balon de sapun, cu care nu merita nici macar sa ne batem gura. Asa se face ca, desi se petrec sub ochii nostri atatea evenimente ce ar trebui sa ne puna pe ganduri, continuam sa ne hranim cu iluzia ca n-avem motive de ingrijorare. Ca si cum am trai in cea mai buna dintre lumi si unica primejdie vrednica de luat in seama ar fi stricarea ordinii existente. Ca aceasta bagatelizare a chestiunilor inconvenabile, prefacute sistematic in forme fara fond, traduce reactia cvasiinconstienta de aparare a unui tip uman aflat de cand se stie cu sabia lui Damocles deasupra capului, nu e greu de priceput. Mai greu de inteles e cum de nimic nu ne trezeste din amagirea ca o asemenea atitudine rezolva definitiv problemele, cand – de fapt – ea ne asigura doar un iresponsabil si trecator confort psihologic. Pentru ca, si dupa ce le-a fost "dezumflata" gravitatea, problemele continua sa existe, inca mai amenintatoare, si se pravalesc asupra-ne tocmai atunci cand suntem mai siguri ca am scapat definitiv de ele. Daca-l luam in serios ca pe orice reflectare in oglinda, Mitica, sinteza psihicului nostru colectiv, sufera de o maladie inrudita cu a aparent ingeniosului Don Quijote, alt nefericit decis sa infrunte realitatea inarmat cu o iluzie. Inca si mai grav e ca paguboasa-ne inclinatie genetica de a evita privirea realului in ochi a fost si continua sa fie speculata de asa-zisii nostri oameni politici. Majoritatea faptelor lor incurajeaza concluzia ca suntem tratati ca niste suferinzi incurabili, carora e recomandabil sa le ascunzi fata dezagreabila a lucrurilor de teama eventualelor reactii nepotrivite. Ei nu ne spun decat sfertul de adevar placut auzului, tacand cu premeditare restul. Toate subiectele ingrijoratoare sunt ocolite cu grija, de parca ignorarea lor le-ar face sa nu mai existe. Ni se povesteste, bunaoara, despre uriasele avantaje ale integrarii in Uniunea Europeana, dar se omite a se aminti si de costurile imense ce urmeaza sa le plateasca muritorii de rand. Ce se va intampla cu abia infiripatele intreprinderi particulare, nepregatite sa reziste unei concurente pe viata si pe moarte, cu producatorii agricoli, cu forta de munca in genere, asta nu mai spune nimeni. Ni se povesteste, apoi, despre necesitatea reformelor in vederea alinierii la standardele europene, declarate binele suprem. Insa nici unui politician nu i-a trecut prin minte sa cerceteze efectele introducerii acestor masuri asupra valorilor noastre traditionale, morale si culturale; cu atat mai putin sa le aduca la cunostinta sarmanilor palmasi, informati numai despre sumele uriase varsate de mult darnica Europa pe plaiurile mioritice in sprijinul integrarii. De parca nu va veni si o zi cand va trebui sa le restituim cu varf si indesat. Suntem manati catre o Europa in care nu stim ce ne asteapta, ba ni se mai recomanda si sa ne miscam in pas de parada si sa intonam estimp cantece de bucurie. Nu se poate mai limpede indemn la nesocotirea primejdiilor, va sa zica la ignoranta. Cu capetele bine infipte in nisip, viitorul, ieri pictat in culori trandafirii, azi vopsit intr-un portocaliu pe care ploile si arsita s-au ingrijit sa-l decoloreze, n-are de ce sa ne ingrijoreze. Cel putin pana va deveni prezent. Iar atunci va fi, oricum, prea tarziu si pentru temeri, si pentru pareri de rau.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1713 (s) | 22 queries | Mysql time :0.024411 (s)

loading...