News Flash:

Dulcele targ al Iesilor - Nu-mi atinge cercurile!

9 Mai 2003
1470 Vizualizari | 0 Comentarii
"Nu-mi atinge cercurile!" - se rasteste peste umar Arhimede la osteanul pe cale sa-l strapunga cu lancea. Moartea invatatului siracuzan mi se pare mai plina de miez decat principiul fizic ce-i poarta numele. Scoala ne invata axiome, legi, teoreme, principii, insa nimeni nu ne deprinde a trage invataminte din experienta celor care ne-au precedat. Circumstantele in care au trait inaintasii, incercarile ce le-au stat dinainte, felul in care au vrut sa le depaseasca, izbanzile si, deopotriva, esecurile lor ne spun, din pacate, ingrozitor de putin. Traim ca si cum am fi primii oameni, nevoiti a lua totul pe cont propriu. Nepasarea cu care tratam avertismentele trimise peste vreme ne incetineste inaintarea, de nu cumva ne-o opreste, pur si simplu. Cheltuim energii uriase pentru a rezolva probleme vechi de cand lumea, daca nu solutionate, macar intoarse pe toate fetele de oameni asemenea noua. Si, mai cu seama, le repetam, cu o pagubitoare incapatanare, greselile. Ne inchipuim mai inteligenti decat ei, dar continuam a cadea, invariabil, in capcanele carora ei, cei dintai, le facusera cunostinta. Memoram cu usurinta rezultatele palpabile ale cautarilor stramosesti si avem impresia ca, astfel, am aflat esentialul si despre autorii lor. Nu bagam de seama ca, indaratul formulelor, acum la indemana oricui, stau zbaterile unor minti si framantarile unor constiinte si ca, in ordinea omenescului, singura care ne priveste direct, cautarile, cu tot ceea ce ele implica, sunt mai pretioase lectii decat abstractele principii si secile formule. Deodata, cu inventarul cunostintelor teoretice, nici vorba ca folositoare, scoala, ea in primul rand, ar trebui sa ne deprinda a fi atenti la dimensiunile omenescului inchis in ele, la energiile consumate, la sperantele inselate, la indoielile, orbecairile si, bineinteles, bucuriile reusitelor. xNu-mi atinge cercurile!" - protesteaza Arhimede, fara sa-si ia ochii din desenul trasat pe nisip si noi nu mai prididim a-i lauda inaltele preocupari, neintrerupte nici macar de zgomotul armelor. In mijlocul tipetelor si vaietelor, printre sabii si sulite ce reteaza vieti, Arhimede ramane confiscat de frumusetea rationamentelor geometrice. Surd si orb la cate se intampla in preajma, invatatul isi vede imperturbabil de calcule. Piara semenii, spulbere-se cetatea in cele patru vanturi, numai cercurile sa ramana intacte! Acelasi Arhimede isi pusese, altadata, cunostintele in slujba cetatii, contribuind decisiv la salvarea ei. Insa acum, e trup si suflet al stiintei pure si acest devotament fara margini il pierde. Abstragerea din contingent, nesocotirea realitatii imediate se plateste. Nu bruta in haine militare ii ia viata lui Arhimede. Ea e doar instrumentul, mana care loveste. Dar condamnarea la moarte Arhimede insusi si-o semneaza in clipa cand, inchis in afara, ochiul sau se concentreaza asupra abstractiilor mintii. Este victima realului, ce nu tolereaza a fi ignorat. Si, ori de cate ori omul a intors spatele realitatii, pretinzand ca probleme mai importante asteapta din parte-i rezolvare, realitatea s-a razbunat cu promptitudine, amintindu-ne ca are intaietate absoluta. Decat sa-l ridicam in slavi pe Arhimede, facand din el o victima inocenta a fortei oarbe, s-ar cuveni mai degraba a-l plange pentru teribila-i cecitate. Si poate ca n-ar fi de prisos a trage din crunta lui soarta macar un principiu de conduita. Ilustrul barbat siracuzan traieste printre noi prin legea ce-i poarta numele. Cealalta lege, preaplina de omenesc, n-a mai apucat sa o formuleze. Insa va fi avut, probabil, revelatia ei in momentul cand oarecarele soldat i-a intrerupt calculele matematice cu ascutisul sulitei.
Alexandru DOBRESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1951 (s) | 22 queries | Mysql time :0.026946 (s)

loading...