News Flash:

Dupa atatea electorale, doar ruinuri culturale...

22 Mai 2000
1082 Vizualizari | 0 Comentarii
•sau "Eu cu cine votez?...

Nu ne ramane decat sa admiram in tacere si cu un zambet ironic singurul spectacol de comedie de care avem parte din patru in patru ani: campania electorala. In rest, in intervalul dintre spectacole, cultura nu mai este nimic. E o descoperire deosebita cand observi ca oamenii politici sunt, de fapt, actori de teatru inzestrati cu mult talent. In ceea ce ne priveste pe cei mai multi dintre noi, cam asa stau lucrurile, dar, din nefericire, nu e vorba decat de un teatru absurd, tragic si ironic, din care nu ne alegem cu nimic.

Politicianism de prost gust...
Toate campaniile electorale au propus votantilor platforme si iar platforme, care, pe langa "supersolutiile" de natura economico-sociala, aveau proiecte minunate de natura culturala. Cu atat mai mult, in cazul Iasului, pentru a carui titulatura de oras cultural, sau mai mult, de "capitala culturala" a tarii, s-au batut milioane de tobe si vorbe. Nu exista platforma in care sa nu se regaseasca solutii si programe de imensa amploare prin care sa se repuna orasul in circuitul "firesc", spun ei, al marilor capitale culturale europene si mondiale. Nimic mai nefericit decat aceste ipoteze. De-a lungul celor zece ani de falsa democratie, sau mai de graba de noua dictatura, semnata de saracie si tradare, cultura ieseana, privita in ansamblu, nu a avut decat de suferit. Din cauze obiective, care tin de natura actuala a socialului, si din cauze subiective, de care suntem vinovati in ansamblu, responsabili de aceasta vinovatie fiindu-ne conducatorii iubiti. Pentru ca, pe fondul acelorasi cauze obiective, alte orase din tara au reusit macar sa conserve nivelul cultural pe care l-au avut, iar in cateva cazuri fericite, chiar sa-l dinamizeze. Este exemplul unor orase din Ardeal, al Timisoarei sau Craiovei, si chiar al Botosaniului, care, desi targ de provincie, a reusit macar din Eminescu sa faca ceva. Nu discutam de Bucuresti, care mizeaza pe cu totul alte posibilitati, si care poate fi vinovat si pentru lipsa de descentralizare de orice fel, implicit culturala.
La Iasi s-a ales praful din toate vorbele si promisiunile. Si asta mai ales datorita implicarii zero a autoritatilor, a lipsei de solicitudine, ori de cate ori s-a batut la usile lor pentru un minim sprijin intr-o situatie sau alta.

Dupa zece ani...
ruina fizica si morala a culturii dulcelui targ se accentueaza. O vede oricine. Pe strazi, in centru, la periferie. Marile institutii iesene se zbat in lipsuri elementare. Totul sta, in afara timpului care trece peste ele. Cat priveste aspectul moral, oamenii de cultura, cu mici exceptii, sunt saraci si dezinteresati, si din aceleasi motive anterioare, necointeresati. Publicul, cel care facea cozi la teatru sau la librarii alta data, acele cozi fiind semnul ca refugiul spre actul cultural al individului era esential, si de multe ori facut cu sacrificii, este apatic, in fata usilor. De ani buni, iesenii nu mai merg la teatru, unde o trupa de actori repeta iarna fara incalzire si fara salarii. Si tot nu vine nimeni. Cu exceptia unor premiere, unde se duc oameni de cultura si studenti. De aceiasi ani buni, iesenii nu mai merg la Filarmonica, o institutie atat de prestigioasa alta data, si o ruina superba la ora actuala, langa care zac cu demnitate panourile de santier si schelele de constructie, de nu mai tin minte cand. Tot din vremuri imemoriale, iesenii nu mai cumpara carti, decat maculatura ieftina si procuratoare de senzatii tari. In rest, literatura buna nu se mai vinde, iar un tiraj de o mie de carti, pentru un autor celebru, este un record pe care-l privesc cu invidie de breasla toti ceilalti combatanti pe campul literelor. Cate exemple as mai putea da? Spre exemplu, desi avem atatea muzee, bunul iesean nu cunoaste decat doua-trei, in cel mai fericit caz. Tanara generatie nici macar atat.
Dupa zece ani, zonele predilecte de iesire din cotidian ale iesenilor sunt crasma si discoteca; din cand in cand, spectacolele de strada si de prost gust pe care le contracteaza autoritatile locale si judetene, care sunt eminamente comerciale, lipsite de cel mai elementar gest cultural, si la care, omul necajit, sau "baietii de baieti", isi dau pe nas naduful, urland dupa notele demente ale trupelor la moda. Doar pentru unii, foarte si din ce in ce mai putini, o lansare de carte, o expozitie de plastica, un microconcert de muzica buna, toate tinute prin sali obscure, pentru ca cele care sunt destinate acestor manifestari, sunt ori impracticabile, ori inacesibile legal sau financiar.
Sunt convins ca daca celebrele discursuri electorale din toate campaniile n-ar fi fost doar atat, si un dram de concretete s-ar fi vazut, iesenii ar fi privit altfel acest domeniu al culturii autentice.
Dupa zece ani, relatiile culturale ale unui oras infloritor din acest punct de vedere alta data, sunt himere, utopii sau iluzii pentru cei care mai vorbesc de ele.

Printre cauze...
Nu vreau sa mai reiau eterna cauza economica. Dimpotriva, daca ar fi fost stimulati, oamenii simpli s-ar fi reorientat spre cultura, ca o posibila sansa de a scapa de scarba care i-a cuprins sistematic, alaturandu-se "efortului democratic" al mintilor luminate. Aceasta stimulare ar fi trebuit pornita de catre edilii nostri dragi, prin renovarea, deja, a unor edificii care au dus faima Iasului in lume, care au adus turisti, personalitati, oameni politici. Dar asa, daca Teatrul National, de exemplu, ar fi aratat altfel, si nu ca acum, cand nici intrarea nu mai stii pe unde e, si in ce conditii, poate ca n-ar fi fost asa, cu sali goale si nici macar cu un premiu national al UNITER, pe anul trecut, cand orase mici de provincie obtin cate doua. Sau daca Filarmonica arata altfel, pentru ca multi au impresia ca nici nu mai e practicabila.
Nu cunosc, in afara Muzeului Kogalniceanu, vreun obiectiv mai important intrat sau reintrat in circuitul public.
Cauza cea mai importanta ramane, in sensul acestui circuit public al obiectivelor si productiilor culturale, dezinteresul total al politicienilor ieseni, atat al celor din urbe, cat si al celor pe care i-am trimis la Bucuresti. Desi dimensiunea culturala a orasului a fost una dintre punctele principale pentru care i-am trimis acolo, in frunte, nici macar umbra ei nu s-a mai aratat. Drept dovada, mass-media centrala semnaleaza cine stie cand cate un eveniment cultural la Iasi, "dulcea capitala culturala a tarii."
Iar cauza cea mai importanta ramane schimbarea fundamentala de mentalitate a romanului.

Mentalitatea...
Este foarte simpla. Atat de simpla, incat nici nu mai are nevoie de cultura, conditie in care o eludeaza definitiv. Daca alta data romanul obisnuit se hranea cu clasici si savanti si tinea pasul cu evolutia reperelor spirituale ale tarii ori de aiurea, Revolutia a venit in contrapozitia acestei atitudini. Trebuie remarcata si afirmata schimbarea rapida de mentalitate a romanului in rau, in numai doi-trei ani de la Revolutie, schimbare ce tine intrinsec si de vidul de libertate pe care ni l-a servit drept masa si casa comunismul. Occidentul, in cursa lui infernala spre globalizare si mondializare, ne-a oferit drept model viata usoara, plina de placeri facile, de muzica banala, de romane dulci semnate Sandra Brown, de moda la moda, de tot ce mai vreti sa puneti sub semnul generatiei Pro si al Coca Cola. Parintii lipsiti apoi de linistea zilei de maine de catre cei care ne cheama acum la urne, lipind afise cu slogane spuse parca de prosti, si balbaindu-se agramat si analfabet la televizor, n-au mai avut controlul copiilor, care s-au aruncat imediat in bratele dulci ale multicoloratei vieti pline de lascivitate, adusa, cu buna stiinta de politicienii care au incurajat libera initiativa fara control. Aspiratiile romanului s-au deturnat de la consolidarea constiintei puternice de viata, prin cultura, de la povestile cu daci si romani, cu Stefan cel Mare, Eminescu sau Marea Unire, catre magazine cochete, discoteci si disco-baruri, concerte cu BUG Mafia si cate si mai cate. Si uite asa, de la asanarea morala a societatii, de la valorile fundamentale ale culturii si de la celelalte slogane ale clasei politice, am ajuns la degradare morala, la aspiratii hilare.
Cine mai citeste acum macar din Eminescu? Cine mai rasfoieste un album de arta plastica, sau cine mai viziteaza un muzeu cultural? Foarte putini! Imens de putini! Occidentul si-a facut planul la primul punct: degringolada economica si atenuarea constiintei istorice a neamului. Romania devine usor-usor provincie a unui corpus politico-geografic de interese, manevrat de cei tari. Puterea politica a reactionat pozitiv la nada celor dinafara. Au investit in cultura lor, cu care nu avem nimic de a face si pe care o gusta fara remuscari omul simplu. Daca ar fi vrut cu adevarat emanciparea democratica a Romaniei, "fratii" nostri de peste gard ne-ar fi ajutat sa construim institutiile moderne ale democratiei, ne-ar fi ajutat sa ne promovam valorile fundamentale care tin de spirit si cultura si, in definitiv, de imagine. Dar ei nu asta au vrut, si au avut un sprijin politic autohton pe masura; atat la nivel central, cat si local. Bineinteles ca, trambitand renasterea economica a regiunii, cresterea nivelului de trai sau alte fantasmagorii electorale, sefii nostrii au avut suficiente motive sa se scuze ca in domeniul cultural nu prea se poate face mult, fie si pentru ca previziunile lor nu s-au potrivit cu bugetul, pentru ca le trebuia, pur si simplu, in primul rand lor, ca persoane, si apoi celor de langa ei. De aici si pana la ultimul muritor, lantul a fost mult prea lung ca sa mai ajunga ceva si pe la cultura. Sa nu mai amintim exemplul celebru al ministrului Remes care spunea, nu de mult, ca date fiind conditiile actuale, cultura mai poate astepta, pentru ca trebuie construit altceva. Ce este acel ceva, nu se stie. Si pentru cine se construieste acel ceva? Daca se construieste pentru clica lor, atunci sunt de acord ca se mai poate intarzia chiar la nesfarsit cu cultura. Dar daca planul este pentru poporul roman, atunci cred ca se construieste de fapt pentru o populatie care nu va mai avea, cu timpul, statutul unei natii, tocmai pentru lipsa elementului cultural autohton.

Elitele...
Cam atat a mai ramas in cultura autentica, si aici, si aiurea prin Romania. Dupa cum spuneam, din institutiile autentice mai rasufla praful ruinelor. Elitele sunt la randul lor impartite pe bisericute, din dezamagire, dar si din interes. Creatorii de cultura cred si ei in celebritate. Cand nu sunt ajutati sa o castige, o provoaca, fie si mai putin moral. Apar polemici destule, care nu mai au, insa, subiect cultural, ci tot felul de atacuri la persoana si dezvaluiri cu iz justitiar. E vorba, pana la urma, de un destin, care in alte vremuri ar fi trait satisfactia omului public si respectat. Iasul a fost orasul emblematic al acestor situatii. Iasul a avut cu adevarat primul cuvant, cand a infiintat Dacia Literara, sau Convorbiri Literare, si cand pentru o conferinta de la Junimea veneau elitele din Bucuresti sau se intorceau cei plecati la Paris, Viena ori Berlin. Cand se infiinta prima casa memoriala din tara, Bojdeuca din Ticau, cand se construia primul Teatru National din Romania, sau Palatul Culturii. Pe vremea aceea, sau mai tarziu, pe vremea "Vietii romanesti" a lui Sadoveanu, Toparceanu, Teodoreanu ori Garabet Ibraileanu, Iasul se putea numi capitala a culturii.
Azi, cand toate acestea devin amintiri, nu mai avem pentru ce sa numim dulcele nostru targ tot asa. Cu toate ca traiesc si creaza aici, in continuare, multe valori autentice. Ce facem pentru ele? Ce facem pentru institutiile in care ar trebui sa-si desfasoare ei activitatea? Noi toti, dar mai ales cei care se angajeaza ferm, acum, in zile fierbinti de mai si de campanie electorala, ca vor repune in circuitul universal al culturii orasul? Ce era in capul acelor autoritati locale cand au declarat Iasul "Oras cultural al anului 2000"? Despre ce era vorba de fapt? Tot despre concertele cu BUG Mafia si Parazitii? Sau se mandreau, probabil, ca au venit francezii, englezii ori nemtii si au facut centre culturale? Aici n-au nici un merit si n-au dat nici un leu.
Cultura se indreapta, la Iasi, spre inchidere, spre cercuri restranse, care vor fi considerate anacronice, cata vreme marele public va reactiona doar la televiziunile comerciale, la muzica desantata a celor care devin intr-o singura zi vedete de MTV, desi n-au cercetat niciodata o partitura. Si spun la Iasi, pentru ca in alte orase de aceeasi talie, dar fara aura orasului poetilor, cineva, nu stiu cine, ii face pe oameni sa se miste altfel in spatiul cultural. Atat pe cei care o creaza, cat si pe cei care o recepteaza. Sa fim atat de saturati de cultura, pentru ca am fost candva varf de lance?...

Sau poate...
Am ajuns aici de la saracie, Iasul fiind un oras pe cat de mare pe atat de sarac. Oamenii sunt suficient de blazati pentru a fi tristi si speriati de ziua de maine, in asa fel incat sa nu mai aiba pofta de adevaratele lucruri frumoase. Iasul traieste, fara doar si poate, o drama socio-economica mai mare decat cea a altor centre zonale din tara. De ce? O stiu cei care-l conduc, si tot ei stiu cat de obiective sunt argumentele. Dar iata ca, dupa ce nu avem prea mari sanse de a progresa materialiceste, regresam si spiritualiceste. Si pierdem astfel tot ce mai ramasese pe blazon.
Important este sa miscam ceva. Sa facem publicitate lucrurilor frumoase si sa-l determinam pe moldovean si pe oricare altul sa vina in institutiile de cultura. Nu conteaza ca vine lumea sau nu acolo, dar institutiile de cultura trebuie sa arate altfel, macar pentru memoria celor care le-au facut si ni le-au dat ca mostenire. Macar atat, pentru ca noi, postrevolutionarii, nu avem ce lasa celor de dupa noi. Decat generatii fara constiinta de neam, actualele ruine si ceva blocuri de otel si sticla care n-au de-a face cu romanii decat functional, dar nicidecum spiritual.
Daca macar atat s-ar fi facut pana acum, poate mandria si increderea iesenilor ar fi avut o alta natura. Sau ar fi fost naturala. Cele spuse aici nu au nicidecum caracter electoral, pentru ca nu ma intereseaza cine vine, poate fi si un ilustru necunoscut, dar sa faca ceva si sa arate ca macar a vrut sa faca ceva, ca a fost omul bunei-credinte dar l-au oprit altii. Cand banii atator oameni iau drumul intereselor formale (pentru ca traim din nou o "teorie a formelor fara fond" pe care Maiorescu a semnalat-o la vremea sa, iar cei responsabili au tinut cont de ea si au facut eforturi pentru a crea fondul Romaniei moderne, pe care-l lasam acum in paragina), nu suntem decat niste impostori si histrioni. Mai ramane si problema constiintei colective, foarte contagioasa de altfel, influentata puternic de nivelul de trai, de discursul electoral si dezvaluirile presei. Poate ca si din lipsa de exercitiu cultural din ultimul deceniu mergem la urne si alegem prost sau ne-ntrebam ca in Caragiale: "Eu cu cine votez?..."
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1391 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020396 (s)

loading...