News Flash:

Dupa ce a ucis un client

13 Februarie 2005
1044 Vizualizari | 0 Comentarii
Patronul criminal a fost condamnat la 10 ani de inchisoare

•Judecatorii l-au condamnat ieri pe Stefan Moise la executarea unei pedepse de 10 ani de оnchisoare •Procurorii au adus dovezi suficiente pentru a se demonstra ca Moise si-a ucis un client recalcitrant

Stefan Moise, patronul barului PF Moise SRL din comuna Ciurea, a fost condamnat ieri de judecatorii ieseni la executarea unei pedepse de zece ani de inchisoare. Acuzatia adusa de anchetatori barbatului de 50 de ani este de omor calificat. Pe toata durata procesului, barbatul s-a aflat in stare de arest preventiv. Fapta pentru care Moise a fost condamnat ieri s-a petrecut in primavara anului 2004, cand l-a ucis pe Dumitru Sufaru, de 68 de ani, un client care venise in barul sau. Aflat in stare avansata de ebrietate, batranul Sufaru a mers la barul lui Moise pentru a achita o datorie mai veche. Cand l-a vazut pe patron, acesta a inceput sa tipe si sa-l injure pe Moise, acuzandu-l ca-i serveste bauturi alcoolice diluate cu apa. Mai mult, Sufaru a incercat sa-l loveasca pe Moise cu o carja. In replica, patronul barului a scos un cutit si l-a lovit pe batran. Martorii prezenti la fata locului au declarat ca victima a intrat in local intr-un moment total nefavorabil, deoarece patronul era nervos. Un localnic le-a spus anchetatorilor ca in ziua respectiva Stefan Moise s-a certat cu o ruda de-a lui Dumitru Sufaru si a amenintat chiar ca o va ucide. Din ancheta efectuata a rezultat ca intre Moise si unchiul victimei existau probleme mai vechi, legate de pamant. Acest scandal, anterior crimei, a explicat faptul ca in ziua asasinatului Stefan Moise a purtat un cutit la brau. In momentul in care batranul Sufaru a inceput sa-l injure pe Moise, acesta nu a mai rezistat, a scos cutitul si l-a injunghiat. Dupa ce a fost lovit, batranul a iesit din bar, a mai mers aproximativ zece metri, dupa care a cazut la pamant si a murit. Vazand ca victima a murit, agresorul a mers la Postul de Politie din comuna Ciurea si s-a predat oamenilor legii. In urma efectuarii necropsiei, medicii legisti ieseni au constatat ca lovitura a nimerit inima batranului Sufaru. Hotararea pe care judecatorii au luat-o nu este definitiva, condamnatul putand sa faca apel la o instanta superioara.
Catalin BOACNA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1325 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018380 (s)

loading...