News Flash:

Dupa doi ani de la vinderea fabricii catre Zelezarny Veseli - FPS actionar la Tepro

19 Octombrie 2000
846 Vizualizari | 0 Comentarii
•Daca decizia nu va fi contestata in termen de 15 zile, Tepro va avea un nou actionar: statul

Judecatorul delegat la Registrul Comertului Iasi, Aurelia Mateescu, a aprobat, ieri, cererea de inscriere de mentiuni formulata de FPS, privind majorarea capitalului social al SC Tepro SA. Decizia ramasese in pronuntare de saptamana trecuta, cautandu-se forma cea mai avantajoasa pentru partea romana.
Fondul a solicitat ca actiunile aferente terenului societatii, reprezentand o cota de 8,9% din total, sa revina statului, conform legislatiei in vigoare, si nu in mod direct actionarilor de la Tepro. In primavara acestui an, Adunarea Generala a Actionarilor de la Tepro hotarase ca actiunile aferente terenului sa fie impartite intre actionarii societatii, fara ca ele sa mai revina statului. Potrivit legii, statul elibereaza titlul de proprietate asupra terenului, proprietarul societatii decide in AGA majorarea capitalului social cu valoarea acestuia, dupa care actionarii societatii cumpara actiunile de la stat, in functie de cota detinuta de fiecare la societate. Zelezarny Veseli si SIF II Moldova au trecut peste pasul intermediar, punandu-si "in cont" imediat aceste actiuni.

Un pas important pentru jurisprudenta romaneasca

Conducerea FPS Iasi sustine ca aceasta decizie era extrem de necesara. "Este un pas important facut de jurisprudenta romaneasca. Se poate spune ca s-a produs o evolutie in mentalitatea celor care sunt implicati in dreptul comercial. Important este faptul ca, dupa doi ani de greve si proteste la Tepro, s-a facut, in sfarsit, ceva pentru oamenii de acolo. Cat despre noi, am obtinut abia dupa sase luni un drept al statului", a precizat Ioana Dornescu, directorul FPS Iasi.
Decizia judecatorului delegat la Registrul Comertului poate fi contestata in termen de 15 zile. Daca la expirarea acestui termen nu se va inregistra nici o contestatie, FPS va reveni printre actionarii de la Tepro, fara a mai fi convocata Adunarea Generala a Actionarilor.
"Va fi interesant de urmarit cine va contesta aceasta decizie, precum si ce motivatie va da cererii sale", a mai spus seful FPS Iasi. Singurii care pot contesta aceasta decizie sunt actionarii societatii, Zelezarny Veseli si SIF II Moldova. Daca pozitia cehilor se cunoaste prea bine, ramane de vazut cum vor proceda cei de la SIF Moldova, institutie care a fost aproape in totalitate de partea proprietarului din Cehia.
Revenirea statului printre actionarii de la Tepro va oferi, in primul rand, unele garantii salariatilor, situatia societatii fiind in acest moment extrem de delicata. Rezultatul final va fi cunoscut abia peste doua saptamani, fiind foarte posibil ca majorarea capitalului social sa se prelungeasca, mai ales ca, la sfarsitul lunii, cehii au convocat Adunarea Generala a Actionarilor.
Mihai ANDREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1886 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018082 (s)

loading...