News Flash:

Dupa liniile fierbinti, inca un El-Dorado pentru ieseni: Posta fierbinte

9 Iulie 1999
534 Vizualizari | 0 Comentarii
La Iasi, iluziile unor saci cu bani sau a sexului cu dame dotate cu doi (sau chiar trei!) sini cit casa date de liniile telefonice fierbinti, au sansa sa fie detronate de o noua narcoza: posta fierbinte...
Drogul mental soseste direct la cutia postala sub forma unui aviz de primire a unei scrisori anonime. Dupa ce platesti la posta 2600 lei - plicul e netimbrat si fara expeditor - descoperi in plic, uimit, o ... "Scrisoare din Marea Britanie"! Textul, ceva intre Freud si savoarea Socolei, are frumusetea parsiveniei reci, calculate. "Saruta - zice textul - pe cel drag, cind primesti aceasta scrisoare". Il pupi pe cel drag si afli: scrisoarea e trimisa sa poarte noroc. Care noroc vine numai daca trimiti tu insuti alte 20 de exemplare celor lipsiti de noroc. Originalul scrisorii se afla in Anglia si a facut de 9 ori inconjurul lumii. Circuitul, inceput in Venezuela, trebuie sa-l continui chiar tu, daca vrei sa ai noroc; daca nu, e vai de capul tau: mori sau, si mai rau, iti pierzi slujba sau nevasta... Fii atent! zice textul, uite ce li s-a intimplat unora care au continuat sau, vai lor, au intrerupt circuitul. Un ofiter a primit 7.000.000 dolari; un domn Finl a primit 40.000 dolari dar i-a pierdut pentru ca nu a continuat lantul; Constantin (Italia) a uitat de scrisoare si si-a pierdut slujba. Un ofiter RAF a primit 4.700.000 dolari; George Yeleh (Filipine) si-a pierdut sotia la 51 zile de la primirea scrisorii; Constantin Dias a cistigat la loterie 20.000.000 dolari; Carlo Deodil si-a pierdut slujba; Delan Fairchild a murit dupa 9 zil; o femeie din California a avut reparatii scumpe la automobil dar dupa expedierea scrisorii, a primit un automobil nou-nout...
Adresele tuturoro acestor persoane sint, in text, mai mult decit vagi: Anglia, Italia, Filipine, California... Dam aici, pentru cei care doresc sa corespondeze, adresa exacta (sic!) a celui mai norocos dintre participanti, cistigatorul celor 20.000.000 dolari la loterie: Constantin Dias, domiciliul: Mapamond, pe stinga...
Trimiteti scrisorile fara sa le timbrati, conform instructiunilor "Scrisorii din Marea Britanie": "In loc de timbru scrie Wildoket 1.38 T". De rest se ocupa Posta Romana care, cu obisnuita-i scrupulozitate, il va aviza pe dl Constantin Dias ca a primit citeva mii de scrisori anonime, netimbrate...
A, inca un amanunt: Wildoket pare a fi ceva intraductibil. Autorul "scrisorii', un Freud de ocazie, a stilcit, cu sau fara intentie un din urmatoarele expresii englezesti: ild cat - pisica salbatica; wildcat company - companie riscata, neserioasa; wildcat finance - finante speculative, operatii riscante sau chiar wildcat strike - greva neautorizata de sindicat! Sau, cine stie, ne traduce mai concret Posta Romana...
Adrian GEORGESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1699 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017877 (s)