News Flash:

Echipa de tenis de masa, calificata in turneul pentru medalia de bronz

15 August 2008
588 Vizualizari | 0 Comentarii
Echipa feminina de tenis de masa a Romaniei, formata din Elizabeta Samara, Daniela Dodean si Iulia Necula, a terminat, joi, pe pozitia a doua in grupa C a turneului olimpic si va juca in turneul pentru medalia de bronz, informeaza site-ul oficial al competitiei. Echipa Romaniei a trecut, in meciul decisiv, de reprezentativa Poloniei, cu scorul general de 3-2. In primul meci, Daniela Dodean a dispus, cu scorul de 3-2 (9-11, 7-11, 11-7, 11-6, 11-6), de Natalia Partyka. In cel de-al doilea meci, Elizabeta Samara a invins-o pe Qian Li, cu scorul de 3-0 (12-10, 11-9, 11-9).

In meciul de dublu, perechea Iulia Necula-Elizabeta Samara a cedat in fata perechii Jie Xu-Natalia Partyka, cu scorul de 1-3 (7-11, 12-10, 6-11, 7-11). In cel de-al patrulea meci, Iulia Necula a pierdut, cu scorul de 1-3 (11-5, 6-11, 5-11, 4-11), in fata lui Qian Li. In meciul decisiv, Daniela Dodean a intalnit-o pe Jie Xu, de care a dispus in cinci seturi (11-7, 9-11, 11-7, 12-14, 11-9). In setul patru, Dodean a avut doua mingi de meci pe care nu le-a fructificat. Meciul dintre Dodean si Xu din sala PKU Gymnasium a fost ultimul, toate celelalte meciuri incheindu-se de mai bine de 40 de minute. Romania s-a clasat pe locul doi in grupa C, dupa reprezentativa Hong Kong-ului, cu doua victorii (Germania si Polonia) si o infrangere (Hong Kong). Castigatoarele celor patru grupe vor evolua intr-un turneu semifinal pentru medaliile de aur si argint, in timp ce Romania va intalni, vineri, echipa SUA, una dintre celelalte trei reprezentative clasate pe locul doi in faza grupelor. Daca va castiga aceasta partida, Romania va evolua impotriva uneia dintre cele doua echipe invinse in turneul semifinal. Apoi, in cazul in care va castiga si acest meci, reprezentativa tricolora va intalni, pentru medalia de bronz, castigatoarea de pe partea cealalta a tabloului turneului pentru locul trei. Echipa Romaniei a fost a 13-a favorita dintre cele 16 echipe participante la turneul olimpic, toate adversarele din grupa C fiind mai bine cotate intr-un clasament al Federatiei Internationale de Tenis de Masa (ITTF).


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1585 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018899 (s)

loading...