News Flash:

Edilii locali isi fac de treaba abia la sfarsitul anului

21 Decembrie 2000
697 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pentru astazi se asteapta cea mai lunga sedinta a noului legislativ local

Sfarsitul de an si de mileniu ii va intampina pe noii capi ai municipiului cu cea mai incarcata sedinta de Consiliu Local de la constituirea noului for legislativ. Astazi, incepand cu ora 12.00, cei 21 de consilieri vor avea de dezbatut nu mai putin de 12 proiecte de hotarare, astfel incat ultima sedinta de consiliu din acest an va fi, dupa cum se anunta, una dintre cele mai incarcate. Sedinta de astazi poate fi considerata un fel de examen pentru cea mai mare parte a consilierilor, deoarece multe din hotararile ce vor fi puse in discutie se rasfrang asupra modului in care va putea fi condus Pascaniul in anul urmator. Dupa cum se asteapta, unul dintre cele mai discutate puncte de pe ordinea de zi va fi proiectul de hotarare privind cofinantarea programului SESAM - Complex Social Municipal Pascani. Acest proiect a mai fost pus in discutie si la finele anului precedent. Numai ca atunci proiectul de hotarare a intampinat vehemente opozitii din partea unor consilieri si chiar a primarului Neculai Ratoi. Ei s-au opus atunci alocarii de noi fonduri pentru finalizarea respectivului complex social pe motiv ca primele sume primite de fostul Consiliu Local (in valoare de 100 milioane de lei) nu ar fi fost folosite in scopuri tocmai "ortodoxe". O alta problema discutata se refera la proiectul de hotarare privind indexarea taxelor de concesiune si inchiriere a terenurilor din proprietatea publica si privata a municipiului Pascani. Acest proiect de hotarare, dupa adoptare, ar putea starni reactii vehemente de protest din partea celor ce au luat in chirie sau concesiune astfel de terenuri.
Demn de remarcat ar fi faptul ca, desi potrivit reglementarilor Legii 69/1991 republicata, secretarul Consiliului Local avea obligatia de a face publice punctele ce urmeaza a fi aduse in discutia consilierilor cu cinci zile inainte de sedinta de consiliu, acesta a refuzat sa dezvaluie redactorilor nostri proiectele de hotarare ce urmeaza a fi dezbatute astazi pe motiv ca ar fi foarte ocupat. "Sunt foarte ocupat, iar daca va intereseaza ce se va discuta in sedinta de consiliu, dispozitia este afisata", a afirmat Mircea Zuzan.
Numai ca dispozitia ce trebuia sa anunte punctele de pe ordinea de zi a sedintei de astazi lipsea cu desavarsire de pe afisierul Primariei. Tinem insa sa-i amintim secretarului Consiliului Local Pascani ca redactorii din Pascani ai cotidianului nostru sunt acreditati special pentru a obtine informatii din aceasta institutie publica.
Mihai HOGAS
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1296 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019084 (s)

loading...