News Flash:

Educatia medicala continua, o directiva a Colegiului Medicilor

8 Octombrie 2001
856 Vizualizari | 0 Comentarii
Printre temele prioritare ale medicilor ieseni se numara si etica profesionala •La aceasta se adauga interesul pentru urgentele neurologice si vasculare

In perioada 1-7 octombrie, se desfasoara la Iasi prima conferinta nationala cu tema "Noi directii de dezvoltare in educatia medicala continua". Proiectul care a dus la desfasurarea acestei conferinte s-a derulat pe parcursul unui an in parteneriat cu Centrul de Educatie Medicala Continua Iasi si Directia Generala de Perfectionare Postuniversitara a Medicilor, Farmacistilor si Asistentilor Medicali a Ministerului Sanatatii si Familiei. Acest proiect, care se afla la prima editie, se va derula pe parcursul a patru ani. Tinta acestui proiect este medicul de familie din Romania. Conferinta urmareste profesionalizarea educatiei medicale continue destinata medicilor de familie. Educatia medicala continua este parte integranta a procesului de acreditare si reacreditare periodica a medicilor. La manifestare si-au anuntat deja participarea 34 de directori si medici sefi de la case de asigurari judetene. Vasile Astarastoae, directorul Colegiului Medicilor din Iasi, s-a declarat multumit de faptul ca a reusit sa reuneasca "toti actorii de pe scena medicala romaneasca".
In aceasta manifestare, rolul Colegiului Medicilor este acela de a supraveghea calitatea medicinei de familie. Invitat la manifestare, dr. Mircea Ifrim, membru al Comisiei pentru Sanatate si Familie a Camerei Deputatilor, a adus la cunostinta participantilor ca se afla in pregatire o lege pentru perfectionare continua. S-a pus problema unui statut al medicului de familie care sa fie definit prin lege, fiindca, in acest moment, exista o serie de neregularitati, cum ar fi limitarea medicului de familie la o anumita suma pe care o consuma chiar de la inceput, vazandu-se pus apoi in situatia de a nu mai putea elibera retete gratuite. Dr. Mircea Ifrim a tinut sa aminteasca necesitatea de autonomie a Casei de Asigurari, in masura in care ea isi aduna singura bani.

Doar 39% dintre medici au un grad de satisfactie mare

Obiectivele proiectului au fost duse la implinire prin realizarea unui chestionar care a urmarit sa evalueze necesitatile educationale ale medicilor de familie. Chestionarul s-a realizat pe cinci sectoare: date generale (varsta, sex), evaluarea satisfacerii profesionale, ierarhizarea subiectelor mai importante pentru medicii de familie, timpul alocat activitatii si barierele care stau in calea educatiei medicilor de familie. S-au trimis 1.403 chestionare la care au raspuns 33% din medicii primari de medicina de familie, 20% din medicii specialisti, iar restul sunt medicii fara grad profesional. Doar 39% din medici au un grad de satisfactie mare, 15% dintre ei plangandu-se ca sunt coplesiti de cantitatea de munca. Satisfactia profesionala se resimte mai ales in medicina de urgenta. Printre barierele care impiedica educatia se numara supraincarcarea programului de lucru la cabinete, motivele financiare, lipsa de informare si activitatile extraprofesionale (contabilitatea, lipsa de cunoastere a utilizarii calculatorului).
Dupa cum a declarat Vasile Astarastoae, directorul Colegiului Medicilor din Iasi, "educatia medicala continua are un dublu impact: cresterea calitatii actului medical si cresterea imaginii medicinei de familie". Urmatoarea conferinta, care se spera a avea loc mai devreme de anul viitor, va avea ca tema medicina de specialitate. Rezultatele finale ale proiectului vor permite realizarea unei curicule specifice atat pentru medicii de familie din mediul rural, cat si pentru cei din mediul urban.
Catalina DARABANA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1708 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019795 (s)

loading...