News Flash:

Şefi noi la Inspectoratul judeţean de Jandarmi Neamţ

19 Iulie 2010
779 Vizualizari | 0 Comentarii
Maiorul Constantin Ionuţ Lupu este, începînd de astăzi, noul comandant al Detaşamentului Mobil de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Neamţ. Ofiţerul a cîştigat concursul desfăşurat la finele săptămînii trecute cu cea mai mare notă - 8,00, detaşîndu-se astfel de alţi trei colegi care au candidat pentru acest post. Noul şef al Detaşamentului Mobil de jandarmi, în vîrstă de 34 de ani, este originar din Piatra Neamţ şi a absolvit în 1999 Academia de Poliţie "A. I. Cuza" din Bucureşti. Accederea într-o înaltă funcţie de conducere vine după o carieră constant ascendentă, în care a activat pînă acum în calitate de comandant de subunitate, şef Secţie Bicaz, iar din 2006 a ocupat o funcţie importantă în cadrul Serviciului de Control al Direcţiei Generale Paşapoarte. Anul acesta a revenit la IJJ Neamţ, în cadrul Compartimentului de prevenire şi combatere a criminalităţii, de unde a concurat apoi şi a cîştigat conducerea Detaşamentului Mobil. Studiile şi le-a completat cu un masterat în domeniul managementului instituţiilor publice. Calităţile profesionale remarcabile i-au fost recompensate, în 2006, cu o avansare înainte de termen. Noul post de conducere îi conferă atribuţii în ce priveşte conducerea, organizarea şi pregătirea pentru intervenţii şi alte misiuni specifice ale jandarmilor din subordinea sa.
Un alt post de conducere important în cadrul IJJ Neamţ, cel de şef Serviciu management organizatoric şi operaţional, este ocupat, tot de astăzi, de către căpitanul Radu Olariu. Ofiţerul a cîştigat în faţa altor patru colegi la concursul de joi, obţinînd nota 8,15. De loc din Oneşti - Bacău, Olariu (32 de ani) a absolvit în 2003 Academia de poliţie "Al. I. Cuza" din Bucureşti, după care a ocupat succesiv funcţia de comandant de subunitate, ofiţer specialist pază şi protecţie instituţionalizată şi apoi ofiţer specialist mobilizare, în cadrul IJJ Neamţ. Are masterat în domeniul administraţiei publice europene, iar în 2010 a fost avansat înainte de termen ca o recunoaştere a profesionalismului şi prestanţei în executarea misiunilor încredinţate.
Căpitanul Cătălin Resmeriţă, purtătorul de cuvînt al IJJ Neamţ, mai spune că noua funcţie este una complexă, tînărul ofiţer urmînd să coordoneze trei compartimente: planificare şi operaţii, monitorizare misiuni şi evenimente (prin 112), precum şi cel de mobilizare.
(Sursa - Ceahlaul)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1981 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019238 (s)

loading...