News Flash:

Egiptean inchis pentru ca l-a jignit pe Hosni Mubarak intr-o poezie

15 Iulie 2009
494 Vizualizari | 0 Comentarii
Un functionar egiptean, poet in timpul liber, executa o pedeapsa de trei ani de inchisoare pentru ca l-a jignit pe presedintele Hosni Mubarak intr-unul dintre poemele sale, au declarat ieri surse judiciare, citate de AFP. Munir Said Hanna Marzuk scria poezii si le distribuia prietenilor sai in speranta ca acestea vor deveni intr-o zi cantece, potrivit cotidianului independent Al-Masri Al-Yom. Dar unul dintre colegii sai, apreciind ca acesta l-a jignit pe Mubarak intr-unul dintre poeme, a depus plangere impotriva lui, potrivit aceleiasi surse. Termenii care au fost considerati drept ofensatori pentru seful statului nu au fost precizati. Tribunalul Maghagha, din guvernoratul Minya, l-a condamnat pe poet la 31 mai la trei ani de inchisoare - pedeapsa maxima - dupa ce l-a gasit vinovat de jignirea presedintelui Mubarak. Tribunalul a invocat articolul 179 din Codul Penal egiptean, care prevede o pedeapsa de la 24 de ore la trei ani de inchisoare pentru cei ce aduc ofense sefului statului. Fratele lui Munir Hanna i-a cerut presedintelui sa intervina si sa il gratieze, potrivit Al-Masri Al-Yom.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1279 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019461 (s)

loading...