News Flash:

Elevii claselor a saptea au devenit cobaii ministerului

24 Octombrie 2006
944 Vizualizari | 1 Comentarii
• Chiar daca nu mai este decat o singura luna pana la sustinerea tezelor, noua modalitate de sustinere a acestora si ponderea lor la admiterea in clasa a noua ridica mai multe semne de intrebare


Panica a cuprins aproape noua mii de elevi si pe parintii acestora, care nu stiu ce se va intampla cu tezele din acest semestru. Chiar daca a fost anuntat faptul ca elevii claselor a saptea vor da teze cu subiect unic la nivel national, iar notele vor conta la admiterea la liceu, profesorii ieseni nu stiu mai mult decat atat. "Este jenant pentru ca vin parintii si ne intreaba, iar noi nu stim ce sa le raspundem", sustine Cristina Valcu, directorul Colegiului National. Profesorii nu stiu, parintii intreaba, iar elevii sunt nedumeriti. In acest context, reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) au anuntat ca abia la sfarsitul acestei saptamani ar putea aparea metodologia care va reglementa tezele cu subiect unic.

Multe semne de intrebare

Chiar daca nu mai este decat o singura luna pana la sustinerea tezelor, noua modalitate de sustinere a acestora si ponderea lor la admiterea in clasa a noua ridica mai multe semne de intrebare. In lipsa unei metodologii, elevii si profesorii isi pun mai multe semne de intrebare. Una din cele mai stringente probleme este cea a securizarii acestor lucrari. Ce garantii exista ca nu vor fi fraudate teze in contextul in care miza este mare, adica admiterea in clasa a noua? Nimeni nu poate garanta ca in toate scolile vor fi respectate regulile jocului, si ca nu vor fi cazuri in care rezolvarea subiectelor sa fie servita elevilor. "Vor exista foarte mari suspiciuni in privinta acestui examen pentru ca nu exista severitate peste tot. Nu se stie cum va fi asigurata securitatea acestor teze in conditiile in care miza este foarte mare", a continuat Cristina Valcu. Alte probleme sunt legate de evaluare, adica la corectare. Daca acum notele de la teze sunt trecute rotunjite in catalog, ce se va intampla la tezele cu subiecte unice nu se stie inca. De asemenea, copiii care lipsesc de la teze din motive intemeiate reprezinta un alt semn de intrebare, pentru ca nu se stie daca vor exista alte sesiuni. In general, profesorii ieseni sunt de parere ca schimbarile trebuie facute, dar nu asa pripit. Ritmul ametitor si fara clarificari ii da peste cap pe elevi si parinti, care sunt nemultumiti ca nu au stiut macar de la inceputul anului scolar de aceste schimbari.



Curiozitate

Sindicalistii au fost invitati la sediul MEC pentru a discuta despre tezele cu subiecte unice. Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant Spiru Haret, Gheorghe Isvoranu, a declarat ca fiecare ministru vine cu propria reforma, iar in cazul unor anticipate exista posibilitatea ca elevii sa afle si alte noutati. "Tezele unice sunt o curiozitate pentru mine. Pentru invatamant nu pot fi date masuri care urmeaza sa fie puse in practica peste numai o luna. Elevii au o pregatire continua, trebuie sa stie ce-i asteapta atunci cand incep un ciclu. Reprezentantii de la minister schimba regulile jocului chiar in timpul jocului", a declarat Gheorghe Isvoranu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant Spiru Haret.



curiozitate
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #1334
cred ca v-a creste coruptia in scoli, cu aceste teze.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1685 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018645 (s)

loading...