News Flash:

Elevii ieseni au luat spuma premiilor la matematica

12 Aprilie 2005
1123 Vizualizari | 0 Comentarii
Elevii ieseni, participanti la concursul interjudetean de matematica Florica T. Campan, au reusit performanta de a obtine premii I la toate clasele aflate in concurs. Competitia a avut lor la sfarsitul saptamanii trecute la Scoala 22 din Iasi, iar numarul concurentilor veniti din 12 judete s-a ridicat la 233 de participanti. De la scolile iesene s-au prezentat la "intrecerea matematica" aproximativ 70 de tineri. La concursul de matematica au participat elevi ai claselor a IV-a pana la a VIII-a. In urma competitiei au fost acordate 90 de premii si mentiuni, dintre care 46 au fost obtinute de elevi ai scolilor iesene. Mai mult decat atat, la clasa a IV-a iesenii au reusit sa obtina doua premii I, si anume Lucian Chiriac, elev al Scolii Titu Maiorescu, si Florin Toma, de la Liceul Vasile Alecsandri, ambii primind premiul I pentru rezultatele obtinute in concurs. Ioana Nedelcu, eleva a Colegiului National, a obtinut premiul I la clasa a V-a, iar Andrei Cozma, elev al Colegiului National Emil Racovita, a luat tot premiul I, dar la clasa a VIII-a. Chiar daca s-a bucurat de o participare destul de mare din partea tinerilor, la competitia Florica T. Campan valoarea premiilor a fost mai mult simbolica. Din cauza ca este un concurs interjudetean, Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a alocat nici un leu pentru acest eveniment, iar cu banii adunati din sponsorizari organizatorii nu au putut oferi decat o jumatate de milion lei pentru premiul I, 300 de mii lei pentru premiul II si 200 de mii lei pentru castigatorii premiului III.
(M.R.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2212 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018941 (s)

loading...