News Flash:

Elvetia reduce accesul cetatenilor europeni pe piata muncii

30 Noiembrie 2009
613 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministrul elvetian al Economiei, Doris Leuthard, care va prelua saptamana viitoare presedintia Confederatiei, intentioneaza sa activeze din 2010 clauza de salvgardare pentru a proteja piata muncii elvetiana de afluxul de muncitori din Uniunea Europeana, relateaza AFP. Guvernul elvetian trebuie sa examineze daca atractivitatea Elvetiei pentru persoanele provenind din UE poate fi redusa si daca clauza de salvgardare poate fi activata pentru 2010 si 2011, a declarat Leuthard pentru saptamanalele duminicale germane SonntagsBlick si NZZ am Sonntag. In opinia viitoarei presedinte a Confederatiei, Guvernul a facut o eroare cand a decis in mai sa nu actioneze clauza de salvgardare prevazuta de acordurile de libera circulatie cu UE, ceea ce ar fi permis reintroducerea unor cote privind numarul muncitorilor europeni. In acest fel, "am fi putut tine cateva mii de persoane la distanta de piata elvetiana a muncii", a apreciat ministrul Economiei. Conform acordurilor dintre Elvetia si UE, muncitorii pot veni la lucru pe teritoriul elvetian fara a fi supusi unui regim de cote privind permisele de munca. O clauza permite insa introducerea unor restrictii temporare, daca imigratia inregistreaza o crestere anuala de peste 10 la suta, in raport cu media ultimilor trei ani. Autoritatile s-au inselat crezand ca mai multi cetateni europeni se vor intoarce in tara lor din cauza crizei economice, a apreciat Leuthard. De fapt, in opinia sa, avand in vedere ca rata somajului esre mai ridicata in tarile vecine, mai putini cetateni ai UE se intorc in tarile de origine decat era prevazut. In diferite domenii, printre care cel al restaurantelor, mana de lucru este recrutata din randul imigrantilor, in pofida unui numar mare de someri elvetieni, a precizat ministrul. Somajul in Elvetia a atins in octombrie nivelul cel mai ridicat din ultimii patru ani, ajungand la 4 la suta fata de 3,9 la suta in septembrie. Autoritatile elvetiene se asteapta la continuarea cresterii somajului in urmatorii doi ani, a conchis Leuthard.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1946 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017482 (s)

loading...