News Flash:

Emotii inaintea sedintei directorilor de la Fundatia Sportului iesean

25 Iunie 2007
918 Vizualizari | 0 Comentarii
• Amanata de cateva saptamani, cea de a doua sedinta a Consiliului Director al Fundatiei Sportului Iesean va fi programata in cursul acestei saptamani • In aceasta sedinta vor fi analizate solicitarile depuse de Clubul Sportiv Municipal, CS National sau CFR Olimpia ACB Iasi


Cluburile din Iasi asteapta cu emotii cea de a doua sedinta a Consiliului Director al Fundatiei Sportului Iesean (FSI), care va analiza, printre altele, solicitarile depuse la secretariatul tehnic de Clubul Sportiv Municipal, CS National sau CFR Olimpia ACB Iasi. Dupa o prima sedinta care a starnit destule discutii si nemultumiri, cea de a doua sedinta ar fi trebuit sa aiba loc la sfarsitul saptamanii trecute, dar a fost amanata cu cateva zile. "Nu am putut intruni toti membrii Consiliului Director si de aceea am decis sa amanam pana la inceputul saptamanii a doua sedinta. Pe ordinea de zi, avem de analizat solicitarile depuse de Clubul Sportiv Municipal (CSM), de echipa de baschet feminin CS National, dar si niste rectificari la CS Politehnica sau la echipa de popice CFR Olimpia ACB", a declarat Romeo Olteanu, presedintele executiv al FSI. In fapt, cea de-a doua sedinta ar fi trebuit sa aiba loc in urma cu cateva saptamani, dar a fost amanata din cauza lipsei membrilor Consiliului Director, multi dintre acestia fiind deja in concedii. De aceasta sedinta isi leaga sperantele mai multe formatii din Iasi, printre care echipa de baschet feminin, CS National, sau cea de handbal feminin a Liceului cu Program Sportiv (LPS). "Daca nu ne ajuta cei de la Fundatie sa ne asigure un buget stabil, nu mai am cum sa inscriu echipa in campionat", a recunoscut Veniamin Lupan, antrenorul LPS Iasi, completat de presedintele CS National, Marius Cosoi. "Eu am tot cautat sponsori, dar pana acum nu am nici un rezultat palpabil. Astept sa vad exact care este alocatia financiara pe care o vom putea primi de la Fundatie, dupa care voi lua o decizie in privinta viitorului echipei. Nu mai are nici un rost sa ne chinuim de pe o zi pe alta, sa cautam sponsori, finantatori si asa mai departe", a spus Cosoi.

Mai multi bani pentru popicari

De altfel, acesta a anuntat in dese randuri ca este dispus chiar sa vanda formatia, pentru ca nu-i mai poate asigura un buget stabil. Conform declaratiilor sefului gruparii iesene, Nationalul ar avea nevoie de aproximativ 1,5 miliarde lei (150 mii RON) pentru a rezista pe prima scena a baschetului feminin romanesc. De asemenea, si sefii echipei de popice CFR Olimpia ACB Iasi, devenita recent campioana nationala, asteapta cu emotii a doua sedinta a FSI. Gruparea ieseana a primit doar 50 milioane lei (5 mii RON) la prima sedinta, desi solicitase suma de 250 milioane lei (25 mii RON) pentru a organiza la Iasi turneul final al Campionatului National de popice. Cu banii pe care i-ar putea aloca FSI, conducerea CFR Olimpia ACB Iasi intentioneaza sa plateasca primele popicarilor ieseni, deveniti in urma cu o saptamana de zile, cei mai buni din Romania. Consiliul Director al Fundatiei este compus din Nicolae Badea, Gerard Jitareanu, rectorii Universitatilor Tehnica si respectiv Agronomice, primarul Gheorghe Nichita, din partea Consiliului Local, Adrian Iurcan, din partea Consiliului Judetean, Romeo Olteanu, din partea SC Fotbal SA, Pavel Hodea, din partea PD, Luminita Iordache, din partea PSD, Lucian Profir, din partea PC, Adrian Caliman, din partea PNL. In prima sedinta a Consiliului Director al FSI a fost distribuita suma de 15 miliarde lei (1,5 milioane RON), printre altele, echipelor de fotbal, handbal masculin sau rugby.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2275 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018060 (s)

loading...