News Flash:

Eroare de pilotaj in cazul accidentului aviatic de la Ciric

12 Aprilie 2005
905 Vizualizari | 0 Comentarii
•Inspectorul sef din cadrul Autoritatii Aeronautice, Daniel Vulcan, a comunicat subprefectului Florin Ungureanu ca accidentul aviatic produs la Ciric in luna ianuarie a fost cauzat de o eroare de pilotaj

Subprefectul judetului Iasi, Florin Ungureanu, a declarat ieri ca principala cauza a accidentului aviatic produs la sfarsitul lunii ianuarie la Ciric o constituie eroarea de pilotaj. Cel putin aceasta este concluzia pe care i-a prezentat-o Daniel Vulcan, inspector in cadrul Autoritatii Aeronautice Romane. Mai mult, Ungureanu a mai precizat ca una dintre cutiile negre ale aparatului de zbor prabusit la numai cateva sute de metri de Aeroportul International Iasi nu functiona. Este vorba de dispozitivul ce ar fi trebuit sa inregistreze parametrii de zbor ai avionului prabusit. "Una dintre cele doua cutii negre nu a inregistrat nimic si, in concluzie, nu functiona. Cea de-a doua cutie a inregistrat doar convorbirile purtate in interiorul cabinei de catre membrii echipajului. Se pare ca este vorba de o eroare de pilotaj", a declarat ieri subprefectul Florin Ungureanu. Acesta a mai precizat ca avionul era pregatit pentru procedura de aterizare, insa pilotul a efectuat cateva manevre specifice in mod eronat. "Au intrat intr-un viraj, urmand sa se indrepte catre pista de aterizare", a mai spus ieri subprefectul Florin Ungureanu. La data de 27 ianuarie, in urma unui accident aviatic si-au pierdut viata Sebok Hyozo, pilotul avionului si copilotul Cziraki Peter. Avionul prabusit era inchiriat de firma Eurojet de la o companie maghiara si presta activitati de transport pentru Compania Nationala Posta Romana. Avionul, condus de un echipaj format din doua persoane de cetatenie maghiara, transporta o cantitate de aproximativ 450 kilograme de colete si scrisori. Initial, anchetatorii au crezut ca o a treia persoana, de cetatenie romana, a decedat, deoarece la locul accidentului a fost gasit un pasaport apartinand unei persoane domiciliate in Targu Frumos. Ulterior, a fost stabilit faptul ca pasaportul se afla intr-unul dintre plicurile transportate.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019888 (s)

loading...