News Flash:

Escrocherii de milioane cu ajutorul calculatorului

7 Aprilie 1999
2269 Vizualizari | 0 Comentarii
Tribunalul Iasi
•Folosind stampile falsificate pe computer, o retea de infractori profesionisti a pacalit cinci firme iesene cu zeci de milioane lei •Creierul actiunii s-a dat drept capitan la UM 01674 Iasi, aducind la disperare mai multi patroni

Judecatorii ieseni s-au pronuntat recent in dosarul privind pe tinerii implicati in comiterea mai multor inselatorii cu ajutorul calculatorului. Sorin Hantescu (32 de ani), din Galati, creierul principal al unei bande de escroci care a inselat mai multe firme cu zeci de milioane, folosind stampile falsificate pe calculator, a fost condamnat la 4 ani si 8 luni de detentie.

Celelalte doua persoane implicate, Emil Blanariu (36 de ani), din Neamt, si Gabriel Ichim (27 de ani), din Iasi, au fost "recompensati" de Tribunal cu 4 ani si 3 luni, respectiv 3 ani si jumatate de inchisoare pentru complicitate la inselaciune, uz de fals si falsificare de valori. Marian Cosma a fost scos de sub urmarire penala, deoarece nu s-a putut proba daca el a cunoscut de provenienta marfii ridicate de la diversele societati comerciale. Pentru Gabriel Ichim, judecatorii au decis schimbarea incadrarii juridice a faptei si achitarea pentru infractiunea de inselaciune.

De asemenea, cei trei condamnati vor fi obligati sa plateasca celor patru firme iesene prejudiciate despagubiri materiale dupa cum urmeaza: Giiat srl - 9,7 milioane lei; Interauto srl - 5,5 milioane lei; Nestor Trading srl - 6,1 milioane lei; Aldamed srl - 13 milioane lei. In cazul societatii Farmexim SA Iasi s-a constatat ca paguba a fost recuperata integral.

In perioada mai-iulie 1997, Hantescu a falsificat mai multe ordine de plata si, prezentindu-se drept ofiter MAN, a pacalit mai multi administratori cu peste 36 milioane de lei. In luna martie 1997, Blanariu a falsificat si el un ordin de plata cu care a ridicat marfa in valoare de 22 milioane de lei de la Farmexim Iasi. El a mers la firma si s-a prezentat drept delegatul Alex Vlad, din partea Asociatiei Nationale a Surzilor - filiala Bacau.

Hantescu a inselat cu 10 milioane lei societatea Giiat srl Iasi, cu ajutorul stampilelor false, recomandindu-se drept angajat al Consiliului Local Tg. Frumos. De falsificarea acestor stampile pe calculator se ocupa prietenul sau Gabriel Ichim, iar marfa ridicata era transportata si vinduta la Bacau cu ajutorul lui Marian Cosma. In fata administratorei Interauto, Sevastia Borza, Hantescu s-a prezentat a fi capitanul Dan Patrichi din cadrul UM 01674 Iasi. Cu o foarte mare dexteritate, Ichim a listat pe calculator foi de livrare si ordine de plata stampilate in fals, cu sigla Banc Post.

Teodor Garjan, administratorul Nestor Trading srl Iasi a oferit pe "tava" escrocului piese auto in valoare de 6 milioane lei. Ultima actiune, la fel de spectaculoasa ca precedentele, s-a derulat dupa o luna de zile. Societatea Aldamed Iasi, patronata de Daniela Fakih, a fost inselata de acelasi "geniu" Sorin Hantescu, de aparatura medicala performanta, in valoare de 32 milioane lei. Prin filiera care functiona ireprosabil, cei trei asi ai escrocheriilor pe calculator au obtinut in numai citeva luni venituri foarte mari. 
sorin hantescu galati neamt gabriel ichim iasi tribunal marian cosma
Distribuie:  
Incarc...

Libertatea.ro

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2125 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017780 (s)