News Flash:

Evaziune de peste 13 milioane lei

14 August 2009
632 Vizualizari | 0 Comentarii
Evaziune de peste 13 milioane lei
Un barbat din Constanta a fost trimis in judecata de procurorii DIICOT, fiind acuzat de evaziune fiscala si spalare de bani, dupa ce a prejudiciat bugetul de stat cu peste 13 milioane lei, in urma unor tranzactii cu cereale care nu au fost inregistrate. In luna martie 2004, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat DIICOT cu privire la operatiuni suspecte de spalare a banilor derulate de catre patru persoane, printre care si Bogdan Florian Stanciu (34 ani), din Constanta. In anul 2003, cei patru au incasat in contul unor societati comerciale 66,6 miliarde lei vechi prin achizitia de cereale de la persoane fizice, iar din aceste fonduri au retras 66,4 miliarde lei vechi, in numerar. Astfel, a fost prejudiciat bugetul de stat cu peste 10 milioane lei, echivalentul a 265.000 Euro, suma care in loc sa fie virata Trezoreriei, a fost retrasa in numerar. In urma cercetarilor, anchetatorii au mai stabilit ca in decembrie 2002, Bogdan Florian Stanciu a infiintat o firma cu sediul in Constanta, avand ca obiect de activitate comertul cu cereale, seminte si furaje. In perioada august-decembrie 2003, aceasta societate comerciala a incasat suma totala de 7.458.295 lei, suma fiind retrasa de Stanciu in numerar. Astfel, banii fiind ridicati pe baza cecurilor de ridicare numerar, firma nu a depus pentru perioada respectiva nici o declaratie privind obligatiile de plata la bugetul statului si nici o declaratie de TVA. Conform sursei citate, acest al doilea prejudiciu provocat bugetului de stat este de 3.449.910 lei, reprezentand impozitul pe profit si TVA. Din prejudiciul total a fost recuperata suma de 179.000 lei prin instituirea sechestrului asiguratoriu asupra unui imobil apartinandu-i lui Bogdan Florian Stanciu.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1706 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018596 (s)

loading...