News Flash:

Evaziune fiscala de milioane euro la Alimentara SA?

21 Octombrie 2010
5320 Vizualizari | 4 Comentarii
Danut Prisecariu
• Fiscul sustine ca a descoperit o evaziune fiscala de cateva milioane euro la Alimentara SA, controlata de Danut Prisecariu • Din acest motiv se pare ca directorul Ioan Grigoriu a fost detasat de la Fisc la Vama Iasi • Detasarea ar putea avea ca scop musamalizarea rezultatelor provizorii • Directorul Grigoriu se recuzase inainte de detasarea la Vama, cerand continuarea controlului de catre inspectori fiscali dintr-un alt judet, tocmai pentru a elimina orice suspiciuni de incorectitudine

Un control fiscal declansat recent la societatea comeriala Alimentara SA, controlata de Danut Prisecariu, anunta descoperirea unei evaziuni fiscale estimate la circa 3,5 milioane euro, dupa cum arata primele estimari care au intrat in posesia jurnalistilor de la BUNA ZIUA IASI. Controlul inca nu a fost finalizat, dar acuzatiile au fost deja lansate, fiind vorba si despre implicarea politicului in stingerea scandalului si musamalizarea afacerii. Asa cum rezulta din informatiile obtinute de reporterii BZI, Alimentara SA a facut in perioada ianuarie 2005 - decembrie 2009 mai multe achizitii de bunuri imobiliare, respectiv terenuri, care au intrat in patrimoniul unitatii. Conform opiniei specialistilor din domeniul fiscal, orice bunuri care nu aduc venit unei firme nu sunt deductibile fiscal. Mai clar, terenurile in cauza nu sunt folosite pentru indeplinirea obiectului principal de activitate al Alimentara SA, deci costul acestora nu poate fi scazut din profitul firmei de alimentatie publica. Mai mult decat atat, fiind vorba de o finantare provenita dintr-un credit bancar, profitul a fost diminuat prin trecerea pe costurile firmei si a diferentei de curs valutar si a dobanzilor aferente creditului. In consecinta, firma lui Danut Prisecariu, Alimentara SA, a diminuat profitul obtinut in anii care fac obiectul controlului fiscal in cauza cu circa 3,5 milioane euro. Trebuie subliniat, inca o data, ca acest control nu a fost inca finalizat, datele fiind provizorii.

Musamalizare politica

Un element spectaculos care a aparut in urma cu cateva zile este cel al implicarii factorilor politici in musamalizarea acestui control, care anunta o frauda impresionanta. Astfel, unii dintre cei implicati in acest scandal au afirmat ca recenta detasare a directorului executiv adjunct Ioan Grigoriu, de pe functia mentionata de la Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului (DGFPJ) Iasi, pentru sase luni ca director adjunct la Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale (DJAOV) Iasi este urmarea interventiei PD-L Iasi, printr-unul dintre deputatii sai. Practic, se pare ca s-a incercat, in acest fel, eliminarea lui Grigoriu de la coordonarea echipei de control de la SC Alimentara SA, pentru musamalizarea scandalului de evaziune fiscala. Afirmatiile prezentate iau in considerare si faptul ca, la data de 1 septembrie 2010, SC Alimentara SA, prin directorul sau, Aurora Falcuta, s-a adresat prefectului de Iasi, Dragomir Tomaseschi, cu un memoriu in care solicita prefectului sa dispuna "...luarea tuturor masurilor legale, administrative si / sau disciplinare, impotriva dlui Grigoriu Ioan, director executiv adjunct al DGFPJ Iasi, care exercita presiuni si amenintari la adresa subordonatilor sai, cu scopul de a se prezenta o situatie, de fapt, fiscala necorespunzatoare (...) la SC Alimentara SA". Cu alte cuvinte, firma lui Danut Prisecariu il reclama la prefect pe directorul Grigoriu, motivul fiind ca acesta a cerut verificari suplimentare in cazul unor afaceri ale Alimentara SA, controlul urmand sa fie finalizat ulterior datei de 1 septembrie. Memoriul in cauza a fost inregistrat la Prefectura Iasi in data de 2 septembrie 2010.

In aceeasi zi, pentru a elimina orice speculatii sau acuze nefondate, directorul Ioan Grigoriu a transmis prin fax ANAF - Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - o cerere prin care solicita preluarea controlului de la Alimentara SA de catre inspectori fiscali din alt judet, motivand ca, in aprilie 2010, firma ieseana a inaintat Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor o sesizare in care il acuza de abuz in serviciu, pentru un control desfasurat la aceeasi unitate in urma cu cativa ani. Nimic mai corect, decat decizia directorului Grigoriu de a se retrage din scandal si a lasa alti inspectori fiscali sa-si faca meseria. Dar, la scurt timp, Grigoriu a fost detasat la Vama Iasi, cu sarcina de a se ocupa de domeniul accizelor. Din aceasta detasare se intelege ca Grigoriu a fost indepartat din functie pentru ca evaziunea ficala suspectata la Alimentara SA sa poata fi musamalizata. Si aici intervine factorul politic: informatiile detinute in prezent indica faptul ca deputatul PD-L Nicusor Paduraru, membru al Comisiei pentru industrie si servicii a Camerei Deputatilor, a intervenit decisiv pentru indepartarea directorului Grigoriu din functia de director adjunct al Fiscului iesean.
Incercarile repetate de a-l contacta pe Danut Prisecariu, pe deputatul Nicusor Paduraru si pe directorul Ioan Grigoriu nu au avut nici un rezultat ieri seara. Vom reveni cu noi amanunte in editiile viitoare ale cotidianului BUNA ZIUA IASI.

control fiscal alimentara danut prisecariu bzi musamalizare politica
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

cititor  | #127954
Chiar ce bine intentionat e "d-ul" Grigoriu ... sotul doamnei Dutzica (pentru ziaristii BZI, poate investigati cam ce si cum s-a realizat in formula de familie!!!).
Jenant, domnilor, jenant ... Domnul Grigoriu aparat de BZI, chiar ca-i jenant.
Grigoriu  | #127982
Baiiiiiiiii, il aparati pe cel mai corupt functionar de la Finante. Sunteti nebuni de legat...alo DNA? Dar in fine ****** care va conduce dicteaza ce sa scrieti si mai ales cum. Rusine fraierilor.Secu...ceva interceptari.
sorin  | #127990
Sunteti absolut PENIBILI! Il aparati pe cel mai CORUPT om din finante si campion al controaleloral dirijate impotriva oamenilor de afaceri ce nu au cotizat la partid sau la clubul de fotbal drag lui Nechita!
Andrei Muresan  | #128006
Acest dosar face parte din atacul SRI impotriva lui Vantu, comandat de Basescu. Prisecariu este doar interfata in afacerile SOV de la Iasi, caci adevaratul propietar este Sorin Ovidiu Vantu; doar un singur exemplu, pe care-l puteti verifica: Voiculecu, care era omul de casa a lui Andi Lazescu si Danut Prisecariu de la "Alimentara" era si confidentul lui Sorin Ovidiu Vantu, pentru afacerile din Moldova. Acest Voiculescu, care a facut multe matrapazlacuri financiare pentru clanul Vantu-Monitorul de Iasi, a emigrat in Canada, unde a devenit lacheul lui Prisecariu,locuind in aceiasi casa din Vancouver, cumparata cu deturnare de fonduri de la "Alimentara" (500.000 dolari canadieni, in 2004). Voiculescu stie multe despre relatia Vantu- Lazescu- Prisecariu. Acum DNA incearca sa-l darame pe Vantu si ataca "Alimentara". Daca o sa dati peste telefonul lui Lazescu, o sa vedeti ca acesta discuta sapatmanal cu Vantu, si ca, Vantu nu este atacat de TVR. Din clan mai face parte si spioanca lui Soros, Sandra Pralong, care face lobi pe langa guvern si chiar basescu cu acest Lazescu si Prisecariu. Aici trebuie sa vedeti MAFIA, care are increngaturi la Iasi prin Prisecariu, Lazescu si inca doua nume, care vor fi dezvaluite in curand.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2665 (s) | 22 queries | Mysql time :0.148296 (s)

loading...