News Flash:

Evenimentul monden al secolului s-a consumat ieri la Iasi

11 Octombrie 2004
2238 Vizualizari | 0 Comentarii
Nunta princiara

•Nunta principelui Stefan Dimitrie Sturdza cu Nina Irina Tandarica, care a avut loc ieri la Palatul Culturii, poate fi considerata cel mai important eveniment monden al inceputului de secol •La petrecerea din Palat au participat personalitatile momentului •Printre invitati s-au numarat Andreea Marin, Ion Tiriac si fiul acestuia, Ion Ion Tiriac, Ileana Lazariuc, Ilie Nastase, Mircea Geoana, Ilie Sarbu, Virgil Magureanu, fostul sef al SRI, Gabriela Szabo, Ionut Lupescu etc. •Slujba a fost oficiata de un sobor de 13 preoti, sobor condus de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei •Nuntasii, in numar de peste 250, au venit din toate colturile lumii •Acestia au ajuns cu o seara inainte si au petrecut in stil moldovenesc pe malul Lacului Ciric

Cel mai important eveniment monden al inceputului de secol s-a desfasurat in ultimele doua zile la Iasi. Este vorba de nunta descendentului familiei princiare Sturdza. Stefan Dimitrie Sturdza si Nina Irina Tandarica au oficiat ieri casatoria in Sala Voievozilor a Palatului Culturii. Toalete elegante, personalitati ale lumii politice, personaje controversate, vedete de televiziune, extravagante costisitoare - toate acestea s-au petrecut sub ochii iesenilor. In plina sarbatoare, municipiul Iasi a gasit timp sa gazduiasca un eveniment de amploare, pe care altii il vad numai la televizor. IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a oficiat ieri ritualul religios prin care Stefan si Nina Irina au devenit sot si sotie. Toate acestea s-au petrecut sub privirile a 250 de invitati sositi din toate colturile lumii si ale tarii. Nu au lipsit politicienii de la Bucuresti, oamenii de afaceri, starurile televiziunilor, generali sau sportivi romani care sunt cunoscuti si peste hotare. Ieri, la orele 13.00, pe covorul rosu asternut in fata si pe treptele Palatului Culturii au inceput sa paseasca cele mai cunoscute persoane din tara. Totul a fost pregatit in detaliu. Zeci de agenti de paza au format un cordon in fata a peste 500 de ieseni curiosi, adunati in fata Palatului. Venirea unui principe si chiar casatoria acestuia este un eveniment pe care municipiul Iasi nu-si mai aminteste sa-l fi gazduit vreodata. Un numar de 250 invitati, fie descendenti ai familiilor regale din Europa, fie personalitati ale momentului, au pasit pe rand pe covorul rosu, in toalete care aduceau aminte de primii ani ai secolului trecut. Palarii mari, accesorii extravagante, coafuri pretentioase ori masini luxoase, toate acestea au creat o atmosfera demna de o curte regala.

Mirii princiari

Stefan Dimitrie Sturdza si Nina Irina Tandarica sunt stabiliti in Elvetia si se cunosc de 15 ani. Ambii sunt licentiati in economie si au avut privilegiul de a studia in cele mai prestigioase universitati din lume. La nunta, Stefan Sturdza a purtat un frac clasic, in vreme ce trena rochiei Ninei Tandarica depasea lungimea de 5 metri. Mireasa a asteptat vreme de cateva zeci minute in Biserica "Sfantul Nicolae", aflata in vecinatatea Palatului Culturii. La un moment dat, persoanelor prezente la eveniment le-a fost satisfacuta curiozitatea, astfel incat principele Sturdza a pasit in mijlocul lor pentru a ajunge la Biserica. Insotit de agentii de paza, acesta a trecut printre oameni, i-a salutat si le-a multumit pentru faptul ca au venit sa asiste la eveniment. Parerile iesenilor prezenti pe esplanada din fata Palatului Culturii au fost impartite. Unele voci aratau admiratie, iar altele faceau supozitii despre eventuale ganduri politice ale familiei princiare. Sturdza si-a luat mireasa din Biserica "Sfantul Nicolae" si a condus-o inapoi spre Sala Voievozilor din Palat, pentru oficierea ceremonialului religios. Aici, in fata unui altar amenajat, mitropolitul Daniel, insotit de alti 13 preoti, astepta cuplul princiar. Un cor de tineri, aflati in balconul de deasupra altarului, au secondat oficierea slujbei. In cateva minute, pe degetul Ninei, langa un superb inel de logodna, s-a sezat o verigheta simpla, din aur.

Vedete printre curiosi

Vreme de aproape o ora, ieri la pranz, personalitatile s-au plimbat sub cele mai curioase priviri. La distante de cateva zeci metri, curiosii imparteau pareri despre toalete, despre costul acestora ori despre bunul gust al invitatilor. Cele mai extravagante toalete au apartinut prietenilor familiei Sturdza, care au sosit din Elvetia, Belgia sau alte colturi ale lumii princiare europene. Nasii celor doi miri sunt Nicolae Bujor si sotia sa. Acesta a fost cel care s-a preocupat de detaliile de organizare a petrecerii si a ceremonialului. Agentii de paza, ospatarii ori chiar bucatarii i-au comunicat lui Bujor fiecare problema aparuta, pentru ca acesta sa o rezolve in cat mai scurt timp, astfel incat nici o imperfectiune sa nu fie sesizata. Sub ochii curiosilor, cu statut de invitati de marca, s-au plimbat politicieni de renume, precum Mircea Geoana, Ministrul de Externe, Ilie Sarbu, fost Ministru al Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, senatorul Ion Solcanu, primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, sau Lucian Flaiser, presedintele Consiliului Judetean Iasi. Toti acestia au sosit insotiti de familie, pe tinutele lor fiind imposibila sesizarea vreunei imperfectiuni. Nici vedetele bucurestene nu au intarziat sa apara. Astfel, dintr-o masina luxoasa au coborat impreuna Ion Tiriac si prezentatoarea de televiziune Andreea Marin. Tiriac purta, cu prestanta, un costum de culoare deschisa, in vreme ce Andreea Marin, contrastant, era imbracata in negru. Juniorul familiei Tiriac, Ion Ion Tiriac, a sosit insotit de voluptoasa Ileana Lazariuc. Nu a lipsit nici partenerul de arena din anii '70 al lui Tiriac, Ilie Nastase. Mai putin cunoscuti iesenilor, provocand totusi discutii in randurile curiosilor, au fost membrii caselor regale din Lichtenstein sau Belgia.

Cu o noapte inainte

Cea mai mare parte a invitatilor au sosit la Iasi sambata seara, cu o noapte inaintea nuntii. Special pentru acestia, familia princiara Sturdza a organizat o petrecere. Evenimentul, mai discret in amploare, s-a petrecut la restaurantul "Ciuperca" de la Ciric. Desfasurarea petrecerii ar putea fi descrisa prin cuvintele "a mers ca un ceas elvetian". La ora 19.30, in tinute elegante, dar lejere, logodnici, insotiti de nasi si de socrii Sturdza, asteptau invitatii. Pe fiecare dintre treptele care duc spre restaurant au fost asezate flori rosii si lumanari. Atmosfera racoroasa a fost potrivita pentru petrecerea cu specific moldovenesc care a urmat. In dreapta treptelor, membrii Fanfarei de la Chietris isi pregateau alamurile pentru invitatii de renume care urmau sa apara. Din usa restaurantului, tanarul Sturdza le-a multumit muzicantilor pentru participare si i-a asigurat ca nu le va lipsi nimic. Agentii de paza, unii in uniforma, altii in costume negre, pazeau, din puncte strategice, intrarile din curtea restaurantului. Pe Lacul Ciric pluteau sute de lumanari, care imprejmuiau o pluta pe care alte lumanari rosii ardeau formand numele celor doi miri: Stefan si Nina. Primul invitat a sosit, iar nasii, principele Sturdza si logodnicii s-au pozitionat, aratand ca primirea va fi facuta conform unor reguli bine stabilite. In fata gazdelor s-au asezat doi copii care, imbracati in costum national, purtau painea si sarea, embleme ale ospitalitatii moldovenesti. Primul sosit a fost Bebe Onofras, primul primar al municipiului Iasi de dupa 1989. Alaturi de alee, un maestru bucatar pregatea un rug imens. La ora 20.00, in fata restaurantului "Ciuperca" s-a oprit un autocar, din care a coborat o prima tura de invitati. Acestia s-au aliniat cate doi si au asteptat ca, pe rand, sa fie primiti de logodnici princiari. Prietenii mai apropiati ai lui Stefan Dimitrie Sturdza puteau fi recunoscuti dupa imbratisarile puternice si urarile zgomotoase pe care le faceau. La scurt timp, si-a facut aparitia consilierul judetean Mihail Gabriel Surdu, si acesta la brat cu sotia. La ora 20.20, a parcat si cel de-al doilea autocar, din care a coborat controversatul general Victor Athanasie Stanculescu. Acesta a fost urmat, cateva minute mai tarziu, de sefii politiei iesene, Stefan Alexa si Ioan Campeanu. Alexa a dat frau simtirilor autentic moldovenesti si, cateva ore mai tarziu, s-a incins intr-o hora, aratand cealalta fata a Politiei. Printre sutele de invitati a aparut si actrita Bianca Brad, o frumusete care nu s-a mai facut remarcata de mult timp romanilor. Cu prestanta si distinctia cu care i-a obisnuit pe marii consumatori de cultura din lume, captand toate privirile invitatilor, soprana Mariana Nicolesco i-a salutat, familiar, pe logodnici. La scurt timp a sosit si Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii iesene. Nu au lipsit nici personalitatile lumii sportive, care au facut cunoscut numele Romaniei peste hotare. Astfel, au pasit pe treptele restaurantului de la Ciric atleta Gabriela Szabo si fostul internationalul Ionut Lupescu.

Miel la protap, fanfara si SRI

Cea mai controversata prezenta din randul nuntasilor a fost cea a lui Virgil Magurean, fost sef al Serviciului Roman de Informatii. Acesta a pasit degajat si, cu o atitudine comuna si familiala, a felicitat mirii. Pe rugul din dreapta aleii, maestrii bucatari au aruncat primul sac de carbuni si au pregatit condimentele. In timp ce Fanfara de la Chietris canta de zor, ospatari, in costume nationale, alergau grabiti si emotionati, ingrijorati ca nu cumva sa se petreaca vreun incident. In scurt timp, a aparut si un grup de dansatori, care au facut, in fata invitatilor de peste hotare, o demonstratie de hora moldoveneasca. Acestia s-au aratat deosebit de impresionati de obiceiurile moldovenesti si, stangaci, au incercat sa imite dansul de maxima virtuozitate. Dupa ce focul s-a mai linistit, pe protap a fost asezat un miel de dimensiuni considerabile, dar care ascundea o carne frageda si care, cu meticulozitate, a fost gatit de maestrii bucatari. Mai tarziu, Stefan Dimitrie Sturdza a dat semnul ca mielul a fost gatit si ca poate incepe ospatul si a taiat prima bucata de carne cu o sabie. Racoarea de afara a facut ca tuica moldoveneasca sa devina cel mai cautat elixir al gazdelor princiare. Desi familia Sturdza a dat dovada de ospitalitate, acestia au limitat accesul presei, lasand invitatii sa se bucure nestingheriti de toate ingredientele unei petreceri veritabil moldovenesti.

Lasere si artificii la Ciric

Spre miezul noptii, organizatorii le-au pregatit nuntasilor o surpriza. La anuntul gazdelor, invitatii au iesit in grupuri pe terasele de la malul lacului Ciric. Intr-adevar, surpriza a fost unica, un fapt inedit chiar si pentru ochii obisnuiti cu spectacolele din capitalele europene. Cerul de deasupra lacului a fost luminat de artificii. Acestea s-au intrerupt brusc, pentru ca un spectacol de lumini laser sa inceapa. Spre uimirea tuturor, razele laser desenau pe lac si pe cer imagini reprezentative din toate capitalele Europei. Imaginile nu s-au oprit si figurile s-au transformat, infatisand, pe rand, copii, barbati din perioade istorice de demult sau grupuri de persoane bucurandu-se. Daca intregul spectacol de lumini a durat aproape o ora, frigul si-a facut simtita prezenta, astfel incat tuica moldoveneasca a fost din nou apreciata de invitatii veniti de peste meleaguri.

Ce au mancat nuntasii

Organizatorii nuntii au fost nevoiti sa tina seama de gusturile a 250 invitati, astfel ca a fost necesara mobilizarea unor echipe complexe de maestrii ai artei culinare. Pe langa bucatarii din Iasi, familia princiara a apelat si la serviciile unor bucatari din Elvetia si din Bucuresti. Mai mult, alti bucatari, cei de la Hotelul Astoria, au fost la dispozitia familiei Sturdza si a invitatilor acesteia. Daca meniul din noaptea nuntii a fost tinut surpriza pana la inceperea petrecerii, in seara premergatoare, mirii si invitatii au gustat zeci de bucate traditionale moldovenesti. Astfel, pe rand, au fost serviti carnati, chisca, toba, piftie, pastrama de oaie, caltabos, cas, salate taranesti, batal la protap, sarmalute in vita de vie si varza, ardei umpluti cu fasole batuta, tochitura, papanasi si poale-n brau si fructe. Nu au lipsit vinurile din potgoriile Moldovei, mustul si, mai ales, tuica fiarta.

Fotbalistul Cristea are usa deschisa la familia Sturdza

Obisnuit deja cu lumea buna, mijlocasul si liderul echipei de fotbal Politehnica Iasi, Adrian Cristea, se poate considera un apropiat al familiei principelui Sturdza. Astfel, Nicolae Bujor, nasul lui Stefan si a Ninei, este tatal prietenei fotbalistului, Sanziana Bujor. Sanziana si Adrian au o relatie care dureaza deja de foarte mult timp si, in concluzie, mijlocasul, care din toamna va evolua pentru echipa bucuresteana Dinamo, are toate sansele sa devina unul dintre apropiatii familiei princiare. La nunta de ieri, Cristea a sosit la brat cu Sanziana, urmarit cu atentie de nasul Nicolae Bujor.
(T.L.)
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1808 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018917 (s)

loading...