News Flash:

Evitarea aglomeratiei pentru biletele de tratament

20 Decembrie 2007
711 Vizualizari | 0 Comentarii
• Din data de 3 ianuarie 2008, pensionarii vor putea depune cererile pentru biletele de tratament • Casa Judeteana de Pensii anunta ca au fost luate toate masurile necesare pentru a fi evitate aglomeratia si accidentele


Pentru ca se apropie cu pasi repezi perioada in care pensionarii isi vor putea depune cererile pentru biletele de tratament, conducerea Casei Judetene de Pensii Iasi a inceput sa ia toate masurile necesare pentru ca astfel de evenimente sa fie evitate. Astfel, pentru evitarea aglomeratiei si accidentelor neplacute din data de 3 ianuarie, prima zi in care pot fi inregistrate cererile, institutia a deschis 12 ghisee care vor prelua documentele necesare pentru biletele de tratament, iar in vederea asigurarii ordinii a fost solicitat sprijinul Inspectoratului Judetean pentru Jandarmerie si al Serviciului de Ambulanta. Cel mai important este faptul ca pensionarii pot trimite cererile insotite de documentele justificative si prin posta. In cazul in care cererile vor fi primite pana la sfarsitul anului 2007, acestea vor primi un numar de inregistrare de la registratura, iar incepand cu data de 3 ianuarie vor fi inregistrate si la Compartimentul Bilete de Tratament.

"Am pus la dispozitia pensionarilor toate masurile posibile pentru a evita aglomeratia, asa cum a fost in alte judete. Au fost deschise 12 ghisee, fata de unul cat a fost anul trecut, iar cererile pot fi trimise si prin posta", a declarat Adriana Grecu, directorul CJP Iasi.
De la 1 ianuarie 2008 va fi acordat un ajutor financiar pentru sotul supravietuitor, care la data decesului avea calitatea de pensionar in sistemul public de pensii. Ajutorul lunar este acordat sotului supravietuitor care, la data solicitarii, indeplineste cumulativ cateva conditii. Astfel, acesta trebuie sa fie pensionar in sistemul public de pensii, sa aiba cel putin varsta standard de pensionare si sa nu se fi recasatorit dupa decesul sotului. Durata casatoriei trebuie sa fie de cel putin 10 ani, domiciliul pe teritoriul Romaniei si nu trebuie sa aiba incheiat un contract de munca. In cazul in care durata casatoriei cu sotul care a decedat a fost mai mica de 10 ani de zile, dar de cel putin 5 ani, cuantumul ajutorului lunar prevazut va fi diminuat proportional. Ajutorul lunar va fi de 900 mii lei (90 RON) pentru sotul supravietuitor, in cazul in care decedatul a fost pensionar in sistemul public de pensii, si de 350 mii lei (35 RON), in cazul in care acesta era agricultor. Vor primi bani doar cei care au o pensie mai mica de 3,64 milioane lei (364 RON), in sistemul public de pensii, si sub 1,4 milioane lei (140 RON), cei din sistemul agricultorilor.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3081 (s) | 24 queries | Mysql time :0.133565 (s)

loading...