News Flash:

Examene mai dure pentru directori

10 Octombrie 2004
999 Vizualizari | 0 Comentarii
•De anul viitor, examenul pentru postul de director in unitatile de invatamant preuniversitar va fi mult mai dur •Directorii nu pot fi face parte din sindicat sau dintr-un partid politic •Salariile acestora vor creste substantial

Cadrele didactice care vor concura in acest an pentru postul de director in unitatile de invatamant preuniversitar ar trebi sa stie ca examenul va fi unul bland. Tinand cont de prevederile care reglementeaza modul de examinare de anul viitor, se poate spune ca toti candidatii din acest an se pot considera norocosi. Noul regulament, valabil pentru unitatile de invatamant pe care Guvernul le va desemna ca judete pilot pentru aplicarea noului plan de descentralizare, are multe puncte in plus in privinta modului de examinare a concurentilor. Pentru dosarul de candidatura, de exemplu, acestia au nevoie in plus de avizul consultativ al Consiliului Local, care il va acorda sau nu, pe baza analizei conduitei candidatului si va stabili rezultatul in functie de activitatea didactica, sindicala si de conducere. Apoi, acesta va trebui sa semneze o declaratie de autosuspendare, pe durata mandatului, in cazul in care este membru de partid sau face parte din sindicat. Apoi, din comisia de examen va fi inclus seful compartimentului tehnic al comisiei judetene pentru administrarea si finantarea unitatilor de invatamant, care neaparat trebuie sa fie economist. Examenul se va desfasura tot in doua etape, una fiind analiza CV-ului si cea de-a doua proba interviului. Aici s-a schimbat punctajul acordat pentru diversii itemi din examen, precum si pragul minim si maxim al acestora. La CV vor fi 35 de puncte din 75, in loc de 24 de puncte din 42, iar pentru interviu 50 de puncte din 100, in loc de 60 de puncte din 90. In schimb, o treime din intrebari reflecta gradul de cunoastere a metodologiei de elaborare a proiectului de buget si a sistemului de executie bugetara. Pe de alta parte, noi directori vor fi degrevati total de la norma de invatamant, iar salariul va fi maximum salariul de baza corespunzator gradului didactic plus inca maxim 50 la suta, indemnizatie de conducere. Astfel, un profesor cu gradul intai, chiar daca are sub zece ani experienta la catedra, va avea salariul de baza echivalent cu al celui care are 40 de ani vechime. De asemenea, o alta noutate este numirea in functie a directorilor adjuncti de catre directorii generali. Acestea vor fi prevederile valabile incepand cu ianuarie 2005, pentru judetele pilot. Examenul pentru directori din acest an se va desfasura dupa vechiul grafic. In aceasta perioada, pana pe 18 octombrie se depun la Inspectoratul Scolar Judetean dosarele candidatilor. Intre 19-23 octombrie aceste dosare sunt validate, urmand ca in ultima zi acestea sa fie afisate. In urmatoarele doua zile se pot depune contestatii, iar pe 26 sunt afisate rezultatele. Intre 1-6 noiembrie este concursul, iar pe 6 va fi afisata lista celor admisi, iar in urmatoarele doua zile vor fi depuse contestatiile, pe 9 acestea fiind rezolvate. Pe 10 noiembrie va fi afisata lista finala.
Adina HUMе
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1667 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020576 (s)

loading...