Actualitate

EXCLUSIV. A doua zi de revolta la Penitenciarul Iasi. Detinutii s-au urcat pe cladire si au incendiat o celula – FOTO, VIDEO

Publicat: 12 iul. 2016
_____ Vizualizări 0 Comentarii

UPDATE 00:10 – Puscariasii care au facut scandal au ajuns sa fie transferati la alte penitenciare din tara. Un acest moment sunt urcati in dube. Unii, nemultumiti de situatie, si-au dat foc. Aparent, la fata locului au ajuns si pompierii de la ISU Iasi.

UPDATE 20:20 – Revolta la Penitenciarul Iasi a atins apogeul. Detinutii de pana in 20 de ani care au regim deschis au fost inghesuiti in celulele din Sectia a IX-a si loviti cu bestialitate pentru a fi redusi la tacere. De frica, acestia au amenintat ca se vor taia daca gardienii nu se vor opri din bataile comandate de conducerea inchisorii. Vom reveni cu detalii

UPDATE 19:30 – In urma cu cateva minute detinutii din inchisoarea de la Botosani au pornit si ei o revolta asemanatoare cu cea de la Penitenciarul Iasi. Din primele informatii se pare ca si cei incarcerati in judetul vecin par a avea aceleasi doleante ca si colegii de suferinta de la Iasi.

UPDATE 19:05 – In acest moment detinutii incarcerati in Penitenciarul Iasi s-au adunat in curtea inchisorii si cer in cor DEMISIA directorului Marius Vulpe. Acesta a venit arogant in fata lor aratand indiferenta, lucru care i-a iritat si mai mult pe oameni. Detinutii au aratat in cor ca daca Vulpe va demisiona, lucrurile se vor linisti. Vom reveni cu detalii.

UPDATE 18.55: Informatiile din interior arata ca mascatii au scos detinuti de 18-20 de ani pentru a-i duce in curtea de plimbare. In momentul in care acestia coborau scarile din sectia in care erau incarcerati au fost bruscati, batuti cu bastoanele, injurati si maltratati. Toate acestea pentru a baga frica in ei, pentru a-i determina sa renunte la protest. In plus, in acea zona nu exista camere de supraveghere ca tocmai nimeni sa nu confirme povestea.

UPDATE 18:40 – In urma cu cateva momente un tanar in varsta de 24 ani pe nume Ioan Biris s-a automutilat. Din cate se pare gardieni mascati l-au agresat iar dupa ce acestia l-au lasat in pace, in semn de protest a luat o lama si s-a taiat pe fata si pe maini. Conducerea penitenciarului refuza sa-l duca la spital cu toate ca acesta are rani adanci si deschise. Din cate spun detinutii de la Penitenciarul Iasi tanarului i-au fost aplicate cateva bandaje.

UPDATE 18:30 – Un detinut incarcerat la Penitenciarul Iasi a telefonat la Redactia BUNÄ ZIUA IASI si a povestit ce se intampla in puscarie in aceste momente. Din cate se pare un „cagulat” incearca sa negocieze cu detinutii urcati pe cladirile penitenciarului, pacalindu-i ca presa ii asteapta.”A venit unu mascat sa negocieze cu baietii urcati pe cladiri. Sunt 13 oameni sus si le-a spus sa coboare ca este presa la poarta. Le-a spus ca le da voie sa vorbeasca… Conducerea se foloseste de presa! Detinutii si-au dat seama ca sunt pacaliti si refuza sa coboare!”, a spus detinutul. In continuare la Penitenciarul Iasi se protesteaza impotriva conducerii si a conditiilor din arest.

UPDATE 15:02 – Revolta continua la Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi. Astfel, detinutii au pornit un nou incendiu intr-o celula, unde au dat foc unor saltele vechi de cativa zeci de ani si pline de plosnite. Mai multe detalii aici.


UPDATE 13:06 – Potrivit unui comunicat oficial, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu si efectueaza o ancheta dupa izbucnirea revoltei de la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Iasi. Vezi aici comunicatul transmis de purtatorul de cuvant al Avocatului Poporului.


UPDATE 12:13 – „Detinutii care se aflau in curte au continuat forma de protest verbala, care a demarat aseara, la ora 19:00, dar care, din fericire, s-a terminat tot aseara, in jurul orei 23:00. Detinutii au revendicat tot aceleasi nemultumiri legate de conditiile de detentie. Personalul unitatii a fost alarmat, in vederea prevenirii unor evenimente negative. In baza protocoalelor de colaborare cu institutiile Ministerului Afacerilor de Interne, s-a solicitat sprijinul acestora, in vederea savarsirii de infractiuni sau evenimente negative. In timp ce persoanele protestau in curte, la o camera de detinere, unde se aflau in custodie trei detinuti, a fost incendiata o saltea”, a delcarat Gabriela Topoliceanu, purtatorul de cuvant al Penitenciarului Iasi.


UPDATE 11:07 – „Marti, 12 iulie 2016, in jurul orei 9:00, parte din detinutii aflati la curtea de plimbare au reluat protestele din seara zilei precedente, exprimandu-si verbal nemultumiri legate de conditiile de detentie si conducerea unitatii. Ulterior, a fost incendiata o camera de detentie, iar angajatii au intervenit imediat pentru evacuarea detinutilor cazati la camera respectiva, fara a fi necesara evacuarea intregii sectii. Pentru prevenirea unor eventuale evenimente negative si pentru restabilirea ordinii, personalul aflat in serviciu a actionat si va interveni gradual, in functie de comportamentul manifestat de detinuti, cu respectarea tuturor prevederilor legale. Totodata, a fost alarmat intregul personal, iar la acest moment se continua discutiile cu detinutii. In conformitate cu prevederile legale si cu protocoalele de colaborare incheiate, a fost solicitat sprijinul structurilor aflate in subordinea Ministerului Afacerilor Interne din judetul Iasi”, arata reprezentantii Penitenciarului de Maxima Siguranta Iasi.


STIRE INITIALA – In aceasta dimineata, 12 iulie, detinutii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi au declansat o noua revolta. Incepand cu ora 9:00, acestia au iesit in curte si au inceput sa scandeze lozinci impotriva sistemului. Detinutii au incendiat o celula, folosindu-se probabil de haine si saltele. Amintim ca, ieri seara, detinutii din penitenciar au inceput sa protesteze in numar foarte mare, astfel incat conducerea unitatii de detentie a fost nevoita sa cheme de acasa personal suplimentar, pentru a aplana situatia.

Vezi si EXCLUSIV! Revolutie in Penitenciarul Iasi. Toti agentii au fost chemati de acasa. „Directorul e un tortionar ca Visinescu” – UPDATE

Adauga un comentariu