News Flash:

Explozie de cazuri de diaree la Centrul de plasament Bucium

14 Decembrie 1999
1085 Vizualizari | 0 Comentarii
•Gindacii colcaie prin bucataria centrului •Carnea din mincarea copiilor a disparut la controlul Sanepidului

Numarul cazurilor de dizenterie inregistrat la Spitalul de Boli Infectioase a crescut cu inca patru in decursul zilei de ieri, existind posiblitatea ca acesta sa nu se opreasca aici. Aceasta este pozitia medicilor epidemiologi de la Directia de Sanatate Publica. Reamintim ca 20 de copii de la Centrul de plasament Bucium au fost transportati simbata la spital, alti 15 - duminica si patru - ieri. Copiii au ajuns la spital dupa ce au inceput sa acuze dureri abdominale, greturi, stari de voma, scaune diareice apoase. Mentionam ca la aceasta ora Centrul de Plasament nu are nici un medic, ci doar un cadru medical mediu care lucreaza 12 ore pe zi. Cadrele medicale ale spitalului au declarat ca, deocamdata, nu se cunoaste cauza declansarii epidemiei, insa se banuieste ca sursa ar fi interna. Orfanii, care au virste cuprinse intre sapte si 18 ani, spun ca au consumat la masa, in cursul zilei de vineri, salam, brinza topita, pateu si pireu cu carne. Medicii epidemiologi de la Directia de Sanatate Publica Iasi au declansat o ancheta, recoltind probe atit din alimentele consumate, apa, cit si de la copii. "In momentul in care am dorit sa recoltam probe din carnea din pireu, aceasta pur si simplu disparuse, nimeni nestiind unde", a afirmat medicul Rodica Florescu, de la DSP. Primul caz cu observatie "dizenterie" a fost semnalat pe 3 decembrie, insa medicii epidemiologi au aflat doar pe data de 11 decembrie, dupa explozia de cazuri internate la spital. Pina acum nu s-au inregistrat decit trei cazuri medii, celelalte fiind forme usoare. Doctorii spun ca nu este obligatoriu sa fie incriminat un aliment alterat. "In primul rind, copiii invata la mai multe scoli, iar in al doilea rind, este foarte posibil sa existe un purtator cronic in rindul personalului de la casa de copii", a declarat doctorul Daniela Leca, de la Spitalul de Boli Infectioase.
Ancheta declansata de medicii DSP a scos la iveala adevaratele conditii in care lucreaza bucataresele de la centrul de plasament. "In blocul alimentar erau foarte multi gindaci, atit pe aragaz, pereti, covoare. Am gasit o lingura plina cu particule de grasime, care fusese fiarta in cloramina. In jurul blocului alimentar erau trei ciini lupi mai grasi decit copiii de acolo, care cred ca au acces si in bucatarie. Detergent nu exista, iar grupurile sanitare nu miroseau a substante dezinfectante", a mai declarat doctorul Florescu.
Directia de Sanatate Publica a cerut Directiei de Protectie a Copilului sa mai angajeze inca un asistent medical si chiar un medic, daca este posibil, pentru a nu se mai ajunge in asemenea situatii.
Cristina HURDUBAIA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1302 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018301 (s)

loading...