News Flash:

Exploziile cazanelor de tuica fac numeroase victime

30 Septembrie 2006
1473 Vizualizari | 0 Comentarii
Dr Tudor Ciuhodaru
• Odata cu venirea toamnei, incepe si sezonul tuicilor • Asa numesc medicii aceasta perioada, in care se prezinta la spital foarte multi pacienti, victime rezultate in urma exploziei cazanelor de tuica


Odata cu venirea toamnei, incepe si sezonul tuicilor, cum numesc medicii aceasta perioada in care se prezinta la spital foarte multi pacienti care nu sunt neaparat bauti zdravan sau intra in coma alcoolica, ci victime rezultate in urma exploziei cazanelor de tuica. Cadrele medicale sustin ca in aceasta perioada ajung la spital foarte multe persoane care se prezinta cu arsuri, unele chiar foarte grave, rezultate in urma exploziei cate unui cazan de tuica. Cele mai multe victime ajung sa fie spitalizate in urma folosirii instalatiilor de producere a rachiului si a altor bauturi alcoolice tari, care sunt fabricate artizanal si prezinta un grad de siguranta mai mic. Complicatiile ce apar au drept cauza borhotul, care se lipeste de corpul victimei. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii Primire Urgente a Spitalului de Urgente, a declarat ca in general se inregistreaza in jur de 20 de persoane care vin la spital anual cu arsuri de gravitate variabila rezultate in urma exploziilor cazanelor de tuica. "Arsurile provocate de exploziile cazanelor de tuica sunt localizate la nivelul fetei, al bratelor si toracelui. Inregistram cam 20 de persoane pe sezon care ajung la spital cu arsuri de acest gen. Recomandarea mea este ca victimele unor astfel de accidente sa fie aduse de urgenta la spital si sa nu fie tratate cu tot felul de leacuri babesti, care nu au nici o relevanta stiintifica. Primul ajutor poate consta doar in apa curata si un telefon la 112. Atat, deoarece pot aparea infectii iar lucrurile se pot complica intr-un mod nedorit", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru. Acesta a mai precizat ca recuperarea in cazul persoanelor care sufera arsuri poate dura si cateva luni, in functie de gravitate. Conform cadrelor medicale de specialitate, tratamentul si interventiile medicale in cazul persoanelor care au suferit arsuri este foarte scump, ajungand chiar si la cateva sute de milioane lei pentru un singur pacient.

Primele victime ale tulburelului

Vremea tulburelului a adus si primele victime la spital. Putin alcool a fost de-ajuns pentru trei persoane din localitatea ieseana Mosna sa se ia la bataie si apoi sa se taie cu cutitele. In urma altercatiei, doi barbati au fost dusi la spital cu rani provocate de cutit la nivelul toracelui si mainii. Constantin Craciun, agent sef adjunct la postul de politie din localitate, a declarat ca intre cei trei barbati existau conflicte mai vechi. In urma cu o luna, victimele Danut Petru Odor si Gigi Burduta s-au certat cu Valeriu Luchian si cumnatul sau de la o bucata de pamant. In urma cu doua zile, victimele au baut niste tulburel si spre seara, in timp ce se indreptau spre casa, s-au intalnit cu Valeriu Luchian. Pe fondul consumului de alcool, cei trei si-au amintit de bucata de pamant si s-au luat din nou la cearta. La un moment dat, Valeriu Luchian s-a infuriat si a scos cutitul. Danut Petru Odor si Gigi Burduta au ajuns la Unitatea Primire Urgente a Spitalului Sf. Spiridon cu rani la maini si zona toracelui. Conform celor declarate de medicii care le-au acordate primul ajutor celor doi barbati, Danut Petru Odor a fost adus in stare mai grava cu plagi injunghiate la nivelul toracelui si al antebratului stang iar celalalt numai cu rani la nivelul bratelor. Tot in cursul zilei de ieri, la Spitalul Sf. Spiridon au fost adusi alti trei barbati care prezentau alergii de la intepaturile de viespi. Cei trei au fost intepati de viespi in timp ce se aflau la cules de struguri. Cadrele medicale de specialitate au precizat ca se asteapta ca numarul de astfel de cazuri sa creasca, odata cu inceperea recoltarii in masa a strugurilor.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1968 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018081 (s)

loading...