News Flash:

Fabrica de zahar devine discoteca

10 Iulie 2006
1369 Vizualizari | 0 Comentarii
•Fabrica de zahar Nectar SA Pascani va fi inlocuita cu cladiri pentru birouri, spatii de distractie si o discoteca •Ideea va fi pusa in practica de patronii israelieni, in frunte cu Moshe Rahmut, care a pus deja un banner la intrarea fabricii prin care anunta pascanenii de noua afacere •Ultimul an in care fabrica de zahar a avut activitate de productie este 2004, cand unitatea economica a avut un numar de 283 de salariati, care, in acelasi an, au ingrosat numarul somerilor din orasul de pe Siret

"Construim dupa dorinta dumneavoastra", aceasta este deviza afacerii pe care a inceput sa prinda contur la fosta fabrica de zahar Nectar SA Pascani. Chiar daca au negat in nenumarate randuri ca vor rade cu buldozerele fabrica, patronii SC Interwoods SRL Pascani au montat un banner de dimensiuni considerabile la intrarea in unitatea economica, prin care anunta noua ideea de afaceri. "Da, recunosc ca o parte dintre utilaje sunt incarcate in camion si vandute la centrele de colectare a metalelor. Acest lucru il fac deoarece o buna parte din utilaje sunt vechi si trebuie schimbate. Eu sper sa aduc totusi, fabrica pe linia de plutire", a afirmat Moshe Rahmut, reprezentantul societatii comerciale Interwoods SRL, la inceputul anului. Acest lucru nu s-a mai intamplat, locul fabricii de zahar urmand sa fie luat de un cartier de vile, spatii pentru birouri, terenuri de joaca pentru copii si o discoteca. Astfel, fabrica de zahar de la Pascani, singura de profil din judet, este istorie.

Afacere imobiliara

Tinta patronilor pare sa fi fost valoarea considerabila a activelor luate in anul 2005 la un pret destul de redus, insa mai mare decat pretul de pornire a licitatiei, in urma unei licitatii organizate de Banca Comerciala Romana (BCR) - filiala Pascani. Astfel, pentru spatiile si utilajele Nectar SA a fost organizata o licitatie in cursul anului 2004, iar pretul de achizitie a fost unul net superior pornirii de 9 miliarde lei (900 mii RON), ajungand la 17 miliarde lei (1,7 milioane RON), castigatoare fiind desemnat SC Interwoods SRL, firma nou infiintata de un grup de investitori israelieni, administrata de Moshe Rahmut. Dupa mai multe tentative esuate de a reporni fabrica, patronii israelieni au decis sa vanda utilajele la fier vechi, beneficiarul fiind firma din Iasi SC Colect Metal SRL. Pentru terenurile de la Nectar SA, fostii directori inca mai au de dus o batalie in instanta, in timp ce lichidatorii unitatii economice cer falimentul SC Interwoods SRL pentru o datorie mai veche, din 2004, catre societatea comerciala, de cateva sute de milioane lei vechi.

Istoric

Anul 2000 a insemnat pentru SC Nectar SA inceputul declinului, venit pe fondul acumularii unor datorii tot mai mari, incapacitatii de plata a furnizorilor de materie prima si a costurilor de productie mari, datorate instalatiilor vechi si mari consumatoare de energie. In anul 2000, la Nectar SA Pascani lucrau 348 de salariati, iar fabrica avea o cifra de afaceri de 145 miliarde lei (14,5 milioane RON). Totodata, activele unitatii economice erau in acelasi an de 62,9 miliarde lei (6,29 milioane RON), dublu fata de anul 2001, cand vanzarile masive de terenuri si hale de productie, alaturi de punctele de colectare a sfeclei de zahar din judet, au lasat fabrica cu active de numai 34 miliarde lei (3,4 milioane RON). Ultimul an in care fabrica de zahar a avut activitate de productie este 2004, cand unitatea economica a avut un numar de 283 de salariati, care, in acelasi an, au ingrosat numarul somerilor din orasul de pe Siret.
Gelu JIREGHIE
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1833 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017963 (s)

loading...