News Flash:

Faliment cu probleme la Tehnoton Service SA

6 Martie 2007
1549 Vizualizari | 0 Comentarii
• Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului vrea sa recupereze 1,35 miliarde lei (135 mii RON) de la SC Tehnoton Service SA Iasi, firma la care institutia statului detine un procent de 8,99 la suta din actiuni


In dosarul falimentului SC Tehnoton Service SA Iasi, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vrea sa recupereze 1,35 miliarde lei (135 mii RON), dupa ce lipsa de reactie a statului a fost penalizata de realitatile economice. Tehnoton Service a intrat in faliment din cauza problemelor de anvergura din ultimii ani si a neimplicarii actionarului majoritar, SC Moldova Tricotaje SA. AVAS nu a reactionat la momentul oportun si risca sa piarda, pe langa valoarea actiunilor, si datoria pe care Tehnoton Service SA o are de fata de AVAS. Astfel, administratorul SC Tehnoton Service SA Iasi este acuzat de reprezentantii SC Zekos Prod Impex SRL din Alexandria ca a emis mai multe cecuri fara acoperire.

Pentru a acoperi o creanta comerciala, Elena Costica, administratorul SC Tehnoton Service SA Iasi, a emis pentru firma din Teleorman, partener de afaceri al firmei de confectii, sapte file cec in suma totala de 2,86 miliarde lei (286 mii RON), in perioada 4 august 2005 - 2 septembrie 2005. SC Zekos Prod Impex SRL Alexandria a cerut in nenumarate randuri un grafic de esalonare care sa fie respectat de firma ieseana, insa aceasta din urma a refuzat. La dosarul cauzei in care firma din Alexandria a obtinut falimentul Tehnoton Service SA Iasi, administratorul Elena Costica motiveaza ca nu a putut face plata creditorilor din cauza ca SC Moldova Tricotaje SA Iasi care este actionarul majoritar al Tehnoton Service SA are o restanta de peste cinci miliarde lei (500 mii RON) catre cea din urma. Cele doua dosare ar putea fi conexate deoarece Tehnoton Service SA are ca actionar principal Moldova Tricotaje SA Iasi, firma intrata la randul sau in faliment. Odata cu problemele de la Moldova Tricotaje au aparut si problemele la SC Tehnoton Service SA Iasi. Aceasta din urma a fost ravasita la sfarsitul anului de licitatiile organizate de Directia de Finante, care au scos la vanzare mai multe spatii comerciale, printre care si un spatiu de productie, de 4,5 miliarde lei (450 mii RON), aflat in Strada Pacurari. In luna noiembrie, Directia de Finante a scos la vanzare si un stoc de marfuri confectii-tricotaje in valoare de doua miliarde lei (200 mii RON). Printre actionarii firmei iesene se mai afla si SIF 2 Moldova, care detine 8,99 la suta din actiuni, alaturi de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care detine acelasi procent de 8,99 la suta. Principalul creditor al firmei de confectii este Directia de Finante Iasi, care are de recuperat 6,56 miliarde lei (656 mii RON), urmata de SC Zekos Prod Impex SRL, cu 4,48 miliarde lei (448 mii RON) si AVAS. De la Tehnoton mai are de recuperat bani si SC Expert Consulting Contabil SRL care a efectuat o expertiza in valoare de 39,93 milioane lei (3.993 RON), expertiza care nu a mai putut fi platita de Tehnoton Service SA.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1700 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019627 (s)

loading...