News Flash:

Falsurile lui Ionescu - GALERIE FOTO

5 Mai 2009
1393 Vizualizari | 1 Comentarii
Sorin Ionescu
• Pentru a infiinta o piata agroalimentara pe strada Sararie, consilierul municipal Sorin Ionescu a prezentat la primarie un memoriu pe care se afla semnaturile a 160 persoane • Modul in care a fost realizat acest memoriu ridica mari semne de intrebare • Printre cele 160 de persoane de pe lista se regasesc nume trecute de doua ori, membri ai aceleiasi familii, dar cu semnatura identica in dreptul fiecarui nume, si chiar persoane care au recunoscut fata de reporterii BUNA ZIUA IASI ca nu au semnat lista respectiva • Pentru a strange cat mai multe semnaturi, cei care au realizat memoriul nu s-au sfiit sa treaca de doua ori pe la un vecin pentru a-l pune sa semneze • Nici macar persoanele care au semnat memoriul respectiv nu au incredere in reusita unui asemenea proiect

Consilierul local Sorin Ionescu mai are o initiativa care are ca efect cheltuirea in zadar a banilor iesenilor. Este vorba despre reinfiintarea pietei agroalimentare pe platforma betonata din strada Sararie, o investitie care este sortita esecului, dupa cum spun chiar locuitorii din zona. In acest sens a fost intocmit un memoriu pe care apar numele, seria si numarul buletinului sau cartii de identitate a 160 de persoane care locuiesc in zona Sararie, Codrescu sau Bulevardul Carol I, persoane care solicita, potrivit memoriului, amenajarea unei piete agroalimentare. Modul in care a fost realizat acest memoriu ridica mari semne de intrebare. Printre cele 160 de persoane de pe lista se regasesc nume trecute de doua ori, membri ai aceleiasi familii, dar cu semnatura identica in dreptul fiecarui nume, si chiar persoane care au recunoscut fata de reporterii BUNA ZIUA IASI ca nu au semnat lista respectiva. In plus, persoanele care au realizat sondajul si-au trecut pe lista respectiva toti membrii familiei. "Fiica mea a mers si a strans semnaturile. Eu sunt de acord cu infiintarea unei piete pe Sararie, drept pentru care am semnat si eu", a declarat Ion Turcitu. Pe langa acesta, alti doi membri ai familiei au completat lista persoanelor care solicita infiintarea pietei de pe Sararie.
Pentru a strange cat mai multe semnaturi, persoanele care au realizat memoriul nu s-au sfiit sa treaca de doua ori pe la un vecin pentru a-l pune sa semneze. Astfel, Ivonne Ene apare de doua ori pe lista cu semnaturi, atat la pozitia 6, cat si la pozitia 7, iar faptul ca ar fi vorba despre una si aceeasi persoana este confirmat de semnatura identica de la cele doua pozitii. Nu este un caz singular in lista cu cele 160 de nume. Si Valentin Badiceanu apare atat la pozitia 106, cat si la pozitia 138, cu aceeasi semnatura.

Semnaturi identice

Un alt semn de intrebare referitor la modul in care a fost intocmit memoriul respectiv si la cum au ajuns anumite nume pe lista se ridica din asemanarea izbitoare a semnaturilor unor persoane care par sa faca parte din aceeasi familie, fapt ce poate duce la ideea ca a fost intrebata o singura persoana si sfatuita sa treaca si datele celorlalti membri ai familiei si sa semneze in locul lor. Astfel, in dreptul lui Valentin Badiceanu si al Anei Badiceanu apare aceeasi semnatura, la fel se intampla si in cazul lui Neculai si Nicoleta Gherasimescu, Petru si Maria Berdai, Vasile si Odiseea Lupu sau Mihai si Ecaterina Lupu.



Nu au semnat

Cel mai grav aspect la intocmirea listei cu cele 160 nume este faptul ca se regasesc persoane cu care cei care au intocmit lista au discutat, dar locuitorii din zona Sarariei nu au semnat. "Nu am semnat nimic. A venit un oarecare si m-a intrebat daca vreau sa se redeschida piata agroalimentara, aici, pe platforma betonata. I-am spus ca nu am nici o incredere in acest proiect, pentru ca in urma cu mai multi ani a mai fost piata aici, dar nu a functionat. Persoana respectiva era foarte optimista si mi-a spus ca in curand aici va fi deschisa o piata", a declarat Aneta Balta, de pe strada Sararie.



Fara nici o sansa

Nici macar persoanele care au semnat memoriul respectiv nu au incredere in reusita unui asemenea proiect, invocand in primul rand soarta pe care a avut-o fosta piata agroalimentara din aceasta zona. "A venit o persoana la mine si mi-a spus ca strange semnaturi pentru infiintarea unei piete agroalimentare pe Sararie. Am semnat foaia respectiva, dar i-am spus inca de atunci ca piata nu va avea nici o sansa de functionare pentru ca nu sunt cumparatori. Chiar daca ar exista persoane interesate sa vina sa-si vanda produsele in aceasta piata, nu vor rezista prea mult, pentru ca nimanui nu-i convine sa stea cu marfa pe taraba si sa nu vanda nimic. In urma cu multi ani a mai functionat o piata agroalimentara, dar nu a rezistat prea mult. Nu au fost nici atunci cumparatori, nu vor fi nici acum", a declarat Mircea Nemescu. Nu este singurul, dintre cei care au semnat lista respectiva, care are aceasta parere. "Ar fi buna o piata in zona, dar nu cred ca are sanse sa reziste prea mult. Daca s-ar deschide, cred ca ar sta mai mult goala, cum se intampla cu pietele din Pacurari, Dacia sau chiar cea din Tatarasi. Si in plus, oamenii din zona asta care merg la piata sunt putini si nu cheltuie foarte mult. Eu, de exemplu, dau in jur de 50 lei pe luna in piata, pentru ca atat imi permite pensia", a spus si Saveta Guragata. "Am fost de acord sa semnez lista respectiva. Sunt multe persoane in zona asta care isi fac cumparaturile in piata. Din pacate, veniturile nu ne permit sa cheltuim mai mult de 100-150 lei in piata pe luna", a declarat Rada Gavril.
Chiar daca, printre locuitorii de pe Sararie, sunt si persoane care-si doresc o piata agroalimentara in zona si spera ca aceasta va functiona, acestea nu-si permit sa cheltuie mai mult de 100-150 lei pe luna in piata pentru a-si cumpara cele necesare. Trebuie subliniat ca pentru mentinerea activitatii unei asemenea piete, in concordanta cu numarul de posibili clienti, fiecare familie din zona ar trebui sa cheltuie suma de 300 lei in fiecare luna in piata. Totodata, nu trebuie uitat ca in aceasta zona sunt multe familii care locuiesc la casa si cultiva cativa metri patrati de teren, in special cu legume, motiv pentru care interesul lor este foarte scazut pentru o piata agroalimentara in zona.



Mai bine ar fi terasa

Dupa cum povestesc locuitorii mai in varsta din zona Sarariei, singura afacere care a functionat pe platforma betonata a fost Terasa Sararie si tot o astfel de investitie ar fi singura care ar rezista in aceasta zona. "Terasa Sararie este singura care a mers. Toate initiativele legate de piata agroalimentara au esuat. Multi locuitori din zona aceasta au gradini in spatele caselor si nu merg in piata pentru o rosie sau o legatura de patrunjel. Cred ca si acum, tot o crasma ar merge", a spus Aneta Balta. "A mai fost piata in zona, dar nu a mers. Dupa ce s-a desfiintat piata a functionat pe aceeasi locatie Terasa Sararie, cred ca singura activitate care a fost profitabila in aceasta zona", a povestit si Dumitru Hulub.









semnaturi identice
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #67856
Mai Ciprinele tata dar de unde poti sti tu ca aceasta initiativa este sortita esecului ? tu inca te incalti cu fesul se vede dupa ce tampenii poti scrie frate crezi ca daca sar face piata in str Sararie clienti ar fi numai cei aflati pe o raza de 100 m in jurul pietei .ai tot Copoul Aleea Sadoveanu
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2192 (s) | 22 queries | Mysql time :0.067520 (s)

loading...