News Flash:

Fara autobuze in judet din cauza unui vid legislativ

15 Februarie 2005
1217 Vizualizari | 0 Comentarii
•De la 1 ianuarie, autovehiculele care actioneaza pe trasee mai mari de 50 kilometri trebuie sa fie dotate cu tahografe •Fara acest aparat, autovehiculele nu pot primi licente de executie de trasee judetene •Cu toate acestea, nu pot fi eliberate licente pentru ca nu au fost aprobate normele metodologice de aplicare a ordinului ministrului transporturilor care se refera la aceste probleme

La inceputul acestui an, Consiliul Local Iasi a hotarat ca ,incepand cu 1 ianuarie, vor putea efectua activitati de transport local doar acele autovehicule care intrunesc normele Euro 3 privind emisia de gaze poluante. In urma acestei hotarari, unii operatori privati de transport local care nu intruneau aceste conditii au solicitat catre Autoritatea Rutiera Romana (ARR) Iasi atribuirea unor licente pentru executie pe traseele judetene care au ramas neatribuite, pentru ca nu se puteau adapta conditiilor impuse de municipalitate. De asemenea, filiala ieseana a ARR a primit in ultima perioada solicitari de la primarii comunelor Madarjac si Miroslava pentru eliberarea unor licente provizorii unor operatori privati in vederea efectuarii de transport pe aceste trasee. Primarii comunelor iesene justifica aceste solicitari prin faptul ca locuitorii nu au mijloace de transport necesare deplasarii pe diferite trasee judetene. In prezent, ARR Iasi nu poate rezolva aceste situatii din cauza lipsei normelor metodologice de aplicare a ordinului ministrului transporturilor, care prevede eliberarea de licente pentru traseele judetene. Pe de o parte, pana la sfarsitul anului 2004, operatorii de transport de pe traseele judetene trebuiau sa doteze autovehiculele cu aparate tahograf si limitator de viteza. Tahografele sunt acele aparate care se monteaza la bordul autovehiculelor si cu ajutorul carora este monitorizata activitatea soferilor cu privire la distanta parcursa, viteza de deplasare, timpul de odihna, repaus si alte activitati. Ordinul ministrului emis in 2001 prevede ca proprietarii masinilor trebuiau sa le doteze cu aceste aparate pana la sfarsitul anului 2004. Conform Ordonantei de Guvern 1842/2001 privind etapizarea dotarii cu aceste aparate a autovehiculelor care efectueaza activitati transport judetean pe distante mai mari de 50 de kilometri, cei care nu intrunesc aceste conditii nu pot primi licente pentru traseele judetene. Astfel, de la 1 ianuarie 2005, operatorii de transport judetean trebuiau sa aiba aceste dotari la bordul masinilor pentru a putea efectua curse pe traseele judetene. In plus, suplimentarea numarului de curse pe anumite trasee judetene nu poate fi efectuata de catre ARR Iasi, ci de catre Consiliul Judetean Iasi. In aceasta situatie, Autoritatea Rutiera Iasi poate acorda doar licenta pentru executie vehicul si avizul din care reiese ca acel operator poate efectua curse de transport pe un anumit traseu, fara a afecta graficul de transport al celorlalti operatori. Normele metodologice pentru rezolvarea acestor situatii nu au fost aprobate pana in prezent. "Am trimis informari la Agentia ARR din Ministerul Transporturilor, explicand situatia traseelor judetene. ARR Iasi spera ca odata cu numirea secretarilor de stat in minister vor fi propuse anumite acte normative cu privire la problemele sesizate", a declarat, ieri, Cristian Foia, seful filialei iesene a ARR.
Dan CRISU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019394 (s)

loading...