News Flash:

FCM Poli, o echipa condamnata la moarte pentru care calaul se numeste Simirad

8 Iulie 1999
785 Vizualizari | 0 Comentarii
•Consilierul Dan Carlan incearca sa obtina in ultima clipa salvarea •Conform unui proiect, SC Iasi XXI isi va mari capitalul social, dupa care va fi listata la Bursa de Valori

Incercind sa contreze gestul, cel putin neelegant, al primarului Simirad care a declarat ca va face tot ce ii sta in putinta ca proiectul "Carlan" sa nu treaca in sedinta Consiliului Local, consilierul liberal si-a prezentat punctul de vedere cu privire la soarta fotbalului iesean in fata mass-media locale.
In demersul sau, Dan Carlan, fost presedinte al clubului din Copou, a pornit de la o realitate care nu poate fi combatuta cu argumente logice. "S-a demonstrat in acesti ani ca nu exista in Iasi un grup de agenti economici care sa sustina consistent si pe termen lung un club care vrea performanta. In aceste conditii singura alternativa viabila ar fi o finantare de la bugetul local si declararea clubului drept obiectiv de interes local si judetean", a spus Carlan. Raspunzind acuzatiilor primarului Simirad care a spus ca de la bugetul local nu poate fi finantat un club profesionist, Dan Carlan a adus in sprijinul argumentatiei sale prevederile Legii 189/1998, Lege a Finantelor publice locale.
In articolul 11 al acestei legi se scrie negru pe alb urmatoarele: "Din bugetele locale se finanteaza actiuni social-culturale, SPORTIVE, de tineret, actiuni de interes local in beneficiul colectivitatii si cheltuieli cu destinatie speciala", iar anexa la aceasta lege prevede ca vor primi bani de la buget "institutiile profesioniste de interes local".
Proiectul consilierului municipal prevede un lucru simplu aplicat de 3 ani la Bacau si conceput in aceste zile la Tg. Mures, Rimnicu Vilcea si Cluj. In acest context se prevede alocarea incepind cu anul 2000 a unui procent de 2% din bugetul local pentru fotbal, iar pentru sezonul care bate la usa alocarea din fondul de rezerva al Primariei (cifrat la 10 miliarde ) a unei cote bugetare de 3 miliarde.
Conform proiectului, presedintele clubului FCM Poli va indeplini functia de ordonator secundar de credite pentru alocatiile bugetare primite, asigurind utilizarea lor in concordanta cu prevederile legale. De asemenea, la desemnarea presedintelui clubului reprezentantii Consiliului Municipal, Judetean si ai SC IASI XXI au drept de veto.
In privinta SC Iasi XXI, prin Departamentul Fotbal care va fi creeat in cadrul sau, ea va prelua managementul resurselor financiare adiacente fotbalului: drepturi de reclama si publicitate, incasari din bilete, sponsorizari. Referitor la datoriile clubului fata de diferite persoane fizice si juridice, Dan Carlan a precizat: "Cred ca toti cei care au creante la club vor fi de acord sa renunte la pretentiile lor si sa accepte o conversie a datoriilor in actiuni la firma care va deveni in final Poli Iasi".
De altfel SC Iasi XXI se va transforma in societate publica deschisa, suferind o majorare a capitalului social prin subscriptie publica, fiind listata la Bursa de Valori.
Sa mentonam ca, spre deosebire de primarul Simirad, Vladimir Tanasoiu s-a aratat dispus sa sprijine fotbalul prin alocarea la proxima rectificare bugetara a unei felii consistente sportului rege.
Asadar, mingea este in terenul Consiliului Municipal, organism care va fi supus unor presiuni puternice si din partea deputatilor de Iasi care si-au anuntat prezenta in sala de sedinte: Dan Vasiliu (PD), Adrian Mogos (PNL), Anghel Stanciu (PRM), plus Vladimir Tanasoiu.
Razvan COSTIN
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1606 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021051 (s)