News Flash:

Femeile, motorul cresterii economice

17 Octombrie 2009
556 Vizualizari | 0 Comentarii
Femeile motorul cresterii economice
Afisat la 12:43

Banca Mondiala, Organizatia Natiunilor Unite si mai multe institute de cercetare sunt de acord: cand este vorba de crestere economica, trebuie sa ne bazam pe femei. Potrivit studiilor efectuate pana in prezent, femeile au o capacitate mai buna de a gestiona banii decat barbatii si sunt mult mai darnice. De aceea, de exemplu, in tarile din lumea a treia, microcreditele sau ajutoarele sunt distribuite, in general, femeilor, care reusesc sa le foloseasca mai bine, pentru a duce la cresterea intregii comunitati.

Educatia joaca un rol major, desi fetele nu primesc la fel de multa atentie precum baietii, iar investitiile in educatia lor sunt mult mai mici. Cand o fata are acces la educatie timp de cel putin sapte ani, in tarile in curs de dezvoltare, ea sa marita patru ani mai tarziu si are cu 2,2 mai putin copii, lucru care are un impact direct asupra cresterii economice, relateaza Forbes. De asemenea, s-a observat o corelatie intre starea mai buna de sanatate copiilor si nivelul de educatie al mamelor. Nu in ultimul rand, studiile au dezvaluit ca femeile investesc 90% din veniturile proprii in familie, in comparatie cu 30 - 40% in cazul barbatilor, care au tendinta sa dea mai multi bani pe tot felul de distractii.

Rezultatele studiilor sunt concludente: in orice tara, cu cat femeile sunt mai educate, cu atat vor face mai putini copii, iar rata de crestere economica se va majora. Un exemplu in acest sens este Tunisia, unde femeile au primit dreptul de a divorta si au fost incurajate sa continue educatia cat mai mult timp posibil in anii 1960. Desi in aceasta tara nu exista, inca, libertati politice, femeile sunt cele mai educate, iar tara este cea mai avansata social dintre cele 22 de natiuni din Liga Araba.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3271 (s) | 22 queries | Mysql time :0.158050 (s)

loading...