News Flash:

Fernando Alonso a relansat sezonul in Formula 1

13 Septembrie 2010
767 Vizualizari | 0 Comentarii
Fernando Alonso
Victorie superba pentru Fernando Alonso, in Marele Premiu al Italiei, de la Monza. Alonso s-a impus in fata britanicului Jenson Button (McLaren) si a brazilianului Felipe Massa (Ferrari). Britanicul Lewis Hamilton (McLaren) a abandonat inca din primul tur, dupa o ciocnire cu Massa, si noul lider al clasamentului a devenit, astfel, australianul Mark Webber (Red Bull). Aflat pentru prima data in pole position, de cand a venit la Ferrari, Alonso a avut un start de cursa dezamagitor, fiind depasit in primul viraj de Button. Din spate si-a incercat sansa si Massa, care, in cele din urma, s-a repliat in pozitia a treia. Lider al campionatului inaintea cursei de la Monza, Hamilton a parasit intrecerea inca din primul tur, dupa ce si-a rupt roata dreapta fata, in contact cu monopostul pilotat de Massa. Zero puncte pentru britanic in urma etapei italiene si, astfel, fostul campion mondial a trebuit sa cedeze prima pozitie la general. Button a condus cursa pana in turul 37, din cele 53 programate, avand un avans cuprins intre 7 zecimi si 1.6 secunde. Alonso s-a mentinut, in permanenta, in trena campionului mondial en-titre, fara, insa, a incerca un atac decisiv. De la boxe, Alonso a iesit la limita in fata rivalului sau, reusind sa-l blocheze de doua ori pe acesta, in prima sicana, si sa se indrepte spre marea victorie. Sosit al saselea, dupa un duel aprig cu tanarul debutant Nico Hulkenberg, australianul Mark Webber a revenit pe prima pozitie in clasamentul pilotilor, unde a acumulat 187 puncte, cu cinci mai multe decat Hamilton. Pe trei a urcat Alonso care, cu 166 puncte, revine, astfel, cu sanse mari in lupta pentru titlul mondial. Button este al patrulea (165 puncte), in timp ce Vettel completeaza topul cinci (163 puncte). La constructori, conduce Red Bull-Renault (350 puncte), pe doi aflandu-se McLaren-Mercedes (347 puncte), in timp ce Ferrari este pe trei (290 puncte).
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2014 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017012 (s)

loading...