News Flash:

Final in procesul de plagiat universitar

14 Septembrie 2010
1528 Vizualizari | 0 Comentarii
Constantin Oprean
• Scandalul privind plagiatul de la Universitatea Lucian Blaga, din Sibiu, ar putea fi finalizat, astazi, la Curtea de Apel Iasi • Acest scandal care pare a fi mai mult o razbunare personala a rectorului decat o aparare a reputatiei academice

Astazi, la Curtea de Apel Iasi, se asteapta transarea razboiului provocat de rectorul Universitatii Lucian Blaga, din Sibiu, impotriva unor cadre didactice de la institutia de invatamant pe care o reprezinta. Dupa ani de hartuiri, procese, plangeri peste plangeri, astazi se asteapta ca judecatorii ieseni sa finalizeze acest scandal, care pare a fi mai mult o razbunare personala a rectorului decat o aparare a reputiei academice. Totul a pornit de la un plagiat care ar fi fost comis de doi tineri, asistentul Alexandru Eduard Stoica si lectorul Alexandru Bogdan Brumar, care au participat la o conferinta internationala in domeniul informaticii. Pentru a da putere lucrarii lor, unul dintre ei l-a semnat si pe profesorul Emil Popa, fost decan la Facultatea de Stiinte. Inainte de a fi descoperit acest plagiat, profesorul Emil Popa si-a anuntat intentia de a candida la functia de rector al Universitatii Lucian Blaga. Dorinta de a ajunge in aceasta functie i-ar fi cauzat si implicarea in acest scandal. Scandalul legat de plagiat a inceput in primavara anului 2008. Doi profesori de la Universitatea din Viena au trimis o sesizare, prin care au reclamat ca le-au fost copiate lucrarile. Dimitros Karagiannis si Harald Kuhn sustin ca, in anul 2002, au prezentat lucrarea Metamodelling Platforms la o conferinta internationala pe probleme de informatica. Ei sustin ca, in anul 2007, la o conferinta similara, desfasurata pe insula Creta, capitole intregi din lucrarea lor au fost copiate si prezentate de cele trei cadre didactice de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Austriecii nu au vrut decat ca acele paragrafe scrise de ei sa nu mai apara in lucrare, fapt care a fost remediat. Numai ca rectorul universitatii vrea cu orice pret condamnarea profesorului Emil Popa, cel care a indraznit sa-si doreasca postul de rector al renumitei institutii de invatamant. In prima instanta, judecatorii de la Tribunalul Iasi au respins cererea formulata de rectorul Constantin Oprean, iar dosarul a ajuns in recurs, la Curtea de Apel Iasi. Trebuie mentionat ca dosarul a ajuns la Iasi din cauza intereselor locale din Sibiu, care ar fi putut afecta bunul mers al justitiei. Dupa declansarea scandalului, profesorul Emil Popa a fost nevoit sa plece de la Sibiu, actualmente fiind un cadrul didactic foarte apreciat la Universitatea din Brasov.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1605 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018950 (s)

loading...