News Flash:

Finantarea infrastructurii a fost subiect de studiu la Bucuresti

17 Februarie 2006
758 Vizualizari | 0 Comentarii
•Doi directori ai Primariei Iasi au studiat parteneriate public-privat de succes in Europa •Aplicarea modelelor la Iasi mai are inca de asteptat

Experti bancari si autoritati locale din Uniunea Europeana au prezentat reprezentantilor municipiilor si consiliilor judetene din mai multe tari din sud-estul Europei modalitatile de finantare a lucrarilor de infrastructura. Timp de doua zile, Cosmin Coman, directorul executiv al primariei, si Victorel Lupu, directorul Directiei Economice si de Finante Publice Locale (DEFPL), au participat la congresul de la Bucuresti. Experienta proiectelor executate in Uniunea Europeana a fost remarcata de reprezentantii municipalitatii, insa aplicarea unui astfel de model la Iasi mai are de asteptat. Asta pentru ca conferentiarii au prezentat in cadrul congresului finantarile prin parteneriate public-privat, iar municipalitatea tinteste la fonduri europene nerambursabile. "Deocamdata, primaria se pregateste pentru fonduri mult mai ieftine - finantarile europene. Dorim ca proiectele mari de infrastructura sa intre pe finantare prin fondurile structurale care vor fi acordate de UE, dupa integrarea Romaniei. Tocmai de aceea pregatim acum proiectul pentru pasarela Octav Bancila", a declarat Cosmin Coman. La Bucuresti, directorii primariei au observat doua modalitati de abordare a parteneriatelor. Pentru proiectele de infrastructura (parcari, drumuri, poduri sau finantari de servicii publice), in cadrul parteneriatelor participa autoritatile locale, de obicei cu terenul, si societati private care vin cu banii pentru constructie. Diferenta este in modul de recuperare a fondurilor investite de catre privat. O prima abordare este cea a platii municipalitatii, in rate intinse pe perioade de pana la 20 de ani. O alta modalitate aplicata in Europa este cea a gestionarii infrastructurii de catre un partener privat. Un astfel de exemplu este o sosea de 90 de kilometri construita in apropierea Atenei. Dupa investirea a 1,3 miliarde Euro, firma care a construit soseaua a instituit o taxa, similara celei pentru autostrazi pentru soferii care trec pe acea portiune de drum.
Lucian SCHIOPU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1352 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020196 (s)

loading...