News Flash:

Finantari pentru agricultura, amanate o saptamana

10 Noiembrie 2006
831 Vizualizari | 0 Comentarii
• Agricultorii care urmeaza sa obtina finantari prin SAPARD-ul romanesc trebuie sa mai astepte cateva zile pana vor afla cand vor primi fondurile necesare


Agricultorii care au ramas pe lista de asteptare pentru obtinerea de finantari prin Programul SAPARD mai au cateva zile pana vor sti cu exactitate cand vor primi bani pentru realizarea proiectelor. Ieri, ar fi trebuit sa fie elaborate normele de aplicare a Hotararii de Guvern privind infiintarea unui program romanesc, asemanator SAPARD, insa aceasta a fost amanata pentru data de 15 noiembrie. "Noi, reprezentantii Agentiei, dar mai ales solicitantii au asteptat ca astazi sa apara normele de aplicare ca sa aflam Masurile ce vor fi finantate prin asa numitul SAPARD romanesc. Acum urmeaza sa vedem ce se va hotari saptamana viitoare. Solicitantii trebuie sa stie ca toti cei care au depus proiecte, pana la 31 iulie 2006, care au fost declarate eligibile vor primi finantari. Cum iese Hotararea de Guvern cu normele de aplicare, imediat vor veni si banii si vom putea da drumul la finantari", a spus ieri Eugen Ticau, director la Centrul Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Iasi. De asemenea, reprezentantii Centrului Regional spera ca Alocatia Financiara Anuala (AFA 2006) sa fie majorata, deoarece solicitarile pentru fondurile SAPARD au fost intr-un numar neasteptat de mare, fondurile fiind epuizate inainte de termenul final. "Reprezentantii Ministerului Agriculturii din anii trecuti nu au facut mare lucru pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta agricultorii. Au fost acordate doar subventii pentru diferite activitati, insa nu a fost realizat nici un plan pentru realizarea de investitii. Este bine ca acum au fost solicitate multe fonduri pentru constructia sau modernizarea de ferme de crestere a animalelor, acum va putea fi inchis un circuit. Daca nu existau ferme de animale, nu aveai cum sa cresti pretul productiei in fermele vegetale. Necesitatea mai mare de produse agricole va face ca agricultorii sa aiba profit", a mai explicat Ticau.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1561 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020779 (s)

loading...