News Flash:

Firmele de administrare a blocurilor majoreaza comisioanele

19 Ianuarie 2006
1049 Vizualizari | 0 Comentarii
•Proprietarii si chiriasii apartamentelor care sunt administrate de catre SC Termo Service SA vor plati de la 1 ianuarie un comision de administrare mai mare cu 25 la suta, adica 2.500 lei pe metrul patrat al locuintei •La INAAP SA, majorarea a fost de 15 mii lei (1,5 RON), de la 64 mii lei (6,4 RON) la 79 mii lei (7,9 RON) pentru fiecare apartament •Pentru a nu mai plati atat de mult pentru comisioane, locatarii trebuie sa infiinteze asociatii de proprietari administrate de persoane fizice

Cele doua societati comerciale care activeaza pe piata serviciilor de administrare a imobilelor de locuit din Iasi, SC Termo Service SA (firma de profil din subordinea Consiliului Local) si INAAP (Institutul National de Administrare a Asociatiilor de Proprietari) SA au decis sa majoreze comisioanele de administrare. Astfel, proprietarii si chiriasii apartamentelor care sunt administrate de catre SC Termo Service SA vor plati de la 1 ianuarie un comision de administrare mai mare cu 25 la suta. "Majorarea comisionului de administrare de la 2.000 lei (0,2 RON) la 2.500 lei (0,25 RON) pentru fiecare metru patrat a fost aprobata in cadrul Comisiei de preturi din cadrul municipalitatii. Ulterior, majorarea a fost aprobata si in Consiliul de Administratie al societatii", a declarat ieri Cristian Andries, directorul SC Termo Service SA. In functie de suprafata fiecarui apartament, comisionul de administrare perceput de societatea de profil din subordinea primariei se va situa intre 70 mii lei (7 RON) si 200 mii lei (20 RON). Daca SC Termo Service SA va aplica noul tarif de la 1 ianuarie, SC INAAP SA a majorat comisionul de administrare inca de la 1 noiembrie 2005. "Comisionul de administrare difera in functie de suprafata apartamentului si de cheltuielile pe care le facem pentru serviciile prestate. Majorarea a fost de 15 mii lei (1,5 RON), de la 64 mii lei (6,4 RON) la 79 mii lei (7,9 RON). Sunt insa si camere de camin, unde comisionul este mai mic, de numai 58 mii lei (5,8 RON)", a spus Liviu Irimia, directorul INAAP SA. Acesta a mai spus ca 79 mii lei (7,9 RON) este pretul unui pachet standard de servicii. S-a incercat si introducerea unui pachet lux de servicii, dar nu au fost de acord proprietarii.

Avantajul asociatiilor de proprietari

Cei mai avantajati la acest capitol, al tarifului de administrare, sunt membrii asociatiilor administrate de persoane fizice. "Comisionul de administrare pe care il incasez a ramas acelasi de anul trecut. Este de 1.700 lei/metrul patrat. In aceasta taxa sunt cuprinse insa si cheltuielile de curatenie", a declarat Delia Papara, administratorul a 24 de blocuri, grupate in 19 asociatii din zona Garii. Nici SC Termo Service SA si nici INAAP SA nu includ in comisionul de administrare, serviciile gospodaresti si de curatenie. Astfel, proprietarii de apartamente care apartin de SC Termo Service SA vor trebui sa plateasca de la 1 ianuarie, in fiecare luna, 20 mii lei/persoana pentru curatenie in spatiile interioare si exterioare ale blocului. In prezent, tariful pentru curatenie si cheltuielile gospodaresti este de 14,5 mii lei (1,45 RON). Potrivit informatiilor oferite de Liviu Irimia, INNAP SA nu ofera servicii de curatenie, acest aspect fiind rezolvat de fiecare asociatie, dupa cum hotarasc proprietarii.
Cristian MATASA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1802 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019530 (s)

loading...