News Flash:

"Fiul secret" al lui Michael Jackson cere test de paternitate

23 Iulie 2009
694 Vizualizari | 0 Comentarii
Omer Bhatti, un dansator norvegian in varsta de 25 de ani, ar putea fi cel de-al patrulea copil al regretatului Michael Jackson, rezultat dintr-o aventura de-o noapte a starului american, ce ar fi avut loc in 1984, informeaza femalefirst.co.uk. Presa internationala afirma ca Michael Jackson, care a decedat la sfarsitul lunii iunie, ar fi recunoscut in fata unor prieteni, in 2004, ca el era tatal lui Omer Bhatti. Aceleasi surse afirma ca, in prezent, Omer intentioneaza sa faca un test de paternitate pentru a afla daca este intr-adevar fiul regretatului "Rege al muzicii pop". Tanarul dansator a primit din partea familiei Jackson un loc in primul rand, in timpul ceremoniei publice organizate in memoria lui Michael Jackson, pe 7 iulie, la Staples Center din Los Angeles, in timpul careia a stat langa fratii si surorile starului. Acest fapt a alimentat speculatiile din presa care sustineau existenta unei legaturi de rudenie intre Bhatti si legendarul cantaret pop.
Desi mama lui Omer, Pia, si sotul ei, Riz, care au lucrat amandoi pentru Michael Jackson, refuza sa dea declaratii despre starul american, tabloidul britanic The Sun a reusit, marti, sa obtina, totusi, un mic comentariu din partea Piei: "El a fost «Regele muzicii pop». Insa pentru noi, el a insemnat mult mai mult de atat". Omer a vorbit deja in trecut despre legatura speciala care il leaga de legendarul cantaret american. In 2008, el a declarat: "Loialitatea este cel mai important lucru pentru mine. tin legatura cu Michael si cred ca loialitatea mea este singurul motiv pentru care inca mai pastram legatura. El este un om incredibil de bun". Omer a locuit la ferma Neverland a lui Michael Jackson timp de cativa ani, incepand din 1997, iar cateva inregistrari video il prezinta in timp ce desfacea cadourile primite din partea starului si jucandu-se cu un bebelus, despre care se crede ca ar putea fi unul dintre cei trei copii ai celebrului cantaret. Acest dansator se afla la ferma Neverland din California si in momentul in care politia a organizat o perchezitie pentru a colecta probele prezentate in timpul procesului in care Michael Jackson a fost acuzat de pedofilie, in 2003. Omer l-a cunoscut pe Michael Jackson in Tunisia, in 1996, pe cand avea 12 ani, si l-a impresionat pe acesta cu miscarile lui de dans. De atunci, el a colaborat cu starul pop de mai multe ori pe scena. Despre Riz, tatal vitreg al dansatorului, se spune ca ar fi lucrat ca sofer pentru Michael Jackson, iar despre Pia, mama lui, se crede ca ar fi lucrat ca bona. Marti, Riz a confirmat faptul ca fiul sau vitreg a stat in primul rand de scaune in timpul ceremoniei publice de la Staples Center din Los Angeles: "stiu acest lucru, pentru ca am privit ceremonia in direct. I-am spus sotiei mele: «Sa vezi ce va iesi cand va afla presa. Nu este un lucru minor». Faceti ce vreti cu aceasta declaratie. Nu vreau sa mai adaug nimic altceva". Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la varsta de 50 de ani, in urma unui stop cardiac. Cauzele mortii starului american ar putea fi asociate cu dependenta acestuia de medicamente calmante si antidepresive, potrivit politiei din Los Angeles, care se ocupa de ancheta. Inmormantarea celebrului cantaret a fost amanata pana la aflarea rezultatelor testelor toxicologice efectuate pentru a stabili cauzele decesului artistului. Jackson a avut trei copii. Debbie Rowe, fosta sotie a starului, este mama biologica a celor doi copii mai mari ai lui Michael Jackson - Michael Joseph Jackson Jr., in varsta de 12 ani, si Paris Michael Katherine Jackson, in varsta de 11 ani. Cel de-al treilea copil, Prince Michael Jackson II, in varsta de 7 ani, a fost nascut de o mama surogat, a carei identitate nu a fost facuta publica. In prezent, mama starului, Katherine Jackson, detine custodia provizorie a celor trei copii.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1984 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020309 (s)

loading...