News Flash:

Flaiser contraataca

30 Decembrie 2001
954 Vizualizari | 0 Comentarii
•Presedintele CJ Iasi a dat publicitatii bilantul guvernarii regionale pe 2001

Ca o replica la articolele aparute in presa care apreciau ca insuficient bugetul Consiliului Judetean pe anul 2002, Lucian Flaiser a prezentat un bilant al activitatii pe care a coordonat-o in anul care tocmai se incheie si o prognoza privind totalul veniturilor de care va dispune CJ Iasi in anul 2002. "In anul 2001, veniturile totale care au intrat in bugetul CJ Iasi au depasit cu putin 2000 de miliarde lei, fiind in realitate cel de-al doilea buget al tarii. Mai mult, sumele acordate prin bugetul de stat au facut ca judetul sa dispuna de fonduri suficiente pentru finalizarea unor obiective si demararea altor proiecte de dezvoltare regionala. Este adevarat ca nu am putut acoperi toate domeniile de investitii, insa am incheiat protocoale de preluare a proiectelor cu Ministerul Industriei si Ministerul Sanatatii, am incheiat contracte de colaborare cu Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Comunitatea Europeana si, in urmatorii ani, vom reusi sa revigoram imaginea judetului Iasi, in special pe plan intern. Si pentru anul 2002, judetul va avea al doilea buget din tara, noi estimand ca vom avea venituri de aproape 2900 de miliarde", a declarat Lucian Flaiser.
Pentru subventionarea energiei termice s-au alocat 88,5 miliarde, iar pentru protectia copilului 112,8 miliarde in 2001, fata de numai 77 in 2000, din acest punct de vedere Iasul fiind pe primul loc in tara la capitolul cheltuieli (totodata, judetul nostru ocupa prima pozitie la nivel national la rata natalitatii: 14,7 la mie). In acest an, s-a pornit si proiectul de alimentare cu apa a unui numar de 25 de sate, prin sume defalcate din fonduri speciale. Cu bani din Fondul Solidaritatea s-a demarat programul de revitalizare a scolilor de pe raza judetului, program care va continua si in 2002. CJ Iasi a incheiat un contract de finantare cu Banca Mondiala, prin care bugetul judetului a fost suplimentat cu 10,7 miliarde, nerambursabili, pentru derularea unor proiecte aflate in sarcina Directiei Judetene de Statistica. Judetul Iasi a primit de la bugetul de stat, in 2001, o suma de 198,1 miliarde, fata de doar 58, in 2000. Marea actiune demarata de CJ si la care Flaiser tine foarte mult, respectiv ridicarea Parcului Tehnologic, a inceput in acest an cu finantare comuna: locala, a Comunitatii Europene si a Ministerului Dezvoltarii si Prognozei. Proiectul de studiu asupra acestui obiectiv releva o estimare a cheltuielilor la un total de 6,3 milioane de Euro (in 2001 CJ Iasi a cumparat o suprafata de teren de 10 hectare, cu sume defalcate din alocatii bugetare din bugetul propriu). Profitand de vizita ministrului Miron Mitrea, Flaiser a negociat si a reusit sa obtina de la acesta promisiunea ca vor fi introduse in bugetul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei alocatii special dedicate finantarii unor proiecte ale CJ Iasi, respectiv: revigorarea retelei de drumuri judetene (Iasi are aproape 500 de km. cu drumuri de pamant, cea mai intinsa retea de drumuri din tara); finalizarea programului de locuinte ANL (in 2002 bugetul judetului va fi suplimentat cu 150 de miliarde numai pentru acest obiectiv); continuarea investitiilor la Aeroportul Iasi si lansarea unui program privind constructia a 14 sali de sport (Mitrea a studiat proiectele intocmite si si-a dat acordul, in principiu, pentru acordarea unor alocatii din bugetul de stat catre CJ Iasi). In programul revitalizarii invatamantului judetean, Flaiser a incheiat un acord cu Banca Mondiala, prin care aceasta va finanta renovarea unui numar de 22 de scoli, in ordinea de prioritate stabilita in urma inventarului ordonat de CJ. Lucian Flaiser s-a aratat multumit de faptul ca judetul Iasi ocupa primul loc in Regiunea Nord-Est din punct de vedere al realizarii obiectivului privind constructia de poduri incluse in proiecte aprobate si finantate prin programul RICOP. Podul de la Chiperesti a fost finalizat in proportie de 99%, alte cinci proiecte de poduri judetene urmand sa fie finalizate in 2002. Reteaua de alimentare cu gaz metan Targu Frumos-Harlau preluata prin protocol incheiat cu Min. Industriei de catre compania Transgaz va fi finalizata pe la jumatatea anului 2003, iar lucrarile la Filarmonica au fost preluate de CJ, desi sunt in "curtea" municipalitatii. In acest an, au fost aduse un numar de autobuze pentru a asigura transportul elevilor din sate spre scolile din comune. O mare problema cu care s-a confruntat CJ a fost coordonarea unor programe cu primarii locali pentru gasirea unor solutii (investitii) care sa aduca venituri bugetelor locale, deoarece Primariile aveau datorii foarte mari catre furnizorii de utilitati (in 2000 insumau 90 de miliarde, iar in 2001 s-a reusit diminuarea lor); Flaiser spera ca in 2002 debitele vor fi stinse. Desi se poate spune ca din punct de vedere al dezvoltarii regionale judetul este pe drumul bun si sunt premise pentru mai bine, datorita atentiei pe care Guvernul Romaniei pare sa o acorde programelor de investitii "inventate" de oficialitatile iesene, raman inca destule domenii neacoperite, iar distanta de la proiecte pana la realizari efective are limite "electorale".
Marius NECULA
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

766 viz    0 com
889 viz    0 com
1275 viz    0 com
1208 viz    0 com
1347 viz    0 com
1154 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1838 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016479 (s)

loading...