News Flash:

Foamete la sate

15 Iunie 2007
2896 Vizualizari | 4 Comentarii
Foamete la sate
• Profitand de faptul ca seceta se prelungeste, iar taranii nu mai au cu ce sa-si hraneasca animalele, s-a constituit o veritabila mafie care speculeaza acest fapt • In bataie de joc, acestia cumpara animalele taranilor la preturi de nimic • Pe langa faptul ca aceste caracatite ce se hranesc pe seama trudei taranilor, nu elibereaza nici un act de vanzare-cumparare, ei cumpara animalele la un pret care se face "din ochi" • Cantarul "din ochi" le aduce acestor caracatite profituri de miliarde • "Am dat mai bine de 70 de miei, ce era sa fac? Cam 20 de oi mi-au murit din cauza secetei, iar cu acesti miei trebuia sa fac ceva. Au venit niste samsari cu masina si mi-au propus sa le vand cateva zeci de miei. Le-am dat numai eu 70, toti cantariti din ochi. Mi-a iesit 300 mii lei de miel. Muncesc degeaba, dar nici nu pot sta degeaba", afirma Ion Florea, baci in comuna ieseana Coarnele Caprei • Deja s-au inregistrat o serie de cazuri in care au murit animale din cauza secetei


De cum a inceput seceta, satele iesene si nu numai, sunt rascolite pentru chilipiruri de zeci de masini ale samsarilor. Acestia cauta sa profite de criza datorata lipsei de precipitatii, cumparand animalele satenilor la preturi care sfideaza si ridicolul. De pilda, pentru o vaca ce are, "din ochi", 500 de kilograme, proprietarul primeste, daca se tocmeste bine, iar samsarii mai inchid ochii, cel mult 5 milioane lei. Situatia este ingrijoratoare, deoarece seceta persista, iar cum de anul trecut nu mai prea sunt provizii de furaje, satenii sunt prinsi in acest joc mizer prin care samsarii le iau animalele la preturi aproape simbolice. Aceste caracatite lipsite de scrupule pacalesc fara nici un menajament pe tarani care oricum, in ochii lor, sunt prea prosti ca sa spuna ceva. Tehnica aleasa de acestia este foarte simpla. La primele ore sunt prezentin sat. Atunci este momentul cand satenii isi dau vacile la cireada sau mai gasesc la stana ciobanii. Negotul ce urmeaza este mai mult decat penibil. "Hai nene, ca slabatura asta nu mai da lapte, hai o dai? Trei milioane, ai si mata, dar, iti dau prea mult. Hai, fac asta pentru matale, ca te vad om de treaba. Hai batem palma?", si la urmatorul "hai", omul nici nu a facut trei pasi ca a si vandut animalul, preciza Ion Lupuca, vacar in comuna Belcesti. Pasunile de aici sunt mai mult o mare arsa de pamant, animalele hranindu-se cu ciulini si cu firele ramase de iarba uscata. Dar situatia a ajuns pana intr-acolo incat, vrand-nevrand, oamenii accepta, fara a cracni, acest furt. "N-am avut incotro. Am cinci capete si trebuia sa vand unul dintre animale. Anul acesta nu am adunat decat putin fan. Chiar daca mai am din an, nu puteam risca si le-am dat samsarilor o vaca de vreo 500 de kilograme, daca nu mai bine, ca nimeni n-a cantarit-o, pe aproape 5 milioane. Au vrut sa-mi cumpere si niste porci, dar n-a mai mers tocmeala. I-am dat afara. Imi dadeau 3 milioane pe un porc de 200 de kilograme. Nu, sa stiu ca-i tai si arunc carnea, dar degeaba lor tot nu le dau. M-au prins la ananghie o data, dar a doua oara nu-i mai las", arata Gheorghe Florea, satean in comuna Coarnele Caprei. Iar cazul lui Florea Gheorghe, unul dintre satenii cu o gospodarie bine intretinuta, inca este unul dintre cele mai norocoase. Alti tarani nici atat nu primesc. Pentru un animal care valoreaza de cateva ori mai mult, chiar la cantarul "din ochi", acestia primesc nu mai mult de 3 milioane lei. Astfel, zi de zi, samsarii incarca masinile cu animalele luate pe degeaba, taranii ramanand cu un gust amar al neputintei. Samsarii, cu masini ce au numere de Botosani, Bacau sau Constanta, cauta chilipiruri nu doar din acest negot cu bovine. O atentie sporita din partea lor este indreptata spre oieri, deoarece acum este cel mai prielnic moment pentru a-i amagi intr-un mod absolut inuman. Numai Ion Florea, baci in comuna Coarnele Caprei, a carui stana numara peste 400 de oi, a vandut in urma cu cateva saptamani 70 de miei, la un pret de 300 de mii bucata, motivul fiind ca pasunile erau complet uscate. Mai mult, desi la nivel de primarie nu se cunoaste, cateva zeci de animale au murit din cauza secetei. Iarba uscata, care mai este, se smulge tot cu radacina, iar animalele o digera astfel, ca in cele din urma, dupa atata pamant adunat in aparatul digestiv, acesta sa moara. "Am dat mai bine de 70 de miei, ce era sa fac? Cam 20 de oi mi-au murit din cauza secetei, iar cu acesti miei trebuia sa fac ceva. Au venit niste samsari cu masina si mi-au propus sa le vand cateva zeci de miei. Le-am dat numai eu 70, toti cantariti din ochi. Mi-a iesit 300 de miei de miel. Muncesc degeaba dar nici nu pot sta degeaba", afirma Ion Florea, baci in comuna ieseana Coarnele Caprei. Chiar si primarul acestei comune recunoaste ca se practica un astfel de comert, care e mai degraba furt la drumul mare. "In ultima perioada s-au vandut nu mai putin de 340 de bovine. Dar pe langa aceste vanzari legale, cu acte, nu stim cate s-au vandut la piata libera. Oricum, din cate am auzit sunt multe", a sustinut primarul comunei Coarnele Caprei, Constantin Grigoras. Se pare ca poezia lui Goga, se plange pe la mai toate casele acestor oameni napastuiti de soarta.

Recolte intarziate cu o luna

Mii de hectare din comunele iesene au fost afectate de seceta. Chiar daca a plouat in ultima saptamana, apa a fost insuficienta. Prognosticurile sunt sumbre: 30-40 la suta va fi productia in acest an. "Nu cred ca mai mancam malai, doar sa fie furaje pentru animale. Recolta este foarte intarziata. Pai daca noi abia acum tragem pamant. La timpul asta trebuia sa nu vezi un om pe camp la prasit dar uite.... Ei, Dumnezeu da, tot el ia. Dar bine ca nu mai vad pamantul asta gol, bine ca tot a iesit ceva", arata Costel Nechitoi, satean din Coarnele Caprei, unul dintre cei aflati pe camp la prasit.



Spaima de hoti

Dar consecintele secetei nu se opresc la cele naturale. Frica de hoti, ii determina pe sateni sa ia masuri din cele mai punitive. "Sa stam cu maciuca, ca astia ne lasa si fara ceea ce ne-a mai lasat Dumnezeu. Asta e. Asa a fost tot timpul omul. Acum se fura iarba si lucerna dar la toamna, vai, cum va trebui sa ne pazim porumbul, atat cat va iesi", isi arata indignarea Paul Plesescu.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

candid  | #14126
Daca tot ati scris,in afara de tema exploatatorului veros si a taranului obidit , tema draga protcultismului comunist si securist,platiti dvs d-le/tov restul pina la pretul
pretins corect ,ca ceva bani tot incasezi pe asemenea proza demna de DESCULT aia cu snoava cu botnita pusa de boieri culegatorilor la vie.Va chinuie cumva
fantoma lui Zaharia Stancu si veniti cu poiezii de Goga in speranta ca oti fi vreo Veturie a obiditului taran in epoca ticalosilor de guvernanti liberali si mai ales a
dictaturii Basescu care nu face nimic pt. popor.Trebuie ceva subventii din care ceva si pt. ziarul care spune adevarul si baga adinc mina in buzunarul prostilor.
Tberiu  | #14127
Adevaratul dezastru va fi la iarna si anul viitor! Credeti ca pasa cuiva ? Nu, sunt convins ca nu! Va intrebati de ce taranii devin tot mai nostalgici ? Va intrebati de este blestemat Coposu, cel cu distrugerea proprietatii colective ?
texanu  | #14128
Eu cred ca urgia lui Dumnezeu sa abatut peste Romania......din cauza oamenilor care conduc
destept tare  | #14129
pt candid 06:41:44 15-06-2007
candida ti-e si boaba de minte ce n-a rasadit ori daca vrei rasarit in bolovanii din golul mintii tale.....HABAR N-AI CE E SATUL ROMANESC CE PB SUNT ACOLO!!!!!!!!!!
IESI SI TU SA VEZI CUM LA 2 KM DE UNDE BEI BERE SEARA DE SEARA SI TOT SEARA DE SEARA MANANCI SEMINTE, SATUL ROMANESC E STRABATUT DE FIORUL SECETEI. NU E VB DE CEAUSESU ORI DE BASESSCU CI DE NEPRICEPEREA CELOR CA TINE....
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1498 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021370 (s)

loading...