News Flash:

Foraje pentru saracie

10 August 2007
1139 Vizualizari | 0 Comentarii
• Studiile preliminare pentru stabilirea nivelului panzei freatice si calitatea apei, in localitatile din Iasi cele mai afectate de seceta, au inceput deja • In total, Guvernul a prevazut alocarea a 9,3 miliarde lei (939.000 RON) pentru executarea forajelor in 15 zone unde seceta a facut ravagii in randul animalelor si culturilor agricole • Ploile din ultimele zile au insemnat pentru panza freatica o imbunatatire prealabila


Localitatile cele mai grav afectate de seceta, care au primit bani de la Guvern pentru executarea forajelor, vor mai astepta un timp pana cand vor putea sa isi potoleasca setea cu apa din noile fantani. Primii pasi au fost facuti de catre reprezentantii Directiei de Ape Prut, care au inceput studiile preliminare privind adancimea nivelului panzei freatice si calitatea apei. Aceste masuratori se vor face pe intreaga durata a lunii august, iar mai apoi datele vor fi trimise la Institutul National de Hidrografie si Gospodarire a Apelor, care va da verdictul final si va redirectiona datele inapoi in teritoriu. Ultimul pas va fi desemnarea, de catre fiecare Consiliu Local, a unei firme care va executa forajele necesare in locurile potrivite.

"Dupa ce vor fi terminate forajele preliminarii din care va rezulta calitatea si nivelul panzei freatice, datele vor fi trimise catre Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor care va retrimite concluziile in teritoriu. Lucrarile vor fi terminate pana la sfarsitul lunii august. Inca nu stim exact datele stranse din teren", a declarat Dan Buruiana, purtatorul de cuvant al Directiei Ape Prut. Cei mai multi bani, 1,1 miliarde lei (111.000 RON) au fost directionati catre comuna Madarjac, una dintre localitatile cele mai grav afectate de seceta. In total, Guvernul a prevazut alocarea a 9,3 miliarde lei (939.000 RON) pentru executarea forajelor in 15 zone unde seceta a facut ravagii in randul animalelor si culturilor agricole. Printre acestea se numara Cucuteni, Movileni, Roscani, Sinesti, Comarna, Dumesti, Voinesti, Tatarusi, Ciortesti, Draguseni, Costuleni, Lespezi, Helesteni si Vanatori. Sumele alocate au variat intre 450 milioane si 900 milioane lei. Ploile din ultimele zile au insemnat pentru panza freatica o imbunatatire prealabila. Cantitatea de precipitatii cazuta a fost semnificativa, mai ales in comuna Gorban, unde s-au inregistrat 63 de litri pe metrul patrat, iar la nivelul municipiului Iasi, aceasta a variat intre 14 si 16 litri pe metrul patrat. Potrivit ultimelor informatii furnizate, peste 18.000 de fantani au un nivel scazut al apei, iar alte peste 3.700 au secat, in cele 90 de comune ale judetului. In plus, in aproape 80 la suta din comune, apa are un nivel ridicat de nitrati, care poate afecta copiii cu varste cuprinse intre un an si trei ani.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1738 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017889 (s)

loading...