News Flash:

Fost politist arestat pentru inselaciune

26 Mai 2004
1393 Vizualizari | 0 Comentarii
•Catalin Ilisanu a inselat mai multe persoane, carora le-a promis locuri de munca in Canada si radierea cazierelor •Fost politist, acesta a fost cercetat pentru mai multe infractiuni cum ar fi furtul si evaziunea fiscala •Ilisanu se recomanda drept detectiv particular, insa in fapt era taximetrist

In urma cu doua zile, magistratii de la Tribunalul Iasi au emis un mandat de arestare de 20 de zile pe numele lui Catalin Ilisanu, de 37 de ani, sub acuzatia de inselaciune si trafic de influenta. In 1990, acesta a lucrat cateva luni ca subofiter la Postul de Politie Golaesti, pana in clipa in care a fost implicat intr-un furt. Acum, Catalin Ilisanu a fost retinut de procurori deoarece a inselat mai multe persoane, carora le-a promis ca le va face rost de locuri de munca in Canada. Conform anchetatorilor, in perioada noiembrie 2003-ianuarie 2004, Catalin Ilisanu a pretins si a primit de la Valentin Vornicu si Constantin Istrate suma de 1.100 de dolari pentru a obtine locuri de munca la Ambasada Romaniei in Canada. Pentru a le insufla incredere celor doi barbati, Ilisanu le-a povestit ca are un unchi care este general si lucreaza in cadrul ambasadei. Cei doi, oameni simpli, i-au dat banii lui Ilisanu, si in acelasi timp i-au cerut sa le mai rezolve o alta problema. Mai precis, Valentin Vornicu avea cazierul patat ca urmare a ispasirii unei pedepse pentru furt, iar Constantin Istrate avea interdictie de a parasi tara, deoarece fusese expulzat din Israel. Cerandu-le suma de 300 de dolari, Catalin Ilisanu le-a spus lui Vornicu si lui Istrate ca va interveni la Serviciul Cazier din cadrul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi pentru a sterge urma si respectiv ca va intra in baza de date a Politiei de Frontiera, unde va proceda la fel. Pagubitii au asteptat in zadar, pana in luna ianuarie, sa plece la Ambasada Romaniei din Canada, unde, dupa promisiunile lui Ilisanu, ar fi trebuit sa primeasca salarii consistente.

Promisiuni de angajare

Gainariile lui Ilisanu nu s-au oprit aici. Cand a vazut ca poate gasi creduli care sa-i dea bani pe vise desarte, fostul politist si-a tiparit carti de vizita prin care se recomanda drept detectiv particular si si-a largit sfera de activitate. Astfel, barbatul a ajuns in preajma lui Ioan Scrab, care voia sa se angajeze in cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Iasi. Insa tanarul avea o problema, si anume nu avea studiile necesare pentru angajare ca subofiter, deoarece, in loc de 12 clase, Scrab absolvise doar scoala primara. Contra sumei de 8 milioane de lei, Catalin Ilisanu a promis ca va face rost de o diploma de liceu, pe baza careia sa fie admis ca jandarm. In plasa lui Ilisanu a cazut si Lenuta Ciornei. Dupa ce a facut scoala de soferi, femeia a dat examen pentru obtinerea permisului de conducere, insa din cauza emotiilor mult prea mari a picat examenul. Cand l-a cunoscut pe Ilisanu, Lenuta Ciornei i-a povestit tot necazul sau, iar barbatul s-a oferit sa o ajute, dar contra cost. Mai precis, Ilisanu i-a zis victimei sale ca-i poate obtine un permis de conducere fara sa dea examen contra sumei de 300 de Euro. Pentru a demonstra ca este un individ marinimos, escrocul i-a spus femeii ca, pentru o astfel de interventie, in mod obisnuit se plateste suma de 500 de Euro, dar ca pentru aceasta va face o reducere. Toate victimele lui Ilisanu au depus plangere la Politie cu intentia de a-si recupera prejudiciul. Ancheta a inceput in cursul acestui an, insa fostul politist a refuzat sa se prezinte la interogatorii. In consecinta, oamenii legii au recurs la un siretlic si l-au atras intr-o cursa, in urma careia a fost audiat. De la inceputul anului si pana in prezent, barbatul a refuzat sistematic sa se prezinte in fata anchetatorilor. In momentul in care a fost retinut, Ilisanu a fost ridicat de acasa pe baza unui mandat de aducere emis de catre procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi.
Angela MAFTEI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1746 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023265 (s)

loading...