News Flash:

Fostul primar din Adjud si-a construit ilegal o vila in centrul Iasului

6 Iunie 2000
662 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cu toate ca doua instante de judecata au hotarat sistarea lucrarilor pentru ca nu s-a respectat distanta dintre cladiri, vila este aproape finalizata •Impotriva proprietarului s-a facut o plangere penala a carei rezolvare se tergiverseaza

In urma cu trei ani, Neculai Nacu, despre care vecinii sustin ca a fost primarul Adjudului pe vremea lui Ceausescu, a obtinut o autorizatie de contructie pe terenul proprietate, aflat in centrul istoric al Iasului, in preajma Teatrului National. Cand s-au inceput sapaturile, familia vecina a constatat ca nu s-au respectat reglementarile legale privitoare la distanta dintre cladiri, asa ca a sesizat Primaria. Dupa unele negocieri cu comisia de urbanism si Inspectoratul pentru constructii, s-a hotarat ca distanta legala de 6,6 metri sa fie redusa la 4,5 dar nici aceasta nu a fost respectata. Din aceasta cauza, Comisia de disciplina in constructii a solicitat anularea autorizatiei si Primaria l-a somat pe Neculai Nacu sa sisteze lucrarile. Familia Octav Chirica, ale carei ferestre de pe o latura a locuintei dau spre zidul vecinului, a introdus o actiune in justitie solicitand sistarea lucrarilor prin ordonanta presedintiala, actiune care a fost admisa de Judecatorie si a ramas definitiva din cauza nerespectarii termenului legal de introducere a apelului, in luna februarie a acestui an. Deoarece lucrarile continuau, familia Chirica a sesizat Politia Municipiului. "Timp de aproape o luna nu s-a facut nimic, mai mult, plutonier major Agafitei Constantin apreciaza ca nu avem dreptate dupa ce a studiat dansul actele din dosarul de la Judecatorie puse la dispozitie de dnul Nacu", relateaza Octav Chirica. Pentru a fi siguri ca hotararea judecatoreasca este definitiva si le da dreptate, sotii Chirica au fost in audienta la vicepresedintele Tribunalului Iasi, care le-a explicat ca nu se respecta o hotarare judecatoreasca si trebuie sa faca in acest sens o plangere la Parchet. La inceputul lunii mai, Parchetul raspunde ca plangerea formulata face obiectul unui dosar penal care a fost inaintat spre instrumentare Politiei. Familia Chirica sustine ca de atunci si pana acum nu s-a luat nici o masura, cu atat mai mult cu cat lucrarile de la vila lui Neculai Nacu au luat amploare, aceasta fiind aproape gata. "Nu am pretentia sa-si darame casa, ci doar bucata care nu respecta distanta legala. La mine in sufragerie este mereu intuneric si nu pot vedea pe ferestre decat zidurile vecinului", ne-a precizat Octav Chirica.
Dan ISTRATE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2103 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018875 (s)

loading...