News Flash:

Fotbal - Divizia B - Seria I: Drumul spre "C" trece prin Copou

2 Aprilie 2000
898 Vizualizari | 0 Comentarii
•FCM Poli - Precizia Sacele, astazi de la ora 11, in etapa a 25-a din Divizia B •in cazul unei infrangeri, sacelenii raman cu sanse minime de supravietuire

In aceasta dimineata, echipierii lui FCM Poli se reintalnesc cu proprii lor suporteri, dornici de a se revansa dupa nemeritatul insucces din etapa trecuta, suferit in "Regia" lui Gabi Balint. Desi ocupa in acest moment un loc cat de cat linistitor, iesenii nu au voie sa faca nici un pas gresit in propriul fief, orice punct pierdut insemnand reintrarea in ecuatia retrogradarii. Intalnirea din aceasta etapa se anunta una extrem de solicitanta pentru elevii cuplului Nedelcu-Toiu, adversari fiindu-le sacelenii avizi de puncte. Precizia se afla pe locul 16 in clasament cu 27 de puncte, iar in cazul unei infrangeri in Copou si-ar compromite serios sansele de supravietuire daca contracandidatele se impun. Prin urmare, oaspetii vor aborda partida doar cu gandul unei victorii, necesara ca aerul, fiind hotarati sa-si vanda scump pielea la Iasi. Nu trebuie uitat nici faptul ca Precizia s-a remarcat drept o formatie puternica in deplasare, in turul campionatului aducand puncte pretioase de unde nimeni nu se astepta, chiar si de la Navodari. Cu toate acestea insa, suntem convinsi ca tehnicienii ieseni vor adopta tactica optima pentru ca cele trei puncte sa ramana in Copou, forma buna in care se afla baietii precum si rezultatele de pana acum (in miniretur) indreptatindu-ne sa credem ca drumul oaspetilor spre Divizia C trece prin Copou.
Formatii probabile:
FCM Poli: Stoian-Gavrilescu, Paraschiv, Constantin, Urdaru, Medeleanu, Radu, Nita, Onofras-Serban si Ionescu. Antrenori: Leonida Nedelcu si Dorinel Toiu.
Precizia Sacele: Ciubotaru-Tudor, Draganoiu, Todoran, Ursut, Benciu-Dobre, Nobai, Marsanela-Chirila si Tarak. Antrenor: Ferencz Bajko.

Runda imprevizibila

Etapa de astazi a seriei I se anunta a fi extrem de interesanta, fiind programate numeroase intalniri ce pot schimba configuratiile celor doi poli ai clasamentului. Marele derby al rundei se desfasoara la Suceava intre liderul NC Foresta si ocupanta locului 3, Sportul Studentesc, oaspetii putand produce surpriza in conditiile in care "padurarii" au cam slabit ritmul in ultima perioada. La Mangalia, derby marinaresc intre Callatis si Midia in care elevii lui Sdrobis au neaparata nevoie de victorie pentru a ramane cu sanse teoretice cel putin in cursa pentru promovare. In caz contrar, zarurile vor fi aruncate, mai mult ca sigur, o noua infrangere a navodarenilor scotandu-i definitiv din ecuatia promovarii.
O alta intalnire de foc este cea de la Bucuresti dintre Juventus si Poiana, ambele fiind inca in zona minata. Cei din Colentina stau destul de bine la "adevar" - doar "-3" - insa diferenta fata de ultimul loc retrogradabil este de doar doua puncte, un motiv in plus de mobilizare pentru gazde. Campinenii au cu un punct mai putin si "-7" la adevar, orice punct scos "afara" echivaland cu un urias balon de oxigen pentru Poiana. La Buzau, focsanenii pornesc cu prima sansa in disputa cu Gloria, gazdele jucand de-acum incolo doar pentru palmares si orgoliu, din sezonul urmator urmand sa evolueze in "C". Gazdele sunt favorite si in restul intalnirilor, doar cea de la Moinesti, dintre Petrolul si Chindia fiind importanta pentru configuratia clasamentului la polul de jos.
Programul etapei
Dacia - Laminorul (in tur 0-5)
Gloria - Diplomatic (0-2)
Dunarea - Metrom (1-2)
Juventus - Poiana (0-1)
Callatis - Midia (0-1)
NC Foresta - Sportul (3-2)
FCM Poli - Precizia (0-1)
Tractorul - Cimentul (0-0)
Petrolul - Chindia (2-0)
In seria vestica a esalonului secund, liderul se deplaseaza in aceasta runda pe "Bega", pentru a da piept cu UMT. Se anunta a fi un examen extrem de dificil pentru "gazari", timisorenii fiind in ascensiune de forma de la o etapa la alta. Interesanta de urmarit este evolutia clujenilor de pe teren propriu in meciul cu ocupanta locului 3, ARO Cimpulung, o noua infrangere a "sepcilor rosii" insemnand practic condamnarea la retrogradare.
De asemenea, la Oradea si Rm. Valcea au loc intalniri "de criza", ambele partide contand in economia subsolului clasamentului.

Programul etapei
Drobeta - UTA (in tur 0-2)
Chimica - Minerul (0-2)
UMT - Gaz Metan (1-4)
Flacara - Olimpia (1-1)
ElectroBere - Corvinul (0-3)
Apulum - Jiul (1-1)
ASA - Inter (0-1)
"U" Cluj - ARO (0-2)
FC Bihor - Poli (0-3)

Inaintea etapei a 25-a conduce in clasament Gaz Metan Medias cu 53 de puncte urmata de Corvinul si ARO, ambele cu cate 45 de puncte. Cele patru pozitii retrogradabile sunt ocupate in ordine de Chimica (locul 15, 27 puncte), FC Bihor (16, 26 puncte, "U" Cluj (17, 23 puncte) si Minerul (18, 19 puncte).
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1817 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017625 (s)

loading...