News Flash:

Fotbal - Divizia C: Neputinta in dealul Copoului

26 August 2001
2018 Vizualizari | 0 Comentarii
•Poli Unirea Iasi - Rafinaria Darmanesti 0-0 •Gazdele au ratat ocazii extraordinare, Dobrea si Medeleanu expediind balonul in bara •Cel mai bun jucator al oaspetilor a fost ex-ieseanul Zara

Sambata, etapa a doua din Divizia C de fotbal a adus iesenilor de la Poli Unirea un nou insucces pe terenul de joc, elevii lui Adi Kereszy si Gelu Paveliuc neputand inscrie nici un gol in poarta mai modestei Rafinaria Darmanesti. Venita la Iasi doar pentru a limita proportiile scorului, oaspetii din Darmanesti s-au vazut insa in situatia de a pleca acasa cu un punct "de aur", scorul final al confruntarii fiind 0-0. Mai mult chiar, elevii antrenorului Ionel Munteanu au ratat si ei numeroase ocazii la poarta "batranului" Nelu Campeanu, prin Panzariu (min. 24, 31, 44, 63) si Uratu (min. 67, 75). Cel mai bun jucator al oaspetilor a fost ex-ieseanul Gheorghe Zara, care a coordonat cu multa stiinta atacul propriei echipe. De fapt, in min. 28, el a si trimis balonul in poarta ieseana, dar arbitrul fluierase inainte ofsaid si Zara a fost gratulat cu un cartonas galben.
De partea cealalta, gazdele au atacat vehement poarta aparata de Pascu, cele mai mari ocazii de gol fiind irosite de Dobrea (sut in bara in min. 19), Gheban (cap din 2 metri in portarul advers in min. 58), Dragoi (sut in portar din 10 metri in min. 66) si Medeleanu (cap in bara din 8 metri in min. 84). Cu o linie de mijloc foarte inceata si care nu a facut nimic altceva decat sa plimbe mingea fara nici un temei, fara un "cap limpede" la mijlocul terenului si cu un Cotan si Dragoi greoi in miscari, de parca aveau 100 de ani, Poli Unirea nu a efectuat corect legatura dintre faza de aparare si cea de atac, neputand in acest sens emite prea multe pretentii in fata unui adversar ambitios. De remarcat ca, in min. 64, Dobrea cade spectaculos in careul oaspetilor, dar tanarul arbitru Dan Burca nu acorda penalty-ul solicitat de gazde. Celalalt atacant iesean, Brighiu, a incercat sa faca multe in terenul advers, dar tehnica individuala nu prea l-a ajutat de aceasta data. Dupa patru minute de prelungiri, tabela de marcaj de pe stadionul "Emil Alexandrescu" din dealul Copoului a ramas neschimbata, iar cei peste 2.000 de spectatori care au fost prezenti la meciul de sambata (intrarea a fost libera) au plecat din nou nemultumiti spre casele lor, declarand ca, daca Poli Unirea nu-si schimba imediat stilul de joc, promovarea in liga a doua nu se va face nici peste zece sezoane, nicidecum anul viitor, cum si-au luat "angajamentul" mai-marii clubului iesean. Au evoluat urmatoarele efective:
- Poli Unirea Iasi: Campeanu - Gheban, Adrian Ilie, Petrache, Costel Ilie, Danut Munteanu - Condurache (Andrus 59'), Cotan (Medeleanu 68'), Mihai Dragoi (Grigore 84') - Dobrea, Brighiu. Antrenori: Adrian Kereszy (principal), Gelu Paveliuc si Nelu Campeanu (secunzi).
- Rafinaria Darmanesti: Pascu - Copacel, Pintilie, Nechifor, Ciobanu, Andries - Lovin (Isac 69'), Stangaciu, Hurdubei (Uratu 36') - Zara, Panzariu (Maftei 90'). Antrenori: Ionel Munteanu (principal), Vasile Gatiu si Mihai Valc (secunzi).
Meciul din dealul Copoului a fost arbitrat de Dan Burca (Mangalia), ajutat de "asistentii" Sebastian Stoianof (Constanta) si Virgil Bruma (Constanta). Observatorul partidei a fost Constantin Vadana (Piatra Neamt), cel care s-a salutat la tribuna oficiala cu fostul international iesean Vasile Simionas, aflat si el in randul spectatorilor. In afara partidelor echipelor iesene (ale caror cronici le puteti lectura in materiale speciale), celelalte rezultate ale etapei au fost: FC Botosani - Gloria Zemes 7-0, Aerostar Bacau - Unirea Negresti 0-1 (!!!), Foresta II Falticeni - Rulmentul Birlad 0-0, FCM CFR Pascani - Pro Mobila Crucea 2-1 si Cimentul Bicaz - Bucovina Radauti 3-1.
In etapa viitoare, din 1 septembrie, de la ora 11, se vor disputa partidele: SM Vaslui - Cimentul Bicaz, RATC CFR Moldova Iasi - FC Botosani (un mare derby pe stadionul "Nena-Constructorul"), Gloria Zemes - Aerostar Bacau, Unirea Negresti - Foresta II Falticeni, Rulmentul Birlad - Poli Unirea Iasi, Rafinaria Darmanesti - FCM CFR Pascani, Pro Mobila Crucea - Telecom Iasi si Ceahlaul Tirgu Neamt - Bucovina Radauti.
Dan TEODORESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1630 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021114 (s)

loading...